Despre cum am fost eu PNL-ist, UDMR-ist, PSD-ist si USR-ist

Intr-un editorial din 2010 care musteste de deontologie si profesionalism, acelasi Bihoreanul care astazi se zbate sa ma portretizeze drept PSD-ist, ma facea PNL-ist si “omul lui Bolojan”. Articolul incepea cu titlul-intrebare “Cine scoate gunoiul din Primarie?”, urma o poza cu mine, insiruirea de rigoare a zoaielor si se incheia apoteotic cu intrebarea “cat timp vor mai ascunde edilii (Bolojan) Bunoiul sub pres?”.

L-am cunoscut pe Ilie Bolojan in 2008 cand am facut un interviu cu el pentru revista pe care o lansam. La inceputul lui 2009, cand eu plecasem din trustul media in care lucram, mi-a propus sa preiau Casa de Cultura Oradea, precizand ca este o cloaca, una careia ar trebui sa i se dea foc (cu 20 din 23 de angajati concediati, cu situatie financiara neclara, cu datorii, aflata intr-o stare ingrozitoare de degradare, etc). Mi-a placut provocarea, il admiram atunci pe Ilie Bolojan, am acceptat. Pe la sfarsitul anului, in timpul unei discutii, primarul mi-a spus ca are numai comentarii in partid legate de faptul ca a dat aceasta institutie pe mana unuia care nici macar nu era membru de partid si ca ma roaga sa rezolvam asta. I-am spus ca nu ma intereseaza politica, traversam si o perioada dificila pe plan personal, venise si criza, si ca nu as vrea sa fac asta. Insa, asa cum stiti, e cam greu sa-l refuzi pe Ilie Bolojan, asa ca, in biroul consilierilor din primarie, Anca Sas mi-a inmanat o adeziune, ceilalti prezenti in camera (Alexandru Seres, Florin Birta) au ras de mine spunand ca “acum ti-ai gasit sa intri in partid, cand am pierdut alegerile?”. Nu mai stiu ce alegeri au fost dar PNL scosese un scor slab la nivel national. Nu stiu ce s-a intamplat cu adeziunea respectiva, cert este ca primarul a spus, la cateva saptamani dupa asta, ca “este ok” si n-am insistat. Nu stiu daca am fost membru, n-am platit nicio cotizatie, n-am participat la nicio sedinta sau la vreo actiune de partid, nu m-a deranjat nimeni intre timp iar mie mi-a convenit asta pentru ca, asa cum am spus, nu aveam niciun chef sa fiu membru de partid.

In 2013, cand Casa de Cultura Oradea a fost desfiintata, singura persoana care mi-a intns o mana de ajutor a fost managerul Teatrului Szigligeti, Czvikker Katalin, cu care – culmea – avusesem anterior destul de multe dispute legate de evenimentele pe care uneori le organizam impreuna. Tin sa-i multumesc si pe aceasta cale pentru ca a avut incredere si, pentru o vreme, am semnat comunicarea in limba romana a teatrului maghiar. Evident, cum era de asteptat, am fost repede catalogat drept “omul UDMR-ului”. 

Acum insa, de la momentul in care m-am alaturat USR-ului, retorica ziarului Bihoreanul e ca sunt “omul PSD-ului”. Pe Emilian Pavel nu retin cand l-am cunoscut, probabil il stiam din vedere de mai multa vreme, dar era cu mult timp inainte ca pe mine sa ma fi interesat politica sau ca el sa fi insemnat ceva in politica din Bihor. Stiam ca era “ceva pe la PSD”. Aproximativ prin 2014-2015 s-a nascut proiectul acesta care imi este foarte drag si acum, Cultura in Miscare, prin care am incercat sa dam comunitatii ceva inapoi. Acel “ceva” s-a materializat sub forma a numeroase evenimente publice, gratuite pentru public, care au insemnat Festival de filme documentare, multe conferinte, tabere de sculptura, ateliere creative, etc. In acest proiect s-au alaturat, rand pe rand, Emilian Pavel, Silviu Dehelean, Cristian Rusu si multi altii (medici, notari, avocati, artisti) oameni cu oarecare nivel intelectual care si-au dorit sa ajute si sa se implice. Nu ne-am adunat pe considerente politice ci pe dorinta fiecaruia de a cheltui bani si timp pentru a trai si pentru altii, nu doar pentru propriile persoane. O miscare civica. Toata lumea sub forma de voluntariat, singura persoana platita fiind contabila. Gasiti toate aceste informatii pe www.culturainmiscare.ro.

In 2019, Bihoreanul “dezvaluia”, soc si oroare, ca am lucrat pentru Emilian Pavel ca si consilier in biroul local de europarlamentar. Desi, evident, stiau acest lucru din 2017, in acest sens publican, cum altfel, un alt articol pe tema aceasta. Mai mult, iarasi pauza de soc si groaza, “am ascuns” colegilor din USR Bihor acest lucru. Am ascuns asta publicand CV-ul in care era mentionata angajarea mea ca si consilier pe site-ul USR Bihor cu ocazia participarii la desemnarea candidatilor pentru Consiliul Local Oradea (pauza pentru ras).

Am fost consilier cu 1300-1500 lei/luna (da, WOW, stiu ca este o suma imensa) in aceasta perioada, n-am facut politica, nu am fost membru de partid, n-am scris niciun comunicat sau punct de vedere politic pentru Emilian Pavel sau PSD, nu m-a interesat asta si nici nu mi s-a cerut asa ceva. 

Din 2005, de cand am o firma de comunicare, cred ca am lucrat pentru sute de clienti, printre care si partide politice, la fel ca orice alta agentie din intreaga lume. Firma mea a facut grafica, design, copy pentru flyere, afise, bannere, machete online, calendare, ziare, a intermediat productie pentru unele produse, etc pentru PNL, PSD, UDMR, ALDE, USR. Le gasiti toate trecute in portofoliul de clienti de pe site-ul firmei mele www.woao.ro. Asta nu inseamna ca mi-am insusit sau am militat pentru ideile celor pentru care am lucrat, e stupid sa sustina cineva asa ceva. Singurul partid din care am facut parte si pentru care am facut comunicare politica si am emis puncte de vedere politice a fost USR, lucru pe care mi l-am asumat cu subiect si predicat, repetat, in mod public. Lucru care, asa acum era de asteptat, a insemnat ca firma mea nu a mai lucrat pentru niciun astfel de client din sfera politica, deci o pierdere financiara pe care mi-am asumat-o. De altfel, sub aspectul comunicarii, in ultimii doi ani am lucrat aproape exclusiv pentru USR, la preturi derizorii si la un volum de munca urias, tocmai din dorinta de a ajuta, deci alta pierdere financiara pe care mi-am asumat-o.

Am prieteni si cunostinte din tot spectrul politic local si nu numai. Data fiind meseria mea si activitatile mele civice, am lucrat cu sute sau mii de persoane avand tot felul de etnii, meserii si orientari politice, civice, sexuale, etc. A presupune ca asta inseamna ca mi-am asumat si insusit parerile fiecaruia dintre acestia, ca sunt responsabil de actiunile lor sau ca le sustin si ca asta m-ar reprezenta pe mine, ca persoana, asta inseamna sa fii idiot, altcumva nu am cum sa o spun. 

Si, totusi, cat de PNL-ist, UDMR-ist, PSD-ist si, etc-ist, asa cum ne transmite Bihoreanul in sute de articole, sunt eu? Cat de oportunist si traseist pot fi portretizat de acesti indivizi?

Legat de traseism, singurul partid din care am facut parte a fost Uniunea Salvati Romania.

Legat de oportunism, aici apare o fractura logica. Fiind eu atat de oportunist, oare de ce nu m-am asezat, ca orice oportunist veros, la masa intinsa a PNL-ului care stapanea orasul in perioada in care am lucrat eu in administratia publica locala (2009-2013)? Oare de ce nu m-am asezat nici la masa PSD-ului cand acestia au luat in stapanire toata Romania (in 2016)? Si, in schimb, am preferat sa ma duc la USR, un partid care avea cativa membri si un birou din 2 camere si un wc in chirie?

Am criticat si critic PNL pentru golurile ingrozitoare (dupa parereamea) din strategia de conducere a acestui oras. Apreciez lucrurile bune facute dar vreau mai mult, atata tot.

Am criticat si critic UDMR pentru inadecvare. Eu l-am gasit pe Pasztor Sandor, presedintele CJ Bihor, la vanatoare in Africa. 

Am criticat si critic PSD pentru incompetenta si pentru atacul asupra statului de drept. 

In 2014 cand i-am stricat campania de europarlamentare lui Victor Ponta, nu striga nimeni dupa mine ca sunt PSD-ist, ba chiar ma faceau “basist” (https://evz.ro/gafa-de-campanie-romanii-fericiti-de-pe-afisele-psd-sunt-din-belarus.html). 

In 2017 cand faceam sloganuri si pancarte pe banii mei pentru protestele impotriva lui Dragnea din Oradea, nu striga nimeni ca sunt PSD-ist (https://www.ebihoreanul.ro/stiri/oradea-se-ridica-ordonanta-adoptata-in-secret-de-guvernul-psd-alde-a-determinat-cele-mai-mari-proteste-din-istoria-recenta-a-oradiei-132036.html). Ia sa ne uitam cu atentie la logo-ul din imaginea care apare inclusiv pe poza de coperta a ziarului Bihoreanul, e cumva logo-ul firmei mele, WOAO Advertising? Vaaai, soc si groaza!

Mai presus de toate acestea insa, am un blog (www.bunoiu.ro). Il am din 2007, am fost unul dintre primii bloggeri din Romania, si nu am platit pe nimeni sa imi scrie articole care sa dea bine in presa. Am scris eu totul, cu manuta mea. Gasiti acolo toate lucrurile cu care m-am ocupat si preocupat in ultimii aproape 14 ani, de pe vremea cand nici prin gand nu-mi trecea ca voi ajunge in politica si nu aveam niciun interes pentru asta. De la lucruri derizorii, chestiuni amuzante de pe vremea cand ma ocupam cu divertisment in televiziune, pana la proiectele, revolta, tristetile si bucuriile prin care am trecut de-atunci incoace. Este evolutia (sau involutia) mea din 2007 incoace pana la omul care sunt astazi. Nu cred ca veti gasi asa ceva la nicio figura publica din Romania, e mai mult decat un CV. E mai mult decat onestitate, e un jurnal. Ce vreti mai mult de-atat?

E trist dar oarecum de inteles si explicabil faptul ca oamenii cred toata propaganda mincinoasa imprastiata despre mine in presa (cu scop, ca doar nu e gratis si nici din intamplare). Nu sta nimeni sa verifice vreo stire, vreun titlu: ai citit-o, o citesti si maine, si poimaine, mergi mai departe si ramai cu impresia ca asa e.

Ceea ce ma doare insa este faptul ca oameni care stiu adevarul aleg sa inchida ochii. Din diferite cauze pe care le pot intelege dar nu le pot accepta. Asta otraveste si omoara in mine dorinta si speranta ca ar avea vreun sens sa mai faci ceva si pentru altcineva decat pentru propria ta persoana. 

Va multumesc ca ati ajuns pana aici cu cititul. Sa ne auzim cu bine!