INTRE „BINE” SI „FERICIRE”
Mi s-au intamplat cateva lucruri interesante zilele trecute. Genul acela de lucruri care te lovesc in moalele capului si au darul de a te opri din ceea ce faci si de a te pune pe ganduri.
Un prieten mi-a trimis cateva poze vechi (cam de acum 5 ani) gasite pe calculator. Mi-a zis ca paream mai fericiti atunci (mai fericiti si mai grasi, as adauga eu). Altcineva mi-a spus ca am imbatranit anul acesta, ca arat rau, ca am cearcane adanci si ochi tristi. Poate au dreptate, amandoi. Dar parca e la fel peste tot. Parca devenim mai tristi, cu fiecare zi ce trece. Tristi si incapabili sa ne mai bucuram.
Gandeste-te un pic: cand te intalnesti cu cineva il intrebi ce face, nu? Care sunt raspunsurile pe care le-ai primit pana acum?
-bine (adica traiesc, nimic spectaculos, muncesc si astept ziua de maine)
-destul de bine (adica traiesc, nimic spectaculos, muncesc si astept ziua de maine plus un eveniment neplacut de care tocmai am scapat)
-nu prea bine (adica traiesc, nimic spectaculos, muncesc si astept ziua de maine dar tocmai am intrat intr-un necaz destul de mare)
-bine si ar mai incapea (adica traiesc, nimic spectaculos, muncesc si astept ziua de maine dar nu am nicio speranta)
-de la bine in sus (adica traiesc, nimic spectaculos, muncesc si astept ziua de maine si nu am nimic decat sperante dar “da bine” sa par optimist)
Probabil ca exista si alte variante de “bine”. Nu mi le pot inchipui pe toate. Eu as vrea sa intreb altceva. In loc de “ce mai faci, cum esti?”, as vrea sa intreb : “esti fericit?” Nu intru in detalii, ce inseamna fericirea pentru fiecare. Vreau doar sa stiu de fericirea altora.
Deci, dragii mei, sunteti fericiti? Sunteti cu adevarat fericiti sau…fericirea voastra e in mainile altcuiva? E grea intrebarea? Cred ca e greu sa recunoastem ca – uneori – facem greseala de a ne baza pe cel de langa noi pentru a ne face fericiti.
Si, ca sa nu ziceti ca ati citit un post deprimat, ca alte mii de post-uri ale stresatilor zilei de maine, va dau si o mini-solutie: scoateti numarul pizzeriei din speed dial, lasati-l naibii de internet pe mobil, puneti pauza sarcinilor de serviciu si iesiti la o plimbare scurta pe centru (da, cu pasi foarte rari, prin ploaie, cu gulerul camasii ridicat), sunati un prieten si beti o cafea lunga impreuna, priviti-l in ochi si intrebati-l “esti fericit?”.
aseara eram la niste prieteni, si la o tigara imi zice unul dintre ei…ce bine era la 20 de ani, la care eu…da, dar atunci nu aveam bani…si zice el: si le duceai lipsa? nu erai mai fericita atunci? 🙂 Am ramas surprinsa…. da …eram mult mai fericita atunci….acuma gandesc si eu asa ca tine si ma doare sa vad atatia oameni care traiesc….in sec… inca sper ca e o perioada de tranzitie, pentru toti 🙂 ….
@ amy : de obicei, puterea de a schimba ceva vine cand ai atins limita de jos.probabil ca se mai schimba oamenii dar numai atunci.
Trist, dar adevarat acest post. Cati dintre noi avem puterea sa recunoastem ca suntem departe de fericirea pe care ne-o dorim? Probabil e mai simplu sa lasi lucrurile sa mearga de la sine, chiar daca, la sfarsit de saptamana/luna/an, cand te intrebi ce-ai facut si cum te simti…te minti singur…ca sa poti din nou sa lasi lucrurile sa curga de la sine….Si totusi cati din cei care gandesc ca tine pot sa faca ceea ce spui tu? Pentru majoritatea conteaza mult prea mult sa „dai bine”, sa te lauzi, sa pari ceea ce nu esti, ca doar trebuie sa fie „puternici”, nu? Ar mai fi multe de spus…….