CUM AM CONSTRUIT UN POD


…si, dupa cum ziceam, tot n-am gasit hartia aia nenorocita pe care o cautam, prin casa. Bine, mo, de fapt nu ziceam (ca am fost tacut zilele astea) dar imi place sa va dau impresia ca tocmai am intrerupt o conversatie cu voi. Ajuta…la ceva, cred ca la crearea unei atmosfere “friendly”.

In fine, am gasit insa altceva si mi-am adus aminte de chestii din trecut, de prin 2008: pliante din campania electorala. Epic! Ca tot s-au strofocat unii pe mine ca am facut campanie electorala (ceea ce imi doresc si in 2012 – daca nu cumva vine prognozatul sfarsit al lumii) ma vad nevoit sa le explic diferenta dintre “a face campanie cuiva” si a-i vinde niste servicii, asa cum faceam eu: adica intrebam in stanga si in dreapta cine doreste, cine mai pofteste niste pliante, niste afise, calendare, bannere si alte promotionale. Deci, dragilor, diferenta consta in faptul ca eu faceam si vindeam un produs, nu propovaduiam alegerea unui candidat sau a altuia. Bun, deci am doua povesti de atunci.

Prima, e legata de un candidat de prin ceva sat, nu mai tin minte care. Omul lipsise de la sedinta foto pe care o organizasem si a aparut la urmatoarea intalnire. Ca vrea si el niste pliante, niste afise, etc. Zic eu “bine, bine, dar imi trebuie o poza si acum nu am fotograful cu mine”. “Nicio problema, zice “catindatul”, eu dau o fuga pana acasa si aduc una!”. Eu, cum eram prins cu altii carora le ardea buza dupa niste promotionale ca, deh, nu stia altfel cetateanul ce sa voteze, l-am lasat in pace si am presupus ca omul merge vis-à-vis si aduce o poza pe un stick, pe un cd, una alta. No, no, no: el s-o urcat in masina, a condus 30 km dus, 30 km intors si a venit, intr-un suflet, cu o poza pe hartie alb-negru, de cand era el tanar si vivace. Deci am paralizat: ii zic “omule, ce sa fac cu asta? Ca noi lucram pe calculator, intelegi matale, imi trebuie o poza in format electronic! Si-apoi, matale nici nu semeni cu asta din poza!”. “No, zice el, mie asta sa mi-o puneti pe pliant ca ma stie lumea din sat, eu aici is nascut!” Fac eu cumva si ma inteleg  cu omul sa vina a doua zi la poza, aduc iarasi fotograful, ma implic, sa multumim clientul. Cand vine, tat tat tat taiat pe fata si cu bandaj de zici ca era scarface. “Ma omule, ce ai facut?”. “Am fo’ la coasa, zice el, si cand dadeam cu gresia pe coasa, m-o strigat vecinu’ si taman atunci am vrut sa intorc coasa si m-am taiat pe obraz cand am rasucit-o”. Sa va mai explic ca am avut un candidat al carui pliant si afis arata ca dosarul de la politie? Ca n-am avut ce face decat sa ii fac o poza din profil…ala care nu era taiat!

Alt candidat, alt sat, alta poveste: deci era stres, luam zeci de comenzi, oamenii – cum ii stiti, fiecare cu pasarica sau cu stolul lui de pasarele. Lucram noaptea, dimineata urcam machetele pe ftp-ul tipografiei, la pranz fugeam dupa produse apoi le livram. Ce sa mai zic, majoritatea nici nu stiau ce sa scrie pe pliantele alea, ce sa promita “electoratului”. Ma mai chinuiam eu cu ei: “dom’le, ce nu merge in comuna dumitale, ce nu au cetatenii, ce a facut rau primarul de acum?”. Incercam sa le dau si niste sfaturi despre ce sa scrie pe hartiile alea, daca tot le impart prin urbe. Si aveam o fata cu mine care nota, intr-o agenda, cam ce ziceau si ei, doua trei idei, restul infloream eu ca sa mearga treaba. Si uite asa, ma trezesc intr-o dimineata, pe la ora trei, in fata computerului, cu designerul, ca nu intelegeam o propozitie scrisa in agenda. Pe cine sa sun la ora aia, dimineata trebuia sa predau machetele, zic catre asta “scrie asa, cred ca asta a vrut sa zica”. Si am scris ca x-ulescu va avea grija ca toti cetatenii sa aiba acces la podurile din comuna. Si-a fost bine, numa’ ca omul a vrut sa zica “padurile” si nu “podurile” cum am inteles eu si mai ca nu a vrut sa ia pliantele. Cica “domnu’, n-ar fi problema dar…noi nu avem niciun pod in comuna ca nu trece nicio apa pe la noi”. Pana la urma l-am convins, i-am zis sa isi bata capul cu problema asta dupa ce va castiga alegerile, ca doar nu era sa fac din nou cateva mii de pliante.

Apai nu stiu daca omul “a iesit” primar sau ba. Dar si daca “a iesit”…sunt mandru ca am contribuit si eu la constructia unui pod maret peste vreun sant, in acea comuna.

Flavius Bunoiu

Cate putin din toate. Gasesti prin trecutul meu posturi de radio, televiziune, un pic de media tiparita si cultura, branding, copywriting si relatii publice.

CITESTE SI ALTE ARTICOLE

Comments are closed here.

Flavius Bunoiu

Flavius Bunoiu

Blog mi-am facut (in 2007) la insistentele unui prieten si l-am pastrat de curiozitate si din atasamentul cu care pastrez orice alte lucruri care imi umplu inutil sertarele. Imi place sa povestesc si sa fac oamenii sa rada. Mi-am pus problema, la un moment dat, daca trebuie sa il sterg sau nu. Am ajuns la concluzia ca, asa cum este, cu bune si cu rele, este evolutia (sau involutia) mea. Lucrurile scrise aici sunt pareri personale.

Urmareste-ma:

Cele mai citite

ANIVERSARE GAMOHOLIC.NET

13 decembrie 2007

GROW UP!

25 iunie 2013

SISTEMUL E DE VINA

4 iunie 2015

PPx