COLEGU’ DE APARTAMENT

Eu, cand eram tanar, ma mutam foarte des. Spre disperarea prietenei de atunci care ma gasea de fiecare data, din ce in ce mai greu. Glumesc, eram prea tanar ca sa am o prietena.

Stateam in seara asta si admiram, de pe balcon, peisajul oferit de intinderea nesfarsita de blocuri din Oradea. E …mai placut sa fac asta decat sa ma uit la Narcisa salbatica din serialul omonim. Si cum contemplam eu asa, mi-am adus aminte de colegul meu de apartament din alte vremuri. 2003-2004 sa tot fi fost anul. Venise cu mine din Timisoara, era ceva mai varstnic, cam 50+ si era…un personaj. Cel putin asa ii spuneam noi, cei de la lucru. Omul ne starnea rasul in fiecare zi prin ceea ce facea.

De exemplu, era ferm convins ca fusese rapit de extraterestri. Si iti povestea tot, cu lux de amanunte. Evita doar partea cu analizele intreprinse asupra lui. Tot el aduna pet-uri (cu zecile) in speranta ca va reusi sa isi construiasca o pluta cu care se va plimba pe Cris. Pana la urma i le-am aruncat eu pe toate ca nu mai aveam loc de ele. Cand nu inventa cine stie ce dispozitive de “captat energia pamantului” omul ma ruga sa ii imprumut masina ca sa plece la pescuit, in centru “sa dea la un pestisor”. Bine, n-avea nicio importanta ca se mai rasturnase, in trecut, cu vreo doua masini, in imprejurari neclare. Din cand in cand mai dadea cate un anunt la matrimoniale si atunci aveam o veselie generala in apartament: suna telefonul non-stop (naiba stie cum facea) si imi povestea fiecare aventura. De obicei facea asta dupa o sticluta de palinca. Cateodata, sticluta devenea sticla. Acum imi vine sa rad de cainele pe care l-a pripasit, intr-o noapte, in bucatarie de era sa crape inima in mine cand am mers somnoros sa beau o cana de apa. La fel si cu ziua in care a fost ales bulibasa (sau ceva sef de satra) de catre un grup de migratori din spatele blocului carora le daruise (cat de generos) toate mezelurile din casa, samponul ,sapunul si detergentul meu. Colegu’ mai stia sa inventeze microfoane pe care le amplasa in camera mea. Totul a culminat cu chemarea mea la un magazin de electrocasnice ca sa il ajut sa duca acasa cateva produse pe care le cumparase in rate ca sa plateasca un imprumut. Produse pe care le-a vandut dar nu a platit niciun imprumut. Si, in final, si-a schimbat numele si a disparut din peisaj. Si n-am mai auzit de el, ever since. Dar tare ne distram pe vremea aia.