EU SI CARTILE MELE


Nu citesc mai nimic. Dar imi cumpar foarte multe carti. In fiecare saptamana, cate 3, 4, depinde pe ce imi pica ochii. Mi-am facut un obicei din a trece zilnic pe la chioscul de ziare si de a intreba ce a mai aparut. Da, blasfemie, imi cumpar cartile alea ieftine de la Jurnalul National, Adevarul, Cotidianul si care or mai fi. Multi cunoscuti mi-au zis sa nu le mai cumpar, din diverse motive: ca sunt ieftine si prost redactate, ca distrug industria librariilor, ca si asa nu le citesc, ca voi avea copii pasionati doar de computer, ca le mananca soarecii oricum, ca nu arata bine, ca vor capata miros. Paca e o conspiratie nationala impotriva acestor carti. Dar stiti ce? Le cumpar in continuare. Ma astept sa am niste copii netoti care sa creada ca Tolstoi e vreun smecher de pe twitter. Ma astept sa le roada soarecii, ma astept sa se puna praful pee le. Si ma astept sa mai citesc doar jumatate din ele si asta doar cand voi fi batran si miop. Pe restul le-am citit atunci cand eram mic. Cu foame, cu pofta, asa cum devorezi o friptura dupa o luna de post. Doar ca eu citeam zilnic.
Nu, dragii mei, cartile acestea le cumpar pentru mine, am nevoie de ele. Iata de ce: Imi place faptul ca sunt noi si lucioase, nefolosite si vreau sa le am pe toate. Nu mi-au placut niciodata cartile vechi, folosite si distruse de altii. Ma durea sufletul cand vedeam o carte cu coperta rupta sau insemnata cu pixul. De multe ori am lipit eu copertile cartilor luate de la biblioteca sau am sters cu guma adnotarile facute cu creionul. Si nu, nu am pus niciodata semn indoind pagina. Si nici nu am prins muste cu ceaslovul.
Vreau sa le am pe toate, tot ce s-a scris vreodata daca e posibil. Atunci cand eram mic nu aveam acces la foarte multe carti. Ma rog, aveam acasa o multime dar imi trebuiau mereu altele. De la biblioteca din sat. Si cum eram cam singurul care mergea sa imprumute carti, bibliotecarul nu statea acolo ci juca remy cu alti 3 tovarasi la fel de implicati in intrecerea socialista ca si el. Si ma duceam cat mai rar la biblioteca pentru ca stiam ca il deranjez de la remy si intotdeauna ma repezea si se rastea la mine si ma facea sa ma simt vinovat pentru ca imi permiteam sa il intrerup. Imi aduc aminte ca ma rataceam printre randurile imense de carti si eram disperat ca nu stiu ce sa iau mai repede. Si luam mereu maximum de carti cat imi permitea bibliotecarul pentru ca imi era groaza sa il deranjez din nou de la partida de remy. Special alegeam cele mai groase carti ca sa imi ajunga cel putin 3-4 zile. Dupa o vreme cred ca stiam mai bine decat el pe unde sunt cartile in biblioteca. Cateodata, mintea mea de copil isi inchipuia ca merg noaptea si intru pe furis in raiul cartilor si ma bucur nestingherit de nimeni de toata bogatia aceea. Faceam planuri cum sa raman inchis acolo si sa le rasfoiesc pe toate, in liniste. Cand reuseam sa iau cateva, fugeam pe camp, acolo unde eram mai mereu trimis in vacanta, sa am grija de rumegatoarele gospodariei. Numai de vaca si de bunastarea ei nu imi ardea mie. O legam rapid de un pom si ma aruncam in lumea eroilor mei. Nu-i de mirare ca, dupa 3-4 ore de pascut, in jurul pomului aveai impresia ca au aterizat nave extraterestre: vaca pastea ea ce pastea, dar in forma de cerc, atat cat ii permitea lantul. Si nu stiu daca stiti asta dar nesimtitele de vaci ar baga in ele ca un politician dupa 4 ani de opozitie. Deci radeau iarba pana la cernoziom. Cateodata imi mai aduceam aminte sa o mut, in alta “locatie”. Cateodata, nu. (cred ca asa se explica si celebrele crop circles-vaci uitate de pusti care citesc noaptea, la lanterna, in lanul de grau; bine, mai trebuie sa explic ce ar cauta ei cu vacile in lanul de grau dar, nah, nu-s perfect).
Mai tarziu, atunci cand am mers la liceu, aveam legitimatie la biblioteca din oras. Trec peste mutra acrita de vreme a bibliotecarei ce statea ca un Cerber intre mine si bogatia din rafturi. Atunci cand vorbea semana cu coperta cartonata a cartilor lui Jules Verne, alea citite de mii de copii, o coperta care abia se mai tinea in cateva ate desirate. Mai multe carti, mai interesante. Doar ca nu le puteam lua acasa, le citeam in sala de lectura. Si muream de nervi pentru ca nu puteam sa fug cu ele afara, in iarba, sa ma trantesc la umbra salcamului si sa le citesc alene, cu un fir de iarba in gura, alungand furnicile curioase de pe pagini. Asa ca citeam chinuit, la o masa, incercand sa nici nu respir pentru ca imediat aparea harca de bibliotecara si ne shashaia de ne bagam toti in parchet de rusine. Din ce sa imi cumpar carti? Din alocatie? Mai tarziu nu m-au mai interesat cartile. Cel putin alea pe care le citeam in copilarie. Si sa nu credeti ca citeam doar Ciresarii sau te miri ce carte de copii. Nuu, eu citeam tot ce era cuvant scris. Pana si biografia lui Lenin. Nu conta ce carte era, daca ma prindea din primele pagini, nu o mai lasam din mana pana nu o terminam. Sunt convins ca am citit si multe prostii si chestii pe care trebuia sa le citesc mult mai tarziu. Dar uite ca nu am patit nimic. Acum nu mai am timp sa citesc, ma zbat zilnic sa produc banii necesari pentru “shaorma” (vorba lui Badea). Prefer sa scriu, atunci cand am timp, sa nu mi se anchilozeze creierul si fantezia de tot.
Asa ca, dragii mei, dupa cat text am scris si aici, va dati seama ca imi plac cartile. Mult de tot. Si, daca am posibilitatea, le cumpar pe toate. Ce daca sunt ieftine (in jur de 10 lei)? Sunt carti mai frumoase si mai de calitate la librarie, e adevarat. Dar ati vazut la ce preturi? Nu mi-ar ajunge salariul pentru a umple un sertar. Asa ca, saptamana viitoare, imi cumpar altele, chiar daca nu le va mai citi nimeni, niciodata.

Flavius Bunoiu

Cate putin din toate. Gasesti prin trecutul meu posturi de radio, televiziune, un pic de media tiparita si cultura, branding, copywriting si relatii publice.

CITESTE SI ALTE ARTICOLE

2 comentarii

  • Mircea Stroe
    10 ianuarie 2010 at 9:33 AM

    Stii de ce-si cumpara oltenii carti de la anticariat ? 😀

    Ca le ia gata citite :))))

  • Alina Gâdoiu
    11 decembrie 2009 at 12:31 PM

    Flavius,

    Te invitam sa ni te alaturi duminica, 13 decembrie, de la ora 15.00, la Casa del Caffe, la ultima editie din acest an a evenimentului „Schimb de carti”. Vorbim despre carti noi, carti vechi si chiar ne imprumutam unii altora carti care ne-au placut.

    Sper sa poti ajunge 🙂

Comments are closed here.

Flavius Bunoiu

Flavius Bunoiu

Blog mi-am facut (in 2007) la insistentele unui prieten si l-am pastrat de curiozitate si din atasamentul cu care pastrez orice alte lucruri care imi umplu inutil sertarele. Imi place sa povestesc si sa fac oamenii sa rada. Mi-am pus problema, la un moment dat, daca trebuie sa il sterg sau nu. Am ajuns la concluzia ca, asa cum este, cu bune si cu rele, este evolutia (sau involutia) mea. Lucrurile scrise aici sunt pareri personale.

Urmareste-ma:

Cele mai citite

VOI LUATI AUTOSTOPISTI?

3 octombrie 2013

AVEREA MEA CUI RAMANE?

19 iunie 2012

NICOLAE BOLCAS

15 martie 2017

PPx