Greu la deal cu…rulota mica


“Asa se face: lectie predata de Ilie Bolojan, Bucurestiului” titrau, cu litere de-o schioapa, ziarele in luna decembrie 2021, preluand un comunicat al Consiliului Judetean Bihor despre achizitia unor rulote auto cu ajutorul carora urma sa fie promovati producatorii locali din Bihor.

Dar care era sursa „agitatiei”? Potrivit surselor citate, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor cumparase – in urma unei licitatii publice – patru rulote auto (food truck-uri) in valoare de aproape 1,3 milioane lei. Achiziția – pe fonduri europene – facea parte din proiectul „Îmbunătățirea ocupării forței de muncă în județul Bihor, Oradea și Hajdúbőszőrmény prin dezvoltarea infrastructurilor cu potențial local”, finanțat prin Programul Interreg V–A România – Ungaria. Scopul proiectului fiind acela de a “revitaliza economia rurală locală, ajutându-i pe localnici să își promoveze și să vândă produsele (fermieri de semi-subzistenţă, mici antreprenori, grupuri vulnerabile sau dezavantajate) la târguri și festivaluri”.

Pentru ca de la momentul acela de PR nu s-a mai vorbit despre proiect, am depus o cerere in baza legii 544/2001 catre ADD prin care am solicitat o copie a contractului de furnizare, fotografiile rulotelor livrate si datele tehnice ale acestora. Dupa doua saptamani de asteptare, am primit raspunsul.

Licitatia cu “cantec”.

In ciuda valvei facuta in decembrie 2021 cu achizitia rulotelor respective si a “chinurilor facerii”, licitatia (sau vreun amanunt despre aceasta) nu este de gasit niciunde pe internet. Nici macar un anunt , o invitatie sau vreo mentiune nu este de gasit pe site-ul ADD (desi toate celelalte proiecte sunt promovate generos), pe pagina de Facebook sau pe site-ul Consiliului Judetean Bihor. Desigur, aceasta a fost publicata in SEAP (asa cum prevede legea). In rest insa s-a pastrat tacere absoluta asupra subiectului. De parca interesul ADD nu ar fi fost sa primeasca o oferta cat mai buna si cat mai avantajoasa.

 

Licitatia publica mentionata in comunicatul CJ Bihor era de altfel incheiata la momentul aparitiei articolelor in presa, contractul fiind deja semnat cu castigatorul in 7 decembrie 2021. Din raspunsul formulat de ADD reiese ca licitatia a fost organizata pentru prima data in luna decembrie 2020 dar fiindca au fost primite doar oferte inacceptabile/neconforme, a fost anulata si organizata din nou in luna aprilie 2021. De data aceasta cu succes, singurul ofertant fiind declarat castigator.

De altfel, caietul de sarcini al licitatiei, asa cum se intampla aproape intotdeauna, se potrivea “ca o manusa” firmei castigatoare. Astfel, potentialul ofertant urma sa prezinte dovada ca are un anumit rulaj financiar anual dar si ca detine (sau colaboreaza) cu diferiti “experti cheie” care “Au participat ca manager de proiect la realizarea a minim 4 auto rulote in ultirnii 2 ani; Are o buna intelegere asupra echipamentelor specifice rulotelor si truck-urilor pentru comertul ambulant de produse alimentare” dar si alti experti cheie in branding, marketing, advertising.

In urma depunerii ofertei si analizarii acesteia, contractul nr 532/7. dec. 2021 a fost incheiat cu firma SC Brain Agency din Cluj Napoca pentru suma de 1 294 973,47 lei inclusiv TVA. Termenul de livrare era de “maxim 6 luni” (adica 7 iunie 2022).

Cine este castigatorul licitatiei?

Firma Brain Agency are un singur actionar, Constantin Covaliu, cunoscut oradenilor pentru asa-zisul proiect “Plaja urbana” care a esuat in urma protestelor cetatenilor din Oradea care nu doreau amplasarea de food truckuri, scene cu muzica, gratare si zeci de tone de nisip pe malul verde al Crisului Repede din zona Parcului Libertatii. Am scris, la vremea respectiva, despre subiect AICI.

Constantin Covaliu este specialist in evenimente publice cu food truck-uri, stransa colaborare a acestuia cu actualul city manager Mihai Jurca (coordonator al APTOR Oradea) ducand la numeroase evenimente publice in Oradea: Street Food Festival, Toamna Oradeana dar si de alte tipuri: Zilele Art Nouveau, Magic Garden.

Despre Constantin Covaliu am mai scris AICI.

S-au livrat sau nu rulotele? Cat au costat?

Contractul mentionat prevedea livrarea a patru rulote pana la data de 7 iunie 2022. Intr-o postare pe pagina de Facebook a ADD, oradenii sunt informati ca rulotele au fost livrate la Cluj si urmeaza sa ajunga in scurt timp la Oradea. Postarea era facuta in data de 14 iulie 2022. De altfel, si in raspunsul oficial care mi-a fost remis, sunt informat ca mi s-au trimis poze cu “rulotele livrate”. Aceasta s-a dovedit insa a fi o minciuna.

 



 

Analizand fotografiile care nu pareau facute in Romania, am observat ca rulotele sunt inmatriculate in Polonia. Am cautat fotografiile pe Google si am gasit site-ul producatorului Wark Group: pozele erau cele de pe site-ul acestuia, nicidecum de la livrarea rulotelor, facute in Romania. Am revenit cu un telefon sa lamuresc situatia si mi s-a confirmat ca „rulotele nu au fost, de fapt, livrate„.

Din actele aditionale ale contractului se lamureste si misterul:

  • Printr-un act aditional (nr 3) la contract, furnizorul solicita (la aproape doua saptamani dupa expirarea termenului pana la care trebuia efectuata livrarea) prelungirea acestui termen cu inca trei luni, pana in 15 septembrie 2022.
  • Printr-un alt act aditional (nr 2), furnizorul Brain Agency modifica insa si pretul contractului, la nici doua luni dupa semnare. Astfel, in loc de 1 294 973,47 lei, contractul ajunge la 1 351 843,47 lei, fiind suplimentat cu 56 870 lei. Motivarea ambelor acte aditionale: contextul dificil provocat de pandemie.

Am cerut si eu aceluiasi producator (WARK Group) o oferta pentru o astfel de rulota. Raspunsul a venit prompt: termen de livrare pana la 4 luni. Pret: 30 500 Euro (pentru rulota de 6 m), 33 000 Euro (rulota de 8 m). In plus, probabil, la 4 bucati comandate ar exista si posibilitatea unei negocieri, aceasta nefiind exclusa de producator, doar conditia referitoare la timpul de livrare fiind precizata drept ferma de acesta.

In contractul cu firma clujeana, rulotele au ajuns la un termen de livrare de 9 luni si la un cost de aproximativ 69 000 de Euro/bucata.

Ce-i drept, rulotele comandate de Consiliul Judetean au si o anumita dotare cu mobilier dar aceasta este minimala (in general mobilier de expunere), una singura din ele fiind putin mai dotata dar nu cu ustensile HORECA atat de costisitoare care ar putea justifica o asemenea majorare a pretului. De asemenea, contractul cuprinde si realizarea unui anumit “ghid de branding” pentru produsele expuse, si cateva intalniri de informare realizate cu producatorii din Bihor, iarasi o chestiune care apreciez ca poate influenta pretul dar nu intr-un procent covarsitor.

Am vazut, ne-a placut…ce ramane de facut?

La preluarea mandatului de presedinte al CJ Bihor de catre Ilie Bolojan, presa locala vuia de la descoperirile opulentei, luxului si cheltuielilor inutile facute de UDMR si PSD in institutie. Bunaoara era dat ca exemplu “microbuzul nejustificat de luxos” descoperit la CJ Bihor, in valoare de 55 000 de Euro. Nu ca mor eu de grija celor 2 partide dar situatia e amuzanta, trebuie sa recunoasteti.

Acum, Consiliul Judetean Bihor si-a cumparat nu un microbuz ci patru remorci auto la pret de limuzine de lux. Nu cu 55 000 de Euro (cat costa microbuzul impricinat) ci cu 276 000 de Euro. Ramane de vazut ce se va intampla cu acestea: eu, unul, nu le vad nicicum atarnate de limuzinele Skoda Superb ale presedintelui si vicelui CJ si tarate la Zilele Comunelor din Bihor pentru a vinde “slana picurata si placinta de Bins”. Probabil urmeaza o alta licitatie pentru patru jeep-uri serioase (caci rulotele au totusi cateva tone fiecare). Sau, de ce nu, pot sa ajunga in ograda APTOR unde sigur se va gasi un specialist in evenimente publice cu food truck-uri care sa scoata si untul din ele.

Flavius Bunoiu

Cate putin din toate. Gasesti prin trecutul meu posturi de radio, televiziune, un pic de media tiparita si cultura, branding, copywriting si relatii publice.

CITESTE SI ALTE ARTICOLE

Un comentariu

  • Costel de la Hidișel
    5 septembrie 2022 at 9:29 PM

    Ar trebui depusă o plângere și la DNA sau ce dreacu’ o mai fi acuma, că dacă o bucată costă 30.000 și ei au cumparat-o cu 70.000 îi zic că e dosar penal ! De asemenea, ar trebui trimisă această adevărată investigație jurnalistică la Recorder și alți jurnaliști independenți, adică aia care nu încasează bani de la APTOR ca să spună ce minunat este Oradea cea nelocuibilă, pentru că ăștia măcar vor face sa știe cât mai multă lume că „incoruptibilul” este de fapt un potlogar, și uite-asa o să afle o țară întreagă că „idolu’ la femei” Ilie de la Sculărie nu este ceea ce pare sau ceea ce banii fraierilor de Orădeni pot cumpărați presă.

Comments are closed here.

Flavius Bunoiu

Flavius Bunoiu

Blog mi-am facut (in 2007) la insistentele unui prieten si l-am pastrat de curiozitate si din atasamentul cu care pastrez orice alte lucruri care imi umplu inutil sertarele. Imi place sa povestesc si sa fac oamenii sa rada. Mi-am pus problema, la un moment dat, daca trebuie sa il sterg sau nu. Am ajuns la concluzia ca, asa cum este, cu bune si cu rele, este evolutia (sau involutia) mea. Lucrurile scrise aici sunt pareri personale.

Urmareste-ma:

Cele mai citite

PPx