DRUMURILE NOASTRE TOATE / SE VOR ASFALTA VREODATA?
Sambata am mers la Satu Mare. Bine, bine, “am mers” e o metafora, un fel de a zice ca “m-am tarat” pana la Satu Mare. Si nu din cauza masinii ci din cauza drumului. Asta e o alta metafora. Avem, in tara asta, numai si numai metafore. Drumuri nu mai avem. Sau, cel putin, nu le putem spune drumuri in conditiile in care pana si romanii (aia care ne-au cotropit si apoi s-au retras) ar rade de ele.
Am fost in Satu Mare in decembrie. Intre timp, drumul dintre Oradea si Satu Mare s-a deteriorat intr-un asemenea hal incat, daca ai de strabatut distanta asta, nu-ti vor ajunge sfintii si mucenicii din calendar plus Coran atunci cand le vei faci “urari” de bine celor responsabili de infrastructura tarii.Deci eu cred ca astia au folosit, in loc de bitum, crema de zahar ars. Atat de moale e asfaltul asta incat, si daca scuipi pe el, ramane gaura. Am pus o frana mai strasnica si am avut impresia ca se aduna asfaltul sub masina ca si covorul din sufragerie.
La Tarcea, situatia e dezastruoasa. Se merge in pas de melc leganat si trebuie sa ai mare noroc daca nu dai cu capul in geamul lateral al masinii, din cauza gropilor. Dar au facut romanii in sat, frate, un sens giratoriu de zici ca e cel putin baza pentru piramida lui Kefres (sau a lui Mikerinos, ca nush care e mai mare). E asa de mare si de inalt incat ai impresia ca dai ocol unei case. Nici sa mori nu vezi daca vine vreo masina de dupa el. La Carei s-au dat lupte grele. In razboi. Dar nu inteleg de ce nu au astupat gropile ramase dupa bombardament.Regrete mai mari decat ale mele nu avea decat un proprietar de BMW, nou nout.Regrete si injuraturi, cred. Pentru ca, la cat de incet mergeam, am putut sa ii citesc bucuria intiparita pe fata.Sa nu fiu totusi foarte rau : exita si 2 portiuni de asfalt pe care poti merge cu peste 80 km/ora. Dar, cand te cuprinde mai abitir sentimentul unui orgasm automobilistic, vezi in departare cum se aprind, panicate, stopurile de frana ale celor care au dat, din nou, in cratere. Asa ca, daca esti prevazator din fire bagi usor a 2-a si te mangai cu ideea ca poate mai gasesti vreo 2 km in stare buna, mai incolo.
Sa dam bani ca, poate candva, vom avea si drumuri.Nu e logic sa faci intai drumul si dupa aia sa imi ceri bani?A, baietii zic asa: daca platesti rovigneta, noi avem bani sa facem drumurile. Corect! Corect daca statul roman ar fo fost infiintat ieri si, de maine, trebuie sa faca niste drumuri si n-are cu ce. Atunci, zau ca as intelege .Singurul drum in stare buna pe care am mers, in Romania, face legatura intre Drajna si Tulcea.Dar si pe ala am mers anul trecut asa ca nu garantez ca nu e varza acum.Traim intr-o tara in care garantia pentru lucrari de asfaltare este mai mica decat garantia pentru salamul de Sibiu.Vai si amar!
Vai si amar…de noi si nu de guvernanti.
Ma bucur ca mi-ai dat de stire despre starea acestui drum. O sa incerc pe la vecinii nostri unguri sa vedem cum e pe-acolo.
@Dan: probabil ca are Boc ceva rudenii pe la Gherla de e asa de bun
Da… din păcate, „drumul” acesta între Oradea şi Satu Mare a fost întotdeauna o… provocare.
Dar revenind la drumuri (foarte) bune, am avut ocazia să cutreier Maramureşul o săptămână, iar în drum spre Cluj, de la Gherla, am plutit pe unul din cele mai faine tronsoane de drum pe care am apucat să plimb maşina în ultimul timp… poate că pentru aşa drumuri mai merită plătită rovigneta, dar în rest… „Noroc Bun!” în loc de „Drum Bun!”