WHEN LIFE GIVES YOU LEMONS


Stiti déjà ca eu va invat numai lucruri bune, nu? Azi invatam cum sa facem limonada. Mno, adica sa facem bani atunci cand nevoia ne bate la usa. Cu cizma.

Povestind cu un amic, mi-am adus aminte cum am facut candva bani “de o pizza” intr-un moment in care pofteam mai rau decat o gravida cu tripleti. Bani nu aveam, nicio letcaie, nici cat sa scot la lactobar o studenta din Chisinau. Pe vremea aceea lucram la televiziune, luam banii din an in Ramadan. Salariul fix venea la timp dar, de obicei, il epuizam pe fise de cafea. Grosul banilor (de parca am fi avut miliarde salariu) venea cand nici nu te asteptai. Iar noi, angajatii, déjà ne obisnuisem sa nu mai asteptam. Ne placea sa fim surprinsi.

Eh si stiti voi vorba aceea “cand viata iti da lamai, faci limonada”? Bun, era o dimineata splendida de @^$@^$ (ca nu mai tin minte exact cand) si jeleam in birou dupa fructul interzis: pizza. Moment in care eu m-am sculat la lupta cea dreapta si am zis ca fac rost de cash sa ne ostoim foamea sau voi pieri intru implinirea acestui deziderat. Bine, nu m-am exprimat chiar atat de elegant, a fost ceva mai mult de genul “sa mor “io” daca nu mancam pizza in maxim doua ore”.! Adevarul este ca, oricum, urma sa mor de inanitie deci…nu faceam ceva foarte curajos, asa ca Mel Gibson in Braveheart (ca eu alti eroi nu am). Deci, am luat “lamaile” adica faptul ca nu stiam cand “ne intra” salariul pe card si am facut o “limonada” adica am intors situatia in favoarea vulgului flamand. Pe scurt, am facut cateva biletele, in dublu exemplar, cu numere. Pe biletele iti scriai numele si data cand aproximai ca ne vom vedea salariul. Si el pe noi, implicit. Si m-am apucat sa le impart prin televiziune. Si pe vremea aia eram multi, criza era doar un cuvant in dictionar. Dar asta e alta poveste, dragii mosului.

Bun, deci luai biletul cu 10 lei (cred). O parte din bani ramaneau la organizator, adica recte la mine, iar restul banilor: premiu pentru iluminatul, faraonul, Pitia care ghicea cand ni se vireaza dreptul pe card. Pe vremea aceea nu aveam toale de firma, nici masina straineza si nici functie asa ca nu ma ura nimeni deci ideea mea a atras numerosi adepti care simteau ca astfel se solidarizeaza impotriva “exploatatorului nemilos” care “sugea” vlaga si munca opincarilor si nu dadea nimic la schimb. Eu ma solidarizasem doar cu foamea dar am vandut cam toate biletele (vreo 30). Dupa care am mers la pizza. Si pentru ca nimeni nu indraznise sa parieze ca vom lua salariul in urmatoarele zile, din restul banilor am mai supravietuit aproape inca o saptamana. Salariul a intrat, intr-un final dramatic, iar eu am fost generos si, in prezenta comisiei de acordare a premiului, am gratulat castigatorul. Intamplator, s-a nimerit sa fie contabila. Ok, recunosc ca nu a fost un regulament perfect de participare, l-am facut in conditii de stress culinary, iar faza asta cu contabila mi-a scapat din vedere. Dar am dat premiul, ceea ce conteaza cu adevarat. Bine, suma totala minus comisionul organizatorului. Deci…daca aveti probleme…faceti limonada!

P.S. Adevarul este ca, uneori, am dat si gres. Candva o sa va povestesc despre esecul operatiunii “Zambet pentru Oltenia”.

Etichete: , , ,
Flavius Bunoiu

Cate putin din toate. Gasesti prin trecutul meu posturi de radio, televiziune, un pic de media tiparita si cultura, branding, copywriting si relatii publice.

CITESTE SI ALTE ARTICOLE

2 comentarii

  • puiutu
    11 februarie 2010 at 3:03 PM

    stii…viata de obicei nu-ti da mai multe decat poti duce, iar tu cum ii demonstrezi ca poti fii un supravietuitor…(faci tu deductia logica ) – oricum partea buna e ca doar asa poti creste :). Faina reteta 😛 oricum!

    • Flavius Bunoiu
      11 februarie 2010 at 5:22 PM

      macar de ne-ar da si niste mango.ea, viata adica…

Comments are closed here.

Flavius Bunoiu

Flavius Bunoiu

Blog mi-am facut (in 2007) la insistentele unui prieten si l-am pastrat de curiozitate si din atasamentul cu care pastrez orice alte lucruri care imi umplu inutil sertarele. Imi place sa povestesc si sa fac oamenii sa rada. Mi-am pus problema, la un moment dat, daca trebuie sa il sterg sau nu. Am ajuns la concluzia ca, asa cum este, cu bune si cu rele, este evolutia (sau involutia) mea. Lucrurile scrise aici sunt pareri personale.

Urmareste-ma:

Cele mai citite

VOI LUATI AUTOSTOPISTI?

3 octombrie 2013

AVEREA MEA CUI RAMANE?

19 iunie 2012

NICOLAE BOLCAS

15 martie 2017

PPx