Despre oua si oameni

Multi dintre voi cunoasteti probabil zicala „nu poti face o omleta fara sa spargi cateva oua”. Putini insa, la fel de probabil, stiti ca expresia acesta are o istorie si nu una tocmai recenta fiind unul din truismele favorite ale lui Iosif Vissarionovici Stalin. Expresia, desi se apreciaza ca este chiar anterioara perioadei bolsevicilor, a fost consacrata insa de Walter Duranty, corespondent al ziarului New York Times la Moscova in vremea marelui atoateziditor al sovietelor. Ziaristul a castigat un premiu Pulitzer pentru o serie de 13 articole scrise despre viata in Uniunea Sovietica a anului 1931 in care a reusit sa ignore complet brutalitatea unui regim care deja isi ucidea proprii cetateni prin epurari, exproprieri, exilari in Gulag si fortarea fermierilor si taranilor sa se alature colectivizarii in ceea ce avea sa devina cunoscut drept „planul cincinal”.

„Idiotul util al lui Stalin”, asa cum avea sa fie numit mai tarziu Walter Duranty de catre un profesor la Oxford, a devenit preferatul cenzurii si propagandei comuniste in timpul Foametei din 1932-1933 cand retorica lui apologista a fost preluata si amplificata de politrucii de la Moscova pentru a justifica atrocitatile comise de regimul stalinist. Fata de Holodomorul care a ucis milioane de rusi, in special ucraineni, corespondentul NY Times aprecia in martie 1933: “Conditions are bad, but there is no famine. But – to put it brutally – you can’t make an omelet without breaking some eggs.” Aceasta expresie a devenit astfel piatra de temelie din discursul totalitaristilor de pe mapamond, mereu pregatiti sa pretinda sacrificiul individual al celorlalti pentru utopiile proprii, pentru „binele cel mare”. Acelasi truism mustind de intelepciune evidenta si careia nu i te poti opune a inceput sa fie folosit pentru a valida abuzuri si incalcari ale drepturilor omului pe care cu greu ni le putem imagina acum si a continuat sa fie folosit in toata perioada comunista si nu doar in Uniunea Sovietica. Pentru contributia aceasta la ascunderea crimelor lui Stalin, intelectualii ucraineni contemporani au facut si fac presiuni ca lui W. Duranty sa-i fie retras premiul Pulitzer. Fara succes insa, cel putin pana acum.

Ceea ce ma surprinde insa pe mine este regasirea acestui concept, intr-un veritabil arc peste timp, in discursul public al oficialilor PNL din Oradea dar si in presa locala, dupa aproape 90 de ani de la „actul de nastere” al acestui adevarat „modus vivendi” pentru un regim de trista amintire. Poate si mai surprinzatoare este insa lipsa oricarei reactii publice din partea intelectualilor si membrilor societatii civile fata de aceasta optica.

„Marile proiecte” ale Primariei Oradea care implica exproprieri si decizii controversate, potential lipsite de sustinere publica, sunt justificate, si asta nu de putine ori, prin acelasi truism: „ca sa facem omleta, trebuie sa spargem niste oua”. Cea mai recenta mentionare a acestui crez apare intr-un articol recent din cotidianul Jurnal Bihorean.

„Când faci proiecte mari, nu ai cum să nu deranjezi. […] Pentru că soluții de tipul – ar fi bine să facem o omletă frumoasă, dar ouăle să rămână întregi – asta nu funcționează.”

Propaganda aceasta are insa, cum altfel, si sustinere din presa. La fel ca in urma cu aproape un secol, Mircea Chirila – un fel de Walter Duranty contemporan – adreseaza si el proletariatului aceeasi invitatie la sacrificiu individual pentru „binele celor multi intru gloria progresului”: ouale trebuie sparte daca vrem sa mancam omleta! Articolul care ilustreaza asta cel mai bine se numeste (chapeau, maestre) „Cand picamarele tac”. Pot doar sa presupun ca la Stefan Gheorghiu s-ar putea lua „un 10 cu mentiune de la Ana Pauker pentru un astfel de „laudatio”.

„Majoritatea orădenilor suportă cu stoicism […] Ori oamenii sunt conştienţi că nu poţi face omletă fără să spargi ouăle.”

Parerea mea este ca, daca vom inceta sa vedem locuitorii cetatii si drepturile lor inalienabile drept oua pe care le putem sparge oricand, dupa bunul plac, am putea avea cu totii o viata mult mai buna si echilibrata, nu doar un meniu monoton bazat exclusiv pe omleta. Dar e posibil ca parerea mea sa nu vi se para nici relevanta, nici demna de incredere data fiind varsta mea si bias-ul cu liberalii bihoreni dar si cu ziarul lor de propaganda, Bihoreanul.

Asa ca va las aici si alte pareri despre discursul acesta care ne poarta parca nostalgic inapoi, in abisul comunismului: „ca sa facem omleta trebuie sa spargem cateva oua”. Bunaoara opinia lui Panait Istrati care spunea in 1929, in „Vers l’autre flamme – Confession pour vaincus”, dupa o vizita in soviete care l-a socat in ciuda orientarii sale stangiste: „Vad ouale sparte, dar unde este omleta?”

Si, ca sa nu ma trezesc „promovat” la gazeta din „pesedist” in „comunist” (ce-i drept am apucat sa fiu si pionier) pentru ca am citat din Panait Istrati, vazut adesea drept comunist de unii, inchei cu Sir Isaiah Berlin, filozof si unul dintre cei mai importanti ganditori liberali contemporani, care – ceva mai tarziu decat Gorki al nostru – atragea atentia ca „omenirea poate admira acum munti de oua sparte dar nimeni nu a gustat inca omleta„.