O ipoteza despre viitorul Bihorului
Dupa trei mandate consecutive la Primaria Oradea, Ilie Bolojan a anuntat – surprinzator pentru unii – ca va candida la Presedintia Consiliul Judetean Bihor, functie pe care a si castigat-o de altfel. Din aceasta pozitie, Ilie Bolojan a recurs apoi la un set de masuri in cascada ce au bulversat comunitatea locala si nu numai, cele mai recente privind reorganizarea institutiilor culturale din Oradea si Judetul Bihor.
Pentru ca multi se intreaba care este rostul sau scopul acestor masuri, o sa incerc o explicatie, fara a avea insa vreo certitudine in acest sens. Profitand de contextul favorabil, conform unui plan care nu este nicidecum realizat “pe picior”, Ilie Bolojan isi face propria organizare teritoriala pe un model “prevestit” anterior, organizare care va deveni operationala “de facto” in cel mai scurt timp.
In ultima saptamana din 2019, din postura de Presedinte Executiv al Asociatiei Municipiilor din Romania, Ilie Bolojan facea o declaratie asupra careia nu a mai revenit ulterior si care a parut apoi de neinteles in contextul in care, nu la multa vreme dupa aceasta, edilul a anuntat ca va candida pentru functia de Presedinte al Consiliului Judetean Bihor. Dl. Bolojan clamase atunci – nici mai mult, nici mai putin – decat desfiintarea Consiliilor Judetene pe care, pe scurt, le considera drept structuri administrative ineficiente, ramase de pe urma sistemului sovietic al anilor 60.
Afirmatia aceasta era insa trunchiata. Desi actuala organizare administrativ teritoriala a Romaniei a fost intr-adevar consfintita in 1968 prin cunoscuta lege 2, ea nu a fost nicidecum o “emanatie” eminamente comunista ci a insemnat o destructurare a raioanelor si regiunilor si, in fapt, o revenire la sistemul desfiintat anterior, in 1948. Mai mult, notiunea si forma de organizare administrativa ca judet sunt atestate documentar pe teritoriul ocupat actual de Romania (Tara Romaneasca) inca din Evul Mediu (jude din cuvântul latinesc judicium). Ulterior, dupa Unirea din 1918, denumirea a fost extinsa si in Transilvania unde notiunea corespunzatoare era “megiesul”. Amintirea comunistilor in acest context este deci una pur propagandistica.
Tot in acelasi set de declaratii, vorbind despre reorganizarea administrativ-teritoariala a Romaniei, dl Bolojan spunea: ”Ciclic, în România s-a discutat despre reorganizarea administrativă, despre descentralizare, dar din păcate nu s-a făcut mare lucru de 30 de ani. Un astfel de proiect se poate face doar după niște alegeri, când ai o majoritate stabilă, dacă există și o negociere politică putere-opoziție, ca să existe un acord politic pe tema aceasta. Acestea ar fi niște condiții foarte bune ca această reformă să se întâmple.”
Solutiile prorocite atunci de edilul bihorean (sustinut si secondat in declaratii de Mihai Chirica, primarul PSD al Iasiului la acea vreme, trecut apoi la PNL) prevedeau “metropolizarea” (coagularea mai multor comune sarace intr-o noua structura sau in jurul oraselor mai mari acolo unde era fezabil) dar si o mai mare descentralizare, cu transferarea decizionala la nivel de regiune in baza unei cvasi-autonomii administrative.
Contextul favorabil despre care vorbea edilul de la acea vreme a aparut in mod providential: pe plan local, PNL Bihor a castigat confortabil, chiar mai mult decat a sperat, la alegerile locale si parlamentare din 2020. Detine majoritar Consiliul Local Oradea dar si Consiliul Judetean Bihor, conduce majoritatea primariilor din Bihor si are influenta intr-o buna parte din altele. PNL Bihor detine Prefectura dar si conducerea majoritatii institutiilor/deconcentratelor din Oradea si Bihor iar in celelalte are o influenta semnificativa. Formatiunea liberala detine 2 din cei 4 senatori bihoreni, 1 europarlamentar si 3 din cei 9 deputati aferenti judetului. Pe plan national, PNL conduce coalitia de guvernare iar presedintele tarii nici macar nu se chinuie sa dea senzatia ca respecta Constitutia care statueaza ca “În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid”.
In aceasta conjunctura, Ilie Bolojan, pe baza unui plan anuntat anterior (ce-i drept, nu cu subiect si predicat), implementeaza acum propria viziune despre reforma administrativ teritoriala a Romaniei (deocamdata doar asupra orasului si a judetului). Pe “repede inainte” pentru ca alianta de guvernare PNL-USR-UDMR a dat deja semne de ruptura si, evident, nu se stie cat va mai dura aceasta fereastra de oportunitate. Pe repede inainte pentru ca se apropie Congresul PNL si nu se stie ce surprize poate aduce acesta in structura de conducere la nivel national a partidului. Nu cu mult timp in urma, asa cum probabil va amintiti, Presedintele CJ Bihor a ramas aproape singur pe contrasens in disputa liderilor din teritoriu cu Ludovic Orban asupra negocierii in privinta ministrilor/prefectilor PNL. El fiind de altfel singurul care, pana la urma, a votat in Biroul Politic National impotriva listei Guvernului negociata de presedintele PNL, restul contestatarilor preferand sa se ascunda prin abtinere de la vot.
Discutiile despre reforma administrativ teritoriala a Romaniei nu sunt insa de factura recenta. Subiectul, ca orice problema fundamentala a acestei tari, a fost fluturat, ingropat si dezgropat de nenumarate ori, asa cum au cerut-o interesele de moment (majoritatea pur electorale) ale diversilor politicieni. Problema a fost abordata de Guvernul Nastase, ulterior chiar si de Traian Basescu. A fost apoi randul USL-ului sa faca din acest subiect un punct in oferta electorala si chiar si al lui Liviu Dragnea pe vremea cand era ministru al Dezvoltarii si vicepremier. Ultimul, dar nu cel din urma, pe subiect s-a catarat si Klaus Iohannis care ne promitea, in programul electoral pentru 2014, ca va “susține reluarea unei discuții serioase cu privire la regionalizare și descentralizare” daca il vom vota presedinte. Insa acel moment, al discutiei serioase, se pare ca nu a mai venit.
Cu un an inainte de declaratiile lui Ilie Bolojan privind reorganizarea teritoriala si administrativa a Romaniei, se face remarcat un alt eveniment care, in conditiile actuale, poate fi pus in alt context. In decembrie 2018 lua nastere “patrulaterul” Vestului, primarii PNL din Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea infiintand o Alianta menita sa dezvolte proiecte si sa atraga fonduri pentru dezvoltarea unei regiuni formata ad-hoc din patru municipii aflate in zone si regiuni distincte conform actualei organizari a Romaniei. Alianta insa nu a avut o activitate sustinuta si nici nu a inregistrat vreun succes notabil fiind perceputa mai degraba drept o actiune cu caracter electoral si propagandistic a PNL. Tot la capitolul evenimente care au prefatat actuala reorganizare – cel putin zonala – merita amintit si experimentul esuat al alipirii Comunei Sanmartin la Oradea demarat in 2015. Dupa doua referendumuri nereusite, Biroul Electoral Central a blocat realizarea celui de-al treilea referendum pe aceasta tema simultan cu alegerile locale din 2016 punand astfel capat acestui proiect. Pentru moment.
Desi au existat numeroase discutii pe tema reorganizarii Romaniei, acestea nu s-au concretizat. Insa un plan de reorganizare administrativ – teritoriala a fost totusi prezentat de USL in vara anului 2011 in fata alesilor locali (aproximativ 5 000 de persoane) din partidele componente (PNL, PSD, PC).
Viziunea USL la vremea aceea, explicata de Victor Ponta, presupunea re-aranjarea Romaniei pe patru nivele: localitate, judet, regiune si centru. Tot in aceasta viziune se prevedea infiintarea unui Consiliu Regional condus de un Presedinte ales (un fel de prim ministru al regiunii) iar Senatul ar fi urmat sa devina o camera a reprezentantilor locali avand rol legislativ si preluand functia de reprezentare a puterilor locale. Un alt pilon al acestei viziuni era Curtea de Apel Regionala prin care institutiile juridice ar fi fost nevoite sa tina cont de noua realitate. Totodata, regiunile ar fi urmat sa aiba dreptul sa decida destinatia banilor proveniti din taxe si impozite.
In ciuda tuturor acestor discutii si planuri, Romania are inca aceeasi organizare administrativa si teritoriala, cu mici modificari, pe care a avut-o si in ultima jumatate de secol. O reorganizare administrativa si teritoriala “de iure” a Romaniei nu este posibila fara implicarea Uniunii Europene si fara modificarea Constitutiei (art 3, alin 3: Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.) Dar una “de facto”, a unei zone mai mici, cum ar fi de pilda un judet, pare, cel putin in Bihor, fezabila.
Argumentele prezentate de diversi oameni politici de-a lungul vremii, inclusiv de Ilie Bolojan, sunt numeroase si gadila placut si convingator urechile publicului. Toate pomenesc viitorul, sustenabilitatea, dezvoltarea, progresul, eficienta, economia etc, lucruri carora nu te poti opune fara a fi catalogat drept retrograd. Insa tot fostul primar oradean ne mai ofera o justificare pentru o astfel de reorganizare: “Divizarea generează luarea deciziilor într-un mod greoi.” Intr-adevar, nu poate fi usoara gestionarea unor proiecte regionale intr-un teritoriu administrat de 100 de primari, unii dintre ei raspunzand altor comenzi politice, altor agende. Mult mai simplu ar fi de discutat cu, sa zicem, 12 primari care ar “stapani” 12 “plasi”, la fel ca in perioada interbelica. Cat de facil ar fi de implementat proiecte, de exemplu, in plasa Alesd, formata din 40 de sate, si condusa de primarul Cupidon? Probabil li se va spune totusi micro-zone metropolitane, nu “plasi”.
Din 2008 pana in 2020, Consiliul Local Oradea a luat aproximativ 15 000 de hotarari. In aceeasi perioada, primarul Ilie Bolojan a emis peste 54 000 de dispozitii de primar. Ceea ce ne da o dimensiune realista a disponibilitatii actualului Presedinte al Consiliului Judetean Bihor de a dialoga, de a negocia, de a se plia si dupa alte idei, perspective, modalitati de actiune care i se prezinta sau de a lasa decizia in mana altcuiva. O astfel de disponibilitate este in ton cu un proiect de reorganizare ale carui efecte previzibile sunt concentrarea puterii de decizie intr-un singur punct dar si eliminarea oricarei opozitii. Un alt efect al reorganizarii interesate si implicit al comasarii si concentrarii deciziei pentru o zona extinsa intr-un punct central va fi diminuarea sau lipsirea totala de reprezentativitate pentru minoritati. E greu de crezut ca o comuna maghiara, de exemplu, alipita la o micro-zona metropolitana preponderent romaneasca va mai avea capacitatea de a da si de a mentine un primar maghiar sau ca va trimite intr-un eventual Consiliu metropolitan un numar de consilieri suficient de mare pentru a reprezenta interesele unei minoritati.
Recentele masuri luate in viteza la nivel municipal si judetean dar si planurile anuntate pentru viitorul apropiat nu par decat sa se circumscrie obiectivului mentionat. Concedieri succesive in randurile personalului Consiliului Judetean, protocoale peste protocoale de colaborare intre Primaria Oradea si Consiliul Judetean Bihor, suprimari institutionale, comasari ale institutiilor, transferarea de competente si atributii intre diferite institutii si structuri apartinand CL Oradea si CJ Bihor. Cateva exemple: parcurile industriale din judet vor fi administrate de oras, muzeul orasului trece in subordinea CJ, Revista Familia trece in subordinea Bibliotecii, teatrele fuzioneaza cu Filarmonica, CJPPP fuzioneaza cu Scoala Francisc Hubic si toate intra apoi in subordinea APTOR-ului municipal, etc. Probabil ca vor urma multe astfel de “protocoale” si permutari, Ilie Bolojan consfintind astfel si juridic ceea ce oricum coordoneaza faptic, acesta fiind in continuare si primar al orasului in acceptiunea multora.
Oarecum amuzant este insa faptul ca secunzii Presedintelui Bolojan nu par sa cunoasca temeinic nici ei toate detaliile operatiunii la care participa si nu tin pasul cu viteza si numarul schimbarilor anuntate astfel ca uneori sunt prinsi pe picior gresit incercand sa explice situatiile create. Cum a fost, recent, cazul in care vicepresedintele CJ Bihor – Calin Gal – a trebuit sa organizeze o conferinta de presa in care a dorit sa cosmetizeze conflictul iscat de anuntul comasarii teatrelor cu Filarmonica prezentand un asa-zis plan pentru cultura. La intrebarile insistente ale ziaristilor s-a dovedit ca planul nu prezenta nicio fundamentare sau vreo masura concreta. Conferinta s-a incheiat cu “nu comentez”, “nu exista niciun proiect de genul acesta”, etc.
Ca planurile acestea vor fi duse la capat, nu exista nicio indoiala. Poate chiar se va crea un precedent care va cataliza schimbari majore chiar si la nivel national, se va crea un precedent. Ne vom trezi, curand, in fata faptului implinit si il vom tratata cu fatalitatea specifica ciobanului roman din Miorita: “asta e, n-ai ce face”. Ramane de vazut care va fi efectul si mai ales care va fi pretul ce trebuie platit pentru aceasta viziune. Sigur vor exista suficienti sustinatori care vor vedea numai avantaje si vor gasi nenumarate argumente pentru sustinerea unui astfel de demers.
In ceea ce ma priveste, sunt reticent. Nu avem decat a ne uita in urma, in istorie. Fiecare schimbare si reorganizare administrativ teritoriala a Romaniei – din ultima suta de ani cel putin – a corespuns unui interes de moment si fiecare din ele si-a atins limitele la un moment dat.
Cat despre concentrarea puterii, din pacate, asa cum o dovedeste realitatea, politicienii gandesc electoral si propagandistic iar puterea (si implicit decizia) ajung mai mereu in mana partinitoare a politrucilor, nicidecum in cea a experților. In ceea ce priveste partidele politice, acestea nu au dovedit niciodata in mod real, palpabil, ca sunt interesate de dezvoltare, ci mai mult ca sunt orientate spre inlantuirea institutiilor statului ca masura necesara pentru crearea si menținerea unor monopoluri de putere din care decurg diverse avantaje ce satisfac interesele de grup.
Comments are closed here.