SCLAVUL TELEFONULUI

Sunt sclavul telefonului mobil. Si am inceput sa il detest. Pe el, telefonul mobil, sau pe ele, telefoanele mobile ca aveam, pana nu demult, vreo trei in buzunar. Usor, usor, am ramas cu unul singur dar si asta, singurul, ma enerveaza. Eu nu sunt genul nevricos care sa renunte la telefonul mobil din cauza radiatiilor si a altor unde care ne “penetreaza capul”; la un moment dat, de la oaresice radiatie, E-uri, coloranti etc tot ni se “trage”. Dar vreau sa gasesc o modalitate sa renunt la telefonul mobil pentru ca a devenit o obsesie periculoasa. Cum se manifesta: deci eu dorm cu telefonul mobil in pat, asta si fiindca nu am noptiera iar pe podea nu il mai aud. Cand fac dus il iau cu mine si il arunc in raftul cu cosmetice, la sala il tin in buzunar (bine, ascult si muzica de pe el), nu se intampla niciodata sa plec de acasa fara el iar acasa, odata ajuns, il mut dupa mine prin fiecare camera. Daca il pun pe silent si vreau sa atipesc, deschid ochii din timp in timp, fara sa imi dau seama, ca sa vad daca nu m-a sunat careva. Nu il inchid niciodata si sunt mereu atent sa nu raman fara baterie. Raspund oricui si sun inapoi daca am ratat un apel. Am si numere la care nu raspund si niciodata la numere restrictionate. . .din superstitie. Cel mai nasol, lumea ma suna la tot felul de ore sau momente si eu raspund. Ca e ora 21.00 seara sau ca e weekend. Ca de asta m-am hotarat sa scriu despre adictia creata de telefonul mobil. Nu intreb ce naiba o fi in capul unora care suna la ore din astea sau in weekend. Ca eu nu sun pentru job-related niciodata dupa ora 17.00 si niciodata in weekend doar daca lucrez cu anumite persoane in momentul acela si le sun pentru ca stiu ca suntem preocupati, atunci, doar de acel lucru. Zau, unii suna pentru niste prostii care puteau astepta pana a doua zi sau care, oricum, nu se pot rezolva pana a doua zi.

Intr-o zi normala vorbesc la telefon cam o ora, doua, intr-o zi cu evenimente, concerte alea alea…ajung la 400-500 de apeluri (date, preluate si ratate sau intrerupte), cam 5-6 ore cu telefonul la ureche. Mai adaugam stresul rezultat din faptul ca, fiecare apel vine cu o problema ce se vrea rezolvata instant, prin acea convorbire, daca se poate. Se mai adauga persoanele carora le trebuie cam un minut cu partea introductiva: “alo, buna ziua, sunteti domnul Flavius Bunoiu? Imi cer scuze ca va deranjez, stiu ca nu ma cunoasteti dar am numarul dvs de telefon de la x care a fost destul de amabil sa mi-l ofere, as dori sa va retin un minut, puteti vorbi?” Daaaaaaaaaaa, pentru numele lui Trompi, din moment ce ti-am raspuns eu sunt, pot vorbi, ma poti retine, ma poti picta in tempera sau guase, fa ce vrei cu mine numa’ zi odata ce vrei si nu ma tine 5 minute la blestematul de telefon ca sa ma intrebi daca poti trece maine pe la mine!!! Stiti cum e senzatia aia fizica de rau, de greata, atunci cand iti suna telefonul? Sper sa nu o aveti.

Am luat o hotarare: cumva trebuie sa fac sa renunt la adictia asta. Incep prin a nu mai raspunde la telefon dupa ora 18.00 si in weekend. Exceptie fac prietenii sau familia.