TTV, NATIONAL FM SI FAVORIT FM ORADEA

Da, mi-am dat demisia! De la National Fm (faceam emisiunea Oradea in direct), de la Favorit Fm (prezentam stiri), de la Televiziunea Transilvania (prezentam emisiunea Cota de piata). De fapt, mi-am dat demisia de la SC Clas Media SRL, firma la care am fost angajat. Cum s-a ajuns aici?

In ianuarie, imediat dupa concediu, am fost chemat sa semnez ca sunt de acord sa mi se reduca salariul cu 800 de lei. Motivul: nu mai faceam emisiunea Cota de piata de la tv. Normal ca nu am semnat asa ceva. Precizez ca emisiunea a fost scoasa din grila la cererea directorului Florin Tofan deoarece “nu se vindea”. Nu spun ca era buna sau proasta, spun doar ca nu s-a interesat nimeni sa o vanda. A avut sponsori care s-au retras deoarece s-au saturat sa plateasca reluari cauzate de probleme interne ale televiziunii (lipsa de cameramani, defectiuni tehnice, casete defecte, etc). Deci, am ramas cu jumatate de salariu, acelasi salariu pe care il aveam in 2004. Am zis ok, vin la radio pentru banii astia. La radio insa, cam greu sa lucrezi in perioada asta. Centrala de incalzire a sucombat inainte de sarbatori astfel incat, in toata televiziunea si in tot radioul era un frig de iti inghetau vorbele in gura. Apa la toaleta nu aveam astfel incat mergeam in barurile din apropiere. Internetul nu a fost platit din septembrie si a fost taiat. O cazional, de la caloriferele bagate in priza, sareau sigurantele si mureau toate calculatoarele. Mentionez ca problema incalzirii era una cunoscuta. Iarna aceasta nu stiu daca am avut, in total, 2 saptamani caldura. Dovada stau concediile medicale ale multor colegi. Motivele: diverse. Nu s-a semnat referatul pentru motorina, s-a stricat nu stiu ce conducta, etc. Important este ca nu aveam incalzire. In aceste conditii, luni ne-am imbracat gros si ne-am pus la microfoane, sa facem emisiune (eu si cu colegul Mihai Dacin). Asta pentru ca ne pastea o amenda de la CNA pentru lipsa programului local. Normal, fiind baieti dezghetati (chiar daca stateam in frig), am facut glume pe seama “caldurii sufletesti” ce ne anima. Plec la cafea. Ma suna colegul Dan Mascas sa imi spuna ca a fost sunat de Sorin Pele (administrator la Somanag, firma care ne platea o parte din salariu, aia pe care mi-o taiasera) cu indicatia de a mi se da penalizari pentru ce am spus la radio si cu obligatia mea de a da nota explicativa in care sa promit ca nu voi mai zice niciodata ca este frig in studio. Zic, ok, maine dau nota explicativa. Peste 10 minute ma suna din nou colegul Dan Mascas sa imi spuna ca a fost sunat de acelasi Sorin Pele care l-a informat ca s-a razgandit si ca o sa ma concedieze. Sorin Pele, Ioana Aron si Mihai Mos au vorbit la telefon si s-au pus de acord sa fiu concediat pentru ca “sabotez firma din interior” si “EI s-au saturat sa imi bat joc DE EI”. Precizez ca pe mine nu m-a sunat nimeni intre timp iar telefonul meu de serviciu a fost blocat intre cele 2 convorbiri, in 10 minute. De altfel, nu m-a sunat nimeni din firma in aceste zile. Oricum, am hotarat sa imi depun demisia la zi ca sa nu aiba aceste personaje satisfactia ca m-au concediat.
Buuuuun. Asta, dragii mosului, a fost povestea demisiei. Pe scurt. Mentionez ca nu am nicio treaba cu fratii Micula. Nu am nicio treaba cu colegii din radiouri sau televiziune. Eu am “o treaba” cu acesti EI, aceste personaje profesioniste care vroiau sa ma concedieze pentru ca i-am deranjat cu comentariile mele ironice. Si pentru ca Mihai Dacin a fost sunat sa imi transmita ca voi fi actionat in judecata pentru ca am denigrat firma (observati ca, pe mine tot nu ma suna nimeni), am luat hotararea sa povestesc cat de competenti si profesionisti sunt acesti oameni care nu isi asuma niciodata greselile ci le pun in carca angajatilor cu scopul de a-si pastra fundurile lor penibile si ofticate in scaune comode. Cu alte cuvinte, sunt amenintat cu un proces pe care sincer, abia il astept.
Am venit in Oradea, la radio Sonvest, in noiembrie 2002, la rugamintea lui Mihai Mos.

Lucram in Timisoara, la radio Vest. Am gasit un radio de toata jena, cu casti lipite cu banda adeziva, cu casete audio, cu 2 computere functionale la care stateam cu randul, intr-o casa daramata. Studioul l-am mutat, din mansarda care ameninta sa se prabuseasca, la parter, in doua camarute insalubre, tot fara incalzire. Personal am vopsit usile si am batut pe pereti cofraje de oua pe care le-am acoperit cu saci ca sa izolam fonic studioul. Usa nu se inchidea asa ca iarna aveam zapada in studio. Caldura nu era asa ca stateam cu geaca si caciula la mixerul de emisie. Cand se incalzea cat de cat studioul, eram invadati de sobolani care defilau (ocazional mureau si se imputeau) pe sub panza de sac batuta pe pereti. Si ma trezeam in fiecare dimineata la ora 4.00 ca sa vin la radio si sa prezint matinalul.

De-a lungul a doi ani am facut nenumarate promotii, neplatite, am carat sucuri si bannere cu masinile personale (a mea si a lui Mihai Dacin) si tot cu ele ne-am carat prin tara, in delegatii, ca sa ajutam la pornirea statiilor din reteaua National Fm.
Eram pasionati si munceam oricat pentru ca stiam ca muncim pentru viitorul nostru. Stiam ca mergem la Bucuresti, la radio si la tv. Mie mi s-a promis un salariu care va fi dublat dupa 3 luni (mi s-a dublat dupa 2 ani), mi s-a promis cazare in cele 3 luni de inceput (m-au dat afara din hotel dupa una). Asa de bine am dus-o in acesti ani incat fumam tigari Kosuth (sau cum naiba se scrie) si mancam o singura data pe zi, la cantina Transilvania. In weekend aveam napolitane Naty si sucuri Frutti Fresh, de la radio.Ocazional, mai aveam cate un concurs de la Artima pe care il “smenuiam” ca sa ma duc sa imi iau parizer, deghizat ca sa nu ma recunoasca vanzatoarele. Ideea este ca, alaturi de ceilalti colegi, radioul acesta a devenit bun, era “pe plus” din punct de vedere financiar. Remarcabil, zic eu, avand in vedere conditiile in care lucram. Am refuzat atunci si oferta Radio Contact de a trece la ei. In acest timp, domnul director Mihai Mos juca Counter Strike in birou. Dupa care a plecat la Bucuresti si pe noi “ne-a uitat acasa”.
Ne-am mutat jos, pe Traian Mosoiu. Director : Monica Rusu, fosta secretara a radioului, a doua mama pentru noi, la vremea aceea. Iarasi am facut nenumarate chestii pentru televiziune si pentr radio, la fel, neplatite. Promotii, campanii de imagine, party, concerte, prezentari, stat in frig pe la Stana de Vale, nenumarate laringite, sinuzite, otite si alte boli specifice meseriei de vorbitor in microfon. Nu am avut weekend, munceam de dimineata pana seara. De la desenarea mobilierului pentru noul studio, pana la pornirea radioului Favorit Fm, pe toate le-am facut.

Si toate le-am facut fara sa fie de datoria noastra, fara sa fie in fisa postului, fara sa avem salarii enorme. Asta pana ne-am trezit la realitate si ne-am dat seama ca muncim degeaba, nimeni nu apreciaza eforturile iar buzunarul este tot gol. La un moment dat au venit si maririle de salariu, obtinute prin amenintari de demisie. Au fost marite salariile prin contracte de cesiune a drepturilor de autor. O modalitate legala de a da bani angajatilor fara a plati impozite, ca in cazul cartii de munca (doar 10 % prin retinere la sursa). Cu toate ca nu ne convenea modalitatea, am acceptat si asa. Cu toate acestea, doamna Monica Rusu a parasit corabia fiind prinsa cu fofarlica. Nu pot zice altceva pentru ca nu s-a dovedit ca ar fi facut bani pe seama trustului de presa. Nici nu s-a cercetat prea bine.
A venit alt director, mister Pojoni, bun ca profesionist, nu asa bun ca manager. A plecat si el. A venit ca director Florin Tofan, pana la momentul acela el fiind agent de vanzari in televiziune. Om de baza, de origine sanatoasa, din Ghighiseni. Intre timp, atat eu cat si colegul Mihai, am renuntat la munca bonus si faceam doar munca pentru care eram platiti. Oricum, nu mai erau bani pentru actiuni de marketing, promovare sau alte evenimente. Oricum, niciunul dintre acesti manageri nu aveau puterea sa mearga la Imparatie cum ziceam noi, pentru a cere vreun leu. Singura lor calitate e legata de promptitudinea cu care sareau in picioare atunci cand ii suna Viorel Micula. Genul de profesionisti care raportau mereu, ca pe vremea lui Ceausescu, ca au depasit planul cincinal. Denumirea moderna este « yes-man ». Yes-man-ul aproba intotdeauna seful, chiar si cand acesta greseste. Yes-man-ul ascunde problemele sub pres sau le pune in carca angajatului pe care il concediaza. Aceasta atitudine a dus la “succesul” fulminant al radiourilor si televiziunii din Oradea. Pe langa aceasta, au mai existat multe probleme: niste emisiuni de folclor facute de celebrul Radu Potoran (la care se zice ca artistii contribuiau serios), o politica de preturi pentru publicitate facuta pe spagi, lipsa de actiuni de promovare, plecarea oamenilor buni de media. Majoritatea au plecat din cauza felului in care erau tratati, nu din cauza salariilor care erau destul de bune.
Apropo de spagi, noi nu aveam voie, ca angajati, sa aducem contracte de publicitate. Dar se aduceau contracte prin firme intermediare. Dar nu puteau fi aduse oricum ci contra unei spagi mititele data directorului: 30 de euro pentru un contract la radio, 50 de euro pentru un contract la televiziune. Cand unele agentii de publicitate nu au mai vrut sa contribuie la bunastarea domnului Tofan, s-au trezit cu contractele reziliate. Unii au dat in judecata firma si au castigat. Altii s-au resemnat si au ales sa nu mai aduca niciun contract. Ba mai mult, faceam spoturi ca si cand ar fi fost obligatie de serviciu iar clientii erau mintiti ca banii merg la colegul Mihai Dacin. Mai nou, colegul Tofan semneaza contractele agentilor de vanzari cu numele lui, ca sa incaseze el comisionul (vezi cazul colegei Eva Valceanu cu contractul “cartier Luceafarul”). Si e si tare fortos, i-a spus altei colege ca “o lipeste de pereti” daca mai comenteaza mult. Unele chestiuni au fost spuse lui Sorin Pele si Ioanei Aron, ei au ascultat si au uitat. Ca doar nu era bine sa il deranjeze pe patron cu aceste chestiuni putin importante, nu ? Sau, Doamne fereste, ii punea pe ei sa rezolve problemele.
Of, multe s-au intamplat. Poate am mai uitat din ele, poate nu le-am spus pe toate. Ideea a fost ca nu diminuez meritele altor colegi, am vrut doar sa arat cate am facut fara sa fim platiti. Acum, vine un contabil din Stei sa imi explice mie ca am sabotat firma din interior? Acelasi contabil care, daca ii ceri un mouse pentru calculator, te pune sa aduci trei oferte de pret si sa faci un referat ca sa ti-l cumpere in doua luni? El imi da mie lectii de deontologie si profesionalism in materie de radio si tv? Cine altcineva? Ioana Aron pe care tremurau jambierele atunci cand a fost concediata Monica Rusu, de teama sa nu-i spunem lui Ioan Micula ca si ea mergea la coafor si la tratamente faciale impreuna cu demisa? Florin Tofan? Mihai Mos? Sa fim seriosi! Am vrut numai sa ofer o imagine de ansamblu asupra acestor lucruri. Eu nu pot fi elegant ca alti colegi care au ales sa taca. E problema lor. Cat despre adevarul celor scrise aici…le doresc tuturor atatea milioane de euro cate minciuni am spus. Dar am sentimentul ca tare saraci vor fi. Sunt deranjat de atitudinea acestor oameni care m-au considerat incomod si care imi ignora valoarea profesionala (oricata de mare sau de mica ar fi ea) si efortul depus in acesti ani. Pentru ca, pana la urma, asta era problema: eram incomod si “EI s-au saturat sa imi bat joc de EI” (citat din Sorin Pele). Recunosc ca am aceasta problema: am gura mare si nu pot sa tac. Nu pot sa tac atunci cand incompetenta unora ma afecteaza in mod direct. Le doresc “succesuri” nenumarate, pe toate planurile, tuturor.

P.S. Stiu ca nu am spus tot, am uitat unele lucruri, nu am explicat altele suficient de bine, nu am fost amuzant, etc. Am vrut doar sa scap cat mai repede de aceasta chestiune. Cu cat mai repede, cu atat mai bine.