GUSTUL COPILARIEI

Eu nu prea scriu despre mancare. Sau, mai bine zis, nu am scris niciodata despre mancare. Nisa asta este bine acoperita de Adi si multi altii pe care insa nu-i citesc prea des pentru ca pe mine ma tine o butelie cam 3 ani, asta cu tot cu prietenele care, din cand in cand, mai fac si ele cate o oala de zama. Imi place mancarea, imi plac gusturile cat mai variate, stiu sa gatesc (in limita bunelor uzante) dar bucataria este camera pentru care platesc chirie de pomana.

Totusi, am o memorie fantastica a gusturilor. Azi stam la masa impreuna si maine nu stiu cum te cheama dar, o mancare buna, un gust bun, imi amintesc oricand. Nu stiu daca aveti si voi aptitudinea asta ciudata: daca inchid ochii stiu ce gust au micii din targul copilariei, vata de zahar, gogoasa infuriata din Costinesti, placinta cu mere sau cu branza a bunicii, fasolea cu leustean facuta in vas de lut, dovleacul turcesc copt pe camp, perele furate din livada, corcodusele de pe marginea drumului, merele coapte pe soba, carnatii de pe jarul sobei, costita de la untura, branza de la caprele vecinului, cartofi copti cu branza  si muuulte altele. Inchid ochii si simt aievea gustul cu care m-am obisnuit si nimic din ce am mancat dupa mancarea ce m-a impresionat nu a avut gust la fel dar a avut un etalon dupa care a fost judecata. E ca si cand as avea pe limba o “biblioteca de gusturi” ce analizeaza instant o “gustarica”. Insa, dintre toate “chestiile” pe care le-am mancat (nu stiu cum sa le spun altfel), doua au darul de a ma transporta instantaneu in vremea copilariei:

-marul ras cu biscuite din ala varsat, cumparat la punga (in special BegaPam).

-dulceata de visine insotita de unt din ala ieftin, ambalat in hartie si lapte cu zahar.

De ce am scris toate astea? Pentru ca am descoperit un loc in Oradea unde mancarea este absolut fantastica, are gustul acela pe care eu il tin minte. Si o sa scriu despre el in curand desi mi-e teama ca va inghesuiti si nu mai am loc la masa. Si nu, nu mi-au dat niciun leu ca sa le fac publicitate dar am impresia ca nu le-ar strica iar pe mine ma fascineaza atat de rar vreun lucru incat merita sa ii cunoasteti si voi. Pana atunci, ma duc sa mai desfac un borcan de dulceata, sosit recent din Oltenia natala, dulceata din visine si atat, visine mari si parfumate crescute in gradina.