CA SA…CASA

Dragii mosului, dupa ce m-am uitat azi la o tona de emisiuni cu mine (cica face bine la stima de sine) am ajuns la concluzia (sau la ocluzia) ca am si eu o varsta, niste ani si ca ar fi bine sa ma mai ogoiesc, sa ma linistesc, sa ma asez si eu la casa…ei (care o fi ea). Ca eu m-as aseza si la casa mea dar…nu ma lasa bancile,relele. Ele, relele.

Eu mi-am pus target sa fac un mariaj din asta din interes cu o ea (ea fiind banca) numai ca…am senzatia ca nu-s de famelie buna, famelie de platitori adicatelea. Ca nu vrea niciuna sa “ne unim destinele”. La ce perioada de creditare mi se arata…asta e musai mariaj. Si daca de nevasta te mai scapa notarul, de banca nu te scapa decat Gheonoaia, intins pe nasalie. Dar, enfin, eu imi doresc asta din tot sufletul meu de copil, drept pentru care, m-am decis sa actionez. Banca zice ca “vine in intampinarea dorintelor mele cu o suma de bani”. Eu consider ca banca vine in “intampinarea necesitatilor mele cu o suma de bani si o droaie de comisioane” care au sansa sa imi scurteze nesperat speranta de viata (si asa prea mica in RO). Nu pot sa zic ca nu ma ingrijoreaza spectrul acestui parteneriat pe care il voi incheia in preajma primului meu cupon de pensie; as minti iar eu nu mint. Tot caut o posibilitate sa nu convietuiesc cu banca pana cand prind miros de formol dar vad ca nu e chip. Deci, daca e musai, atunci cu placere, zic eu, si am inceput sa cutreier prin filiale, agentii si alte cele. Iar eu sunt un client deosebit: cred ca sunt singurul care merge cu raportarea de la infamul Birou de Credit dupa el, ca nah, ce rost are sa ne mintim, nu? La un moment dat adevarul tot va iesi la iveala, nu putem sa pornim in viata, din start, cu o minciuna.

Ca sa va explic, deci eu am avut niste cumpene in viata, niste rascruci, mai pe intelesul celor mai neobisnuiti cu arhaismele. Si la fiecare cumpana din asta, unde trebuia sa o iau “hais” eu am luat-o taman “cea” (astea sunt indicatii de “stanga” si “dreapta” pentru boi). Siii, datorita acestor “nefericite conjuncturi astrale” cu Marte si Venus retrograd, am ajuns eu pe lista celor pe care ii paste 7 ani de ghinion. Si cum Pastele e aproape…nah, sa vezi pocinogul naibii, nu imi iese socoata. Deci, la banca e frumos pana la un moment dat, pana la momentul in care eu “rup tacerea si dau cartile pe fata”. Pana atunci e preludiu, tat tat tat is cucerit si imi vine sa torc de placere! Daaa, frumos, nineaca: luati loc domnu’, serviti o briosa, o dulceata de smochine, va rog, simtiti-va ca “acasa” (sanchi). Ma, si numa’ ce incep eu sa ma simt ca “acasa” si ma pune necuratul sa deschid gura: iar eu cand deschid gura…sa te tii! Si zic eu de criza, de saracie, de problem, de co-platitor, de rate, de Biroul de Credit…si aci se rupe totul. Imi ia, tanti, briosa, imi trage scaunul de sub fund si mai ca nu ma da lumea afara de-a berbeleacul de parca as fi ciumat. “Io” am zis ca asta e o intamplare si mi-am mai incercat norocul dar sa vezi mizeria naibii…e la fel peste tot.

Mno, si mie asta imi da de banuit ca nu-s bun de “ginerica” si tare mi-e ca m-oi stafidi fara sa cant si eu ca Bitman in fata la Millenium Bank ca am casa mea. Si nu stiu ce sa fac, ca trebuie sa dau si eu, ca tot bugetarul, declaratie de avere anuala. Apai si de la an la an, eu tot trag linii cu pixul pe ea sau scriu “nu e cazul”. Ma, ce sa va zic, nu-i frumos, ma apuca frustrarea. As vrea si eu sa raportez niste intravilane, niste treburi, neshte chestii. Sa ma duc si eu la o intalnire cu CF-ul in portofel, sa ma isterizez cand stabilesc astia ca trebuie sa fac asigurare de inundatie, de focare, de arsita sau mai stiu eu ce. Sa ma dau lovit si sa ma imbrancesc cu nonagenarii ca sa prind reducerea la impozit in primul trimestru. Sa particip si eu la sedintele de asociatie ca propritar. Sa am placuta cu numele meu pe usa. Daa’ai cu cine? N-ai!

Si uite, de aia zic eu ca unora nu le e bine si pace! Ca si daca vor ei o treaba serioasa…n-au cu cine. Si cred ca asa e si in viata! Eu numa’ zic!