METEAHNA BUCURESTEANULUI

Ma plimb, de cateva zile, prin frumoasa noastra capitala: Bucuresti. Orasul care se deosebeste complet de mandrele noastre orasele de provincie, oricare ar fi ele. De altfel, majoritatea bucurestenilor iti vor spune (cu superioritate sau cu usoara jena, dupa caz) ca esti „provincial” si se vor amuza de faptul ca privesti cu interes „obectivele” turistice din zona in care te afli. Ca aici nu se uita nimeni in sus pentru a admira cladirile vechi si pline de farmec ci poate doar ca sa se asigure ca nu e lovit in cap de vreo bucata de tencuiala desprinsa din vreo cornisa satula de galagia de la parter.

Bucurestiul e un oras frumos (pe alocuri) dar care nu s-a dezvoltat in ritmul accelerat al cetatenilor sai si, mai ales, al orgoliilor acestora. Vezi asta in numarul imens de masini care se inghesuie pe niste stradute care au pastrat largimea desenata de …carutasii altor vremuri. Vezi asta in multimea adunata in intersectii, in inghesuiala din mijloacele de transport in comun si in claxoanele demente din trafic. Bucurestiul pare un domn rotofei si agitat care poarta hainele prea mici si prea stramte ale fratelui sau si care transpira, gafaie, naduseste si da semne de sufocare la fiecare miscare.

Cu alte ocazii am mai ras de capitala si am scos in evidenta apucaturile si deprinderile locuitorilor sai. Acum, parca sunt dispus sa ii dau o sansa, nu de alta dar a crescut si numarul prietenilor mei de aici si parca il privesc cu un ochi mai putin dezaprobator. Nici nu as fi scris nimic daca nu auzeam o discutie intre doi domni apasati rau de ceea ce eu consider a fi „meteahna bucuresteanului”: si anume „impartirea natiei umane in smecheri si fraieri”; caci am impresia ca asta e sursa tuturor relelor din capitala: impartirea pe aceste doua categorii si spaima generala de a nu face parte din categoria „pierzatorilor”.

„Bai, asculta la mine: numai un fraier poate incerca sa pacaleasca un smecher. Ca smecherul are respect pentru smecher, sa moara mama! Numa’ fraierul, in naivitatea lui, crede ca poate pacali un smecher!”

Restul discutiei si argumentele in cauza s-au pierdut in zgomotul unui tramvai care isi taraia cochilia catre zecile de bucuresteni care il asteptau nerabdatori in statie. Dar simt ca nu am pierdut ceva valoros si relevant, am retinut „miezul” filozofiei.

Probabil ca viata in fuga si banii au darul de a-i face pe unii sa imparta lumea asta in smecheri si fraieri. Si de a fugi ca necuratul de tamaie de ultima categorie. Oriunde in tara asta. Dar problema pare mai accentuata aici si, comparativ cu Bucurestiul, o zi la Oradea pare o dupa-amiaza linistita la SPA.