PORUNCA I: SA NU BEI EVIAN !

Un cunoscut si-a exprimat dezamagirea fata de cv-ul meu expeditiv si neprofesional postat pe blog, in cautarea unui job. Am si unul din acela, sec, cu limbaj de lemn, ”european”,  cu toate titlurile si cursurile si “competentele vietii” dobandite de-a lungul timpului. Dar, cumva, mi s-a parut mai onest si mai simplu sa spun “asta am facut, asta stiu sa fac”. Pentru ca ma oboseste al naibii de mult felul in care ne traim viata incercand sa proiectam in fata altora o… imagine, de obicei cu mult diferita de realitate.

In urma cu multi ani, pe vremea cand se potcovea puricele cu zece oca de fier la un picior si tot reusea sa alerge la maraton, pe vremea cand m-am gandit ca ar fi bine sa purced la infiintarea unei firme cu titlu pompos de “agentie de publicitate”, m-am lovit de necesitatea asta social-general-necesara de a avea o imagine anume in fata clientilor.

Printre altele, m-am gandit, impreuna cu un prieten care activa in acelasi domeniu, sa ne inchiriem un birou, sa fim si noi “in randul lumii”ca, deh, nu-i totuna sa te intalnesti cu clientul pe o banca in parc sau sa il chemi “la biroul tau” impozant. Zis si facut, l-am inchiriat, i-am pus mocheta, l-am zugravit, jaluzele faine, ne-am cumparat doua scaune din piele, serviete, pixuri si alte cele trebuincioase la birou de oameni gospodari si avuti. Vazuseram noi prin filme si pe internet tot felul de spatii din astea office, care mai de care mai dichisite si mai impresionante. Si ne-am gandit ca, nefiind in stare sa atingem nivelul acela, sa-i dam biroului nostru o “tusa de geniu” care sa ne scoata putin in evidenta si sa “rupa” buzunarul clientului atunci cand intra in spatiul nostru. Asa ca ne-am luat un…minicooler pe care l-am indesat cu apa minerala Evian, ca citisem noi ca asta e cea mai tare fita in domeniu. Ne gandeam ca o sa ne dam clientii pe spate atunci cand vor cere o apa de baut si vor vedea ca noi suntem atat de cool incat ne cinstim, la discretie, cu Evian, apa care nici nu se prea gasea prin magazine si birturi si pe care noi abia ne-o permiteam pe atunci. Motiv pentru care am jurat solemn sa nu bem nici macar o gura din ea si sa o tinem numai pentru oaspeti.

Numai ca socoteala de acasa nu se prea potriveste cu aia de la birou: s-a dovedit ca, de fapt, niciunui client nu i-a pasat de lichidul nostru scump asa ca apa, din care nu am sorbit nici macar un mililitru, am consumat-o pentru a potoli setea tarantulei colegului si pentru a uda planta mea, primita cadou.

Imaginea pe care ne-am chinuit atat sa o “desenam”  s-a dus pe apa Crisului si s-a dovedit o inutilitate de care radem si in ziua de azi, zi pana in care inca nu am gustat niciun strop de Evian desi cred ca imi permit, macar o sticla.