FOLLOW-UP 11EVEN ORADEA


Aseara eram prea obosit ca sa mai scriu ceva dupa cele 11 povesti de la 11even. De fapt, 10 povesti, 11 cu a mea cu tot. Nu o sa va zic despre ce am vorbit eu, sorry daca nu ati fost acolo, caci oricum mi-a fost dificil sa povestesc despre mine in fata necunoscutilor asa ca nu repet experienta aici, pe blog. Dar o sa va spun despre ce au vorbit ceilalti 10 speakeri:

Luminita Popa, desi acuza emotii, s-a descurcat impecabil. Se vede experienta de management de peste 8 ani. Ne-a povestit cum poti reusi in viata prin ambitie. Succesul poate fi atins de oricare dintre noi si e doar o chestiune de vointa. Printre altele, ne-a spus ca nu o poate opri nimic, odata ce s-a hotarat ce vrea sa faca.

Horatiu Tanescu a venit impreuna cu sotia si cu copilul, foarte mic si foarte cuminte. Si cu cravata…foarte simpatic. Tata a avut emotii si incerca sa isi adune ideile de pe o tableta de 10 inch care nu s-a dovedit foarte practica la vorbitul in public. In ciuda ezitarilor din discurs, normale pentru un om care sta mai mult in spatele computerului, Horatiu a venit cu cateva idei demne de retinut: nu rata momentul oportun, adica acela in care pui pasiune in ceea ce faci si nu deveni consumator pe internet si in tehnologie ci incearca sa devii inovator sau inventator.

Maria Sandor, desi este consultant pentru tot felul de organisme internationale cu nume importante, ne-a vorbit cald si entuziast despre implicarea in comunitate si despre cum ii poti ajuta pe cei de langa tine. Se vedea influenta, amprenta societatii americane cu care a avut contact pentru o buna bucata de vreme. Am retinut ca “a fi impreuna cu oamenii este o sarbatoare”.

Florin Estefan are umor si se vedea limpede ca este relaxat si fericit. Dupa o lunga perioada in care nu a fost. A avut un start fabulos in viata dupa care s-a poticnit si a trebuit sa ia totul de la capat. Discursul sau s-a numit Pheonix pentru ca asta a facut: s-a reinventat, a renascut. Ne-a invatat ca forta de a renaste sta doar in visele noastre.

Camelia Vaida a avut cel mai emotionant discurs: in timpul acela aproape ca nu a respirat nimeni si am vazut lacrimi in ochii unora dintre femeile din sala care s-au pus, pentru cateva minute, in locul mamei care a luptat din rasputeri pentru viata fiului ei. Poate cel mai lipsit de experienta speaker la capitolul vorbit in public dar sigur cel mai sensibil  moment al serii. A multumit oradenilor care au sprijinit actiunea “ajutati-l pe Vladut” si ne-a aratat siragul luuung pe care a prins cate o margea pentru fiecare capitol din suferinta copilului ei.

Oana Lianu a fost vesela ca o ciocarlie si ne-a impresionat prin modestie. Chiar daca recunoaste ca i s-a schimbat putin viata dupa “Romanii au talent”, ne-a asigurat ca e tot ea, cea dintotdeauna. Ne-a vorbit despre bucuria de a canta cu si despre oameni si ne-a dezvaluit ca fiecare artist doreste sa vada in ochii publicului emotia pe care el, artistul, o pune in cantecul sau. Nu e insa suficient sa ai talent ci trebuie sa si muncesti pentru a te pune in valoare.

Adina Cristea ne-a povestit despre frustrari si despre cum poti sa scoti ceva bun din asta. E dedicata tinerilor si programelor de dezvoltare pentru acestia. Atat de dedicata incat nu prea poate separa profesionalul de personal ceea ce, zic eu, va avea si efecte adverse pentru ea, candva. Dar e entuziasta, entuziasmata, amuzanta si, presupun, extrem de convingatoare pentru sponsori si parteneri. A sustinut ca avem nevoie de lideri cu un altfel de AND social, oameni care sa vrea sa schimbe lucrurile.

Zsolt Gyongyossy ne-a recunoscut ca e arogant si e orientat spre succes. Nu intelege cum, in Romania, tot ce e normal e anormal iar anormalul este normal. Asta pentru ca a stat mult timp in strainatate. A mai vorbit despre tineri, despre sport si despre jungla din “socialul de azi”. Imaginea este importanta si se declara adeptul luptei, performantei si profesionalismului, in toate domeniile dar mai ales in sport.

Simona Bisboaca, inginer si inventator, cu premii si medalii de la saloane de inventica, a avut emotii cat pentru toti speakerii. Nu pune banii pe primul loc ci, mai degraba, bucuria de a darui ceva frumos si durabil celor din jurul sau. Cred ca a fost adorata de femeile din sala atrase de cremele si lotiunile sale antioxidante si de alte inventii care li se par folositoare mai ales doamnelor si domnisoarelor. Poate si domnilor. Si ea este de parere ca succesul si banii apar pana la urma daca iti faci treaba cu placere si cu pasiune.

Anca Dodescu are un cv care, daca trebuie citit, sigur dureaza mai mult de 11 minute. Si are experienta la discursul in public sau, cel putin, cunoaste trucurile unui discurs reusit. Ne-a vorbit despre curaj si despre cum “i-a murit frica”, la Revolutie, in 1989, studenta fiind in Timisoara. In schimb, curajul se invata, mai ales curajul de a fi tu insati.

Dupa cum a spus unul dintre organizatori: “toti sunt niste oameni foarte frumosi” si nu cred ca se referea la aspectul fizic. Nu stiu ce i-a motivat pe ceilalti speakeri, eu am venit si am vorbit pentru ca am vrut sa dau un sens pozitiv unor experiente neplacute pe care le-am trait si nu le doresc nimanui. In plus,sper ca, din cei peste 100 de participanti, macar unul a plecat acasa mai curajos sau mai decis sa aduca bucurie in viata celor de langa el din cauza celor spuse de mine.

Flavius Bunoiu

Cate putin din toate. Gasesti prin trecutul meu posturi de radio, televiziune, un pic de media tiparita si cultura, branding, copywriting si relatii publice.

CITESTE SI ALTE ARTICOLE

7 comentarii

  • loredana
    4 iunie 2012 at 9:19 PM

    ….am fost prezenta, iar concluzia mea a fost una foarte „duala”…
    dupa un eveniment de acest gen exista 2 posibilitati:
    – te poate mobiliza, spunandu-ti ca fiecare dintre noi traieste de-alungul vietii suisuri si coborasuri, si depinde doar de noi cum ne raportam la ele
    sau te poate deprima, intarind sentimentul de nimicnicie ce poate pune stapanire pe noi uneori
    Probabil ca doar anul viitor voi putea spune cu exactitate care a fost efectul…in cazul meu….
    Sa aveti o saptamana minunata (cel putin va fi mai scurta ca altele):))

  • Mihai Pop
    2 iunie 2012 at 12:25 PM

    Excelent articol! in sfarsit m-a convins cineva sa nu ratez urmatorul eveniment!
    Flavius, mult noroc!

  • SMURDBIHOR
    2 iunie 2012 at 12:42 AM

    Deci…fain.Repet,imi pare rau ca n-am fost acolo sa ascult ce,cum si cit trebuie sa spui la un 11event:).Cu ajutorul tau sper sa reusesc sa prind totusi ceva…Oricum gestul a insemnat mult pentru mine…

    • Flavius Bunoiu
      2 iunie 2012 at 12:44 AM

      il mai prinzi si la anul. 🙂

  • adizzy
    2 iunie 2012 at 12:31 AM

    acuma stiu de ce evit eu 11even. pentru ca pe mine m-ar deprima si nu ma refer ca nu ma bucur pentru altii ci pentru ca imi dau seama ca nu am facut nimic cu viata mea si ma scufund in mediocritate, asta poate si pentru ca nu am modele si nici nu stiu ce vreau. Felicitari pentru postul de speaker

    • Flavius Bunoiu
      2 iunie 2012 at 12:36 AM

      tocmai de aia trebuia sa mergi. speakerii nu erau toti niste oameni de succes:majoritatea erau oameni care au fost mai jos decat locul in care consideri tu ca esti acum. si au reusit sa iasa din acea stare. poate aflai cum. 🙂

Comments are closed here.

Flavius Bunoiu

Flavius Bunoiu

Blog mi-am facut (in 2007) la insistentele unui prieten si l-am pastrat de curiozitate si din atasamentul cu care pastrez orice alte lucruri care imi umplu inutil sertarele. Imi place sa povestesc si sa fac oamenii sa rada. Mi-am pus problema, la un moment dat, daca trebuie sa il sterg sau nu. Am ajuns la concluzia ca, asa cum este, cu bune si cu rele, este evolutia (sau involutia) mea. Lucrurile scrise aici sunt pareri personale.

Urmareste-ma:

Cele mai citite

PPx