CARTEA MEA
Tot trăind ceasuri atât de tragice la o vârstă la care alţi copii încă se joacă, inima mea nu mai rezista. Mai ales nu mai puteam s-aud vorbindu-se de împuşcături, de execuţii, de torturi. Îndată mă apucau nişte dureri de cap îngrozitoare. Şi aşa, în dimineaţa plecării noastre din Radovanu, cum mă feream de ţăranii care tot repetau aceleaşi grozăvii, prinsei totuşi ultimele cuvinte ale unei poveşti istorisite de un om, şi care-mi îngheţă sângele-n vine:
— … Şi bietul Marin nu era deloc de vină. Fusese pescar la Lăteni şi muncea pe ici, pe colo, tot cântând din fluier. L-au arestat pen’ că tot cânta peste tot năzbâtia aia-n care-i vorba de-o mămăligă cât nuca, pe care-o fereai cu măciuca să n-o ia copchii-n gheară. Va să zică era un istigator. Şi l-au împuşcat.
— Cred că-i vorba de taică-tău, făcu Ionel.
Credeam şi eu, dar n-am mai simţit nimic, decât că mi se golea pieptul, încet-încet. Şi, împleticindu-mă, m-am dus de m-am zvârlit în fundul căruţei ca o pisică lovită-n cap. De-abia mai târziu, când prietenul meu biciuia caii şi făcea căruţa să zboare peste câmpia însorită, mă agăţai de el şi-l întrebai:
— Încotro mergem, Ionele?
— În lume, Matache, cu ciulinii după noi!
Panait Istrati-Ciulinii Baraganului, una dintre cartile mele preferate, merita citita.
Un post scris, asa, fara nicio legatura cu nimic.
„Da… A mai fost unu’ în Vălcău pă cari l-o împuşcat la graniţa cu Ungarie. Numa’ că ăsta era niţel mai ciudat. Si cum mai ciudat? Apoi uite aşe: Intra în beserică pă uşa muierilor, ţuca Crucea şi pă faţă si pă dos, ba mai ieşea înainti şi gheti popa dă vorovit… Şi o dată nu o mai vinit… Da’ o vinit dă la sfat c-on bilet şi o zâs că îi la morga dân Salonta…”
S.P. – amintire la un pahar de vorbă