BEBELUSII, INTERNETUL SI BANTUIREA

Pentru ca mananc putin si nu fac firimituri pe jos, pentru ca fac glume (uneori) bune si pentru ca nu sunt (atat) de rau precum scrie la gazeta si pentru niste motive care imi scapa, uneori ma mai invita oamenii la ei acasa, la un pahar de vorba (uneori si de vin). Aseara mi s-a intamplat sa merg intr-o astfel de vizita si, pentru ca sfarsitul anului e clipa de bilant, am avut ocazia sa ma joc si cu lotul largit de prunci (editia 2010) ai prietenilor mei. N-ai cum sa nu te molesesti ca o budinca atunci cand tii in brate un pui de om si, oricum, eu sunt acum in treapta intai de viteza dupa un an despre care mai bine nu vorbim. Asa ca, dupa elementarele si extrem de necesarele glume (zic eu) cu “seamana cu tata, ba cu mama”, “pare inteligent, pe cine mosteneste”, “e frumos, cu cine seamana”, ne-am imprastiat fiecare pe la coliba lui. Nu stiu cum e in coliba voastra dar in a mea e foarte placut: e curat, miroase a coji de portocale puse pe calorifer, muzica isi face datoria iar privelistea face toti banii (de chirie). Iar dupa o astfel de seara si cu astfel de conditii asigurate, nu se poate sa nu iti zboare gandul la viitor si la ce va fi. Si aici nu vorbesc de doamna aceea care ghiceste in laptop la defuncta televiziune a Nasului si nici despre “Venus este retrograd” al celebrei si nemuritoarei Neti Sandu. Vorbesc despre on-line, existenta pe care o cladim, pas cu pas, pe internet. Ma rog, unii dintre noi. Cei care vor totusi sa socializeze dar nu facem asta fata in fata, atat de mult cum ne-am dori. Caci ce am facut aseara, dupa joaca cu bebe? Am pus o poza pe facebook. Asa mi s-a parut normal. Si abia azi m-am gandit mai serios la asta. Bebe asta va creste iar peste zece ani poate va da peste poza asta si va citi cateva comentarii. Cum va fi pentru el? Ce va zice? Nu pot sa imi inchipui. E ca si cum, pe spatele unei poze vechi din album, ar fi scris toti cei care au vazut-o cate un mesaj. Tot pe internetul asta va vedea feciorul ca tata mai “rupea” cate un club, mai dadea un “like” uneia (care nu, nu e mama), mai injura intr-un comment, mai scria pe un blog, il mai injurau altii pe cate un site, mai o poza in costumul lui adam sau al evei (dupa caz si preferinte), etc. Lucruri pe care, in mod normal, nu le vei sti niciodata despre tine sau despre parintii tai. Poate le vei afla doar partial si “cosmetizat”, la cate o petrecere cu prietenii “babacilor”. Cum va fi, huh?

Sau ma mai gandesc la un lucru: tocmai am aflat ca Huidu e in coma, era pe partie, schia si i-a sarit un pom in fata (nu il ridiculizez, gandurile mele bune merg spre el si stiu ca si el va face astfel de glume atunci cand isi va reveni). Sa zicem ca se poate intampla nenorocirea: ce se intampla cu toata existenta pe internet a individului care a avut ghinion? Blog, twitter, facebook, mail, poze, articole, etc? Nu iti sare inima din piept atunci cand omul care a disparut, prin cine stie ce virus sau anomalie a internetului, iti trimite un mail si te invita sa te inscrii pe nu stiu ce aberatie de site sau te invita sa cumperi cine stie ce nebunie de pastila? Apropo, dragi patroni cu multi angajati: cand unul dintre ei ne paraseste, lasati naibii economia si nu repartizati imediat colegului de birou telefonul defunctului; ca mi s-a intamplat candva sa ma sune decedatul si mai ca nu am dat in plans. Puteti face un gest si sa anulati respectiva cartela, nu?

In fine, nu am vrut sa fac un post trist, nu am vrut sa epuizez un subiect, am vrut numai sa aflu si parerea voastra despre o chestie la care, poate, nu va ganditi deocamdata. Ceea ce faci azi pe internet va avea urmari peste ani si ani, te-ai gandit la asta? Eu ma gandesc serios sa fiu mai atent pe internet si, mai mult chiar, sa adun toate parolele si sa gasesc o modalitate de a le transmite cuiva. Ca in afara de cativa hateri carora le voi aparea instant in fata atunci cand vor deschide frigiderul, pe voi nu as vrea sa va bantui, parol.