Ziua in care Oradea a devenit libera


text: Cristina Puşcaş, Flavius Bunoiu

foto: Lazău

La 30 de ani de la momentul renaşterii sentimentului de libertate, decembrie 1989, suntem tot mai adânciţi în mocirla minciunii, dovezile crimelor dispar pe zi ce trece, iar făptaşii sunt protejaţi de un sistem ce a devenit părtaş la genocidul săvârşit împotriva poporului român. Martorii acelor timpuri pier, la fel şi mărturiile lor. La peste un sfert de secol de la acele momente care au pecetluit destinul naţiei noastre vă oferim, în exclusivitate, câteva fotografii realizate la Oradea, în ziua libertăţii – 22 decembrie 1989.

Începutul

Protestul care a dus la căderea regimului comunist a izbucnit la data de 16 decembrie, în Timișoara. Exemplul Timișoarei a fost urmat, curând, şi de alte localități din țară. Încercările autorităţilor de a opri “contaminarea” urbei de pe Criş cu zvonuri au fost zadarnice. Chiar dacă convorbirile interurbane ale timişorenilor au fost suspendate, orădenii au aflat de masacrul la care erau supuşi locuitorii de pe Bega. Studenţii trimişi acasă mai devreme au adus şi ei sămânţa Revoluţiei. Pe 19 decembrie, porneşte de la Timişoara spre Oradea un tren, “încărcat” cu spiritul revoluţionar. Pe parcurs, trenul s-a oprit undeva în câmp, călătorii scriind cu cretă pe vagoane lozincile: “Jos dictatura!”, “Vrem libertate!”. “Când trenul ajungea în staţiile mai mici, unde nu trebuia să oprească, încetinea „până la pas”, ca să poată fi citite inscripţiile de pe vagoane, îşi aminteşte Mircea Bradu. Povestea este continuată de colonelul Teofil Moş, locţiitor al Miliţiei Judeţene Bihor: “În 19 decembrie s-au primit date că vine un tren de la Timişoara (arhiplin) pentru a-i scoate pe orădeni pe stradă, să susţină mişcarea de la Timişoara. Am primit ordin să iau plutonul de intervenţie format din 35 de cadre de ofiţeri şi subofiţeri, înarmaţi cu armament de război, căşti, scuturi, bastoane, să mă deplasez de urgenţă la staţia CFR Oradea, să-i dispun de o parte şi de alta a liniei ferate, cu consemnul de a nu permite să se dea nimeni jos din tren. Am luat hotărârea să nu desfăşor niciun dispozitiv în gară. În gară au coborât foarte mulţi călători care strigau lozinci: “Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”, “Vrem libertate”, “Jos dictatura”, au început să cântre “Deşteaptă-te române” şi să joace „Hora unirii”. A venit un muncitor din gară să şteargă de pe vagoane înscrisurile dar călătorii i-au luat găleata şi peria”.  

Instantanee ale primei zi de libertate

Pe un fundal generalizat de spaimă, revoltă şi speranţă, orădenii pornesc, în dimineaţa de 22 decembrie, spre Piaţa Victoriei de atunci, Piaţa Unirii de azi. Staţia de amplificare fusese montată în balconul Primăriei cu o zi înainte pentru un miting de susţinere al lui Nicolae Ceausescu. Încercarea primarului de atunci, Gheorghe Groza, de a calma mulţimea a eşuat. Spiritele s-au încins tot mai tare şi, începând cu ora 10.00, Primăria este luată cu asalt şi vandalizată. Mircea Bradu povesteşte despre haosul de atunci: „Ajung la Primărie. „Înăuntru e dezastru. Fură tot”, îmi spune Lucaci Kovacs. Împreună cu rugbistul Dan Vâlcea şi un alt sportiv, Pavăl, intrăm în clădire şi rămânem uluiţi: bărbaţi, femei, pruncime, strigăte, uşi trântite. Se înfăşurau covoare, se duceau scaune, orice spre intrarea din spatele clădirii. Acolo, o căruţă plină cu de toate, de parcă se salva primăria de foc. Doi indivizi ieşeau din antecamera cabinetului ducând în braţe acvariul primarului”. Pentru a evita vandalizarea birourilor şi distrugerea tuturor actelor din arhivă, de stare civilă, se ia decizia închiderii uşilor primăriei.

Cei prezenţi în interior, în jurul orei 10.30, încep să se organizeze; astfel ia fiinţă, până la ora 12.00, „Comitetul civic”, devenit ulterior „Comitetul cetăţenesc din Bihor”, format din cinci membri, avându-l ca preşedinte pe Mircea Bradu,. Încă de la ora 11.30, Bar Florian, un adolescent, aproape un copil, a fluturat tricolorul găurit în balcon. Oamenii pătrund valuri, valuri în primărie, se impunea cu stringenţă o rapidă asumare a controlului ordinii. „În stradă începea scandalul. Eu, Negruţ Pavel, am hotărât să-l propun primar pe domnul Bradu. Am mers la balcon, am luat microfonul şi am propus în faţa poporului din stradă, cu acceptul lor, ca primar al Oradiei pe directorul Teatrului de Stat, pe domnul Mircea Bradu”, povesteşte Pavel Negruţ.

Era ora 12.00, cu opt minute înainte ca Ceauşescu să decoleze cu avionul, când Mircea Bradu iese pe balcon şi anunţă „La cumpăna acestei zile, declarăm Oradea oraş liber”. Toate aceste momente cutremurătoare, rupte azi parcă dintr-un film, au fost imortalizate de un poştaş orădean, Lazău, care ne-a oferit rola de film din aparatul său de fotografiat cu care a ieşit în Piaţa Unirii. Cele 15 fotografii care au fost realizate atunci în Piaţa Unirii şi pe Podul Ferdinand, surprinzând realităţile Revoluţiei orădene. Am reuşit, cu un efort considerabil, să digitalizăm şi să prelucrăm aceste fotografii – document.

Unele dintre fotografii surprind Piaţa Unirii, fie la primele ore ale diminetii (ceea ce ar putea constitui chiar primele fotografii ale revolutiei orădene), fie în jurul orei 12.00, când Oradea este declarată „oraş liber. Momentul este dovedit de ceasul din turnul Bisericii Sf. Ladislau. O alta reproduce un mesaj inscipţionat pe pereţii Primăriei: „Ceauşescu spânzurat”, lângă care se vede profilul unui copil şi o altă inscripţie, aproape indescifrabilă, referitoare la securişti. În altele regăsim deja steagul găurit, iar în alte două imagini zărim doi oameni căţărându-se pe faţada Primăriei, în încercarea de a urca pe balcon. 

Unul dintr ei ei a fost identificat în persoana lui Gheorghe Bochiş, angajat la Fabrica de Blănuri 1 Mai, care fusese ridicat de Securitate pe 19 decembrie. „Am escaladat clădirea Primăriei până la balcon, am înfipt steagul acolo şi am continuat să strig „Jos comunismul”, „Jos Ceuşescu””, mărturiseşte Gheorghe Bochiş.

Pentru a preveni furturile, vandalizările, violurile şi alte fapte de anarhie, în noua structură de conducere au fost cooptaţi şi reprezentanţi ai ţiganilor, care, de la balcon au transmis, în ţigăneşte şi maghiară, mesaje clare şi îndemnuri la calm. În jurul orei 14.00, la Primărie s-a prezentat generealul Şchiopu, care conducea unităţile Armatei, care a asigurat populaţia, de la microfon, că Armata este de partea populaţiei. Astfel, pe străzile Oradiei au patrulat gărzi cetăţeneşti mixte, revoluţionari, soldaţi şi ţigani, care au asigurat liniştea oraşului. „Cu toate acestea în mulţime era freamăt, neîncredere, apăruseră îndoieli. Comitetul Revoluţionar a trebuit să facă faţă cu mult calm dezinformării şi degringoladei generalizate. Exista un mecansim voit de dezinformare menit să destabilizeze şi să creeze panică: atac iminent al Armatei maghiare, atac terorist la Înfrăţirea, deversarea unei mari cantităţi de substanţe toxice la fabrica Sinteza, minarea barajelor Leş şi Tileagd, atac cu 13 elicoptere de luptă etc.” Radu Davidescu mai povesteşte că, în seara zilei de 22 decembrie, a dat un interviu, în limba franceză, cerut de doi reporteri de la Radio Touluse. „Reporterii respectivi erau de fapt doi luptători antitero francezi. La graniţă, în Ungaria, se afla un detaşament antitero format din 90 de luptători, care ar fi intervenit dacă li s-ar fi cerut acest lucru şi dacă situaţia o impunea. Conducerea de la Bucureşti a refuzat însă oferta lor, făcută prin Ambasada Franţei (o ştiu de la Sergiu Nicolăescu)”, relatează Radu Davidescu.

Un singur incident sângeros a fost înregistrat, cel de la Aeroport. Un TIR nu a oprit la filtru, iar soldaţii au tras crezând că acesta transportă terorişti. Soţia şoferului a fost împuşcată mortal, şoferul a fost rănit, la fel şi un soldat. TIR-ul transporta carcase de porc. 

Anarhia ce era pe punctul de a se instaura pe străzi, degringolada, dezorganizarea, încercările de destabilizare, au fost câteva din aspectele cărora primii membri ai “Comitetului civil” au trebuit să le facă faţă cu maximă responsabilitate, imediat ce au preluat conducerea judeţului şi coordonarea tuturor acţiunilor de apărare. Grija principală a noii structuri a fost asigurarea apei potabile, a hranei pentru populaţie, apărarea ordinii şi liniştii pe străzi şi paza instituţiilor publice. Mulţi dintre cei care au participat, în aceste prime zile, la asigurarea unui climat de stabilitate, au asistat la scurt timp, cu tristeţe, la un transfer de putere către eşalonul doi de nomenclaturişti. “Prezenţa necomuniştilor în primele rânduri a încurcat socotelile nomenclaturiştilor, care însă s-au descurcat foarte bine şi au rămas tot la putere”, mărturiseşte cu amărăciune profesorul Radu Davidescu.

Oraşul de pe Criş a fost, în 22 decembrie 1989, la un pas de anarhie civilă. Faptul că orădenii nu s-au manifestat cu tancuri şi mitraliere pe străzi nu poate minimaliza importanţa adusă la câştigarea democraţiei in România. Oradea s-a declarat oraş liber, înainte ca Ceuşescu să decoleze cu elicopterul. Nu este nicio glorie să ai morţi şi executii în pieţele publice. 

În aceste zile, când se împlinesc 30 de ani de la victoria împotriva odiosului regim comunist, privind în urmă, ne punem întrebarea dacă sacrificiul celor 1.104 morţi şi al celor 3.352 de răniţi 

nu pare cumva să fi fost în zadar. Libertăţile şi drepturile câştigate cu sânge sunt incontestabile, însă, pe de altă parte, societatea românească continuă un constant proces de degradare sub conducerea unor lideri politici care şi-au luat seva din fostele stucturi politice ale PCR şi nu au făcut nimic altceva decât să-şi conserve şi să-şi consolideze privilegiile avute anterior anului 1990. Un adevăr amar pentru un popor care a suferit, timp de 45 de ani, în mare închisoare, care a fost întreaga Românie, în regimul comunist.

Va rugam sa solicitati acordul proprietarului pentr reproducerea fotografiilor.

Flavius Bunoiu

Cate putin din toate. Gasesti prin trecutul meu posturi de radio, televiziune, un pic de media tiparita si cultura, branding, copywriting si relatii publice.

CITESTE SI ALTE ARTICOLE

Comments are closed here.

Flavius Bunoiu

Flavius Bunoiu

Blog mi-am facut (in 2007) la insistentele unui prieten si l-am pastrat de curiozitate si din atasamentul cu care pastrez orice alte lucruri care imi umplu inutil sertarele. Imi place sa povestesc si sa fac oamenii sa rada. Mi-am pus problema, la un moment dat, daca trebuie sa il sterg sau nu. Am ajuns la concluzia ca, asa cum este, cu bune si cu rele, este evolutia (sau involutia) mea. Lucrurile scrise aici sunt pareri personale.

Urmareste-ma:

Cele mai citite

PPx