DE CE NU MAI MERG CU TRENUL

Si m-am intors! Dupa Paste, dupa cateva zile in care nu m-am atins de laptop si am incercat sa “scot online-ul din mine”. Asta insemnand ca, inainte sa plec din oras, am renuntat in ultimul moment sa mai pun laptopul in bagaj. Ca uneori e bine sa mai renunti la a fi conectat in permanenta la ororile si la iuresul de prostii zilnice. Si zau ca tare bine a fost!

Dar, acum sa ne intram din nou in rutina. Deci am pomenit in postul precedent de o intamplare cu rromi si de reticenta mea de a mai merge cu trenul, “din cauza la acea intamplare”. Si daca tot mi s-a cerut, zic sa o spun si pe asta desi nu stiu daca sa o trec la amuzament sau la tragi-comedie. Eu, in principiu sau in mod obisnuit, nu am nicio treaba pe lumea asta cu nimeni, merg pe modelul “lasa-ma sa imi vad de ale mele si eu te las sa iti vezi de ale tale” (cunoscut si ca modelul “lasa-ma sa te las”). De aia zic ca nu vreau sa interpretati post-ul asta in genul “asta are ceva cu rromii”. Ca n-am. Dar astia au avut treaba cu mine si asta nu o pot uita ca a fost ca un episod de pe Discovery din seria “I shouldn’t be alive”.

Era prin 2002-2003. Ma mutasem la Oradea si trebuia sa ajung in Oltenia. Dupa o zi grea de munca, am prins un tren catre Timisoara. De la Timisoara am luat un alt tren catre Severin, acceleratul de noapte, de Bucuresti. Si in vremea aceea circulam mult cu trenul, cred ca inca nu am facut cu masina atatia kilometri pana acum cati am facut cu trenul. Deci eram obisnuit cu multe pe tren. De asta nu m-a deranjat sa impart compartimentul cu trei fosti ciobani din Novaci, intorsi de la munca din Italia. Lucrau in constructii, miroseau rau si erau déjà rupti de oboseala si de alcool, in mare parte. Dupa cateva minute de discutii de tren (de genul, unde mergi, cum mai e viata prin tara, etc), ciobanii s-au inghesuit care cum si au inceput sa sforaie, moment in care mi-am vazut si eu de Academia Catavencu (asta citeam mereu pe tren pentru ca imi ajungea taman cinci ore, de la Timisoara, la Severin). Si eu eram rupt de oboseala, era noapte, abia asteptam sa ajung acasa dar eu nu pot dormi “in fund” cum ii zice popular la dormitul in masina, tren sau avion). Nu pot si gata, spre deosebire de ciobanii/zidarii din Novaci. Care ar fi dormit si ei, saracii, daca nu deschidea usa, din 10 in 10 minute, un pui de cersetor care tinea mortis sa ne incante cu trilul lui de privighetoare neasemuita. Unul dintre ciobani tot i-a zis sa nu mai deschida usa si sa termine ca nu ii dau bani si ca vor sa doarma. Asta micu’ nimic: ca e sarac, ca ma-sa nush ce, ca tac-su nici ala nu e bine, ca foame pe planeta. Nu stiu daca la a treia sau la a patra deschidere de usa si-a luat un sut in poponet; dar si l-a luat si a plecat smiorcaind prin tren. Deci astia trei, ciobanii recalificati in Italia adormisera din nou, eu citeam de zor din ziar cand…urlete, tipete, scandal: au navalit in compartimentul de tren in care calatoaream vreo 6 rromi inarmati cu cutite, urland ca din gura de sarpe “va taiem, sa moara mama”. Deci astia nu au stat sa intrebe daca eu aveam vreo treaba cu ceilalti trei, ei venisera sa razbune onoarea sifonata a micului cersetor. Eu, vorba lui Creanga, nu stiu altii cum sunt dar mie mi s-a facut parul maciuca cand i-am vazut pe aia cum vin, am zis ca pana aci mi-a fost. Or fi fost 6 dar mie mi s-a parut ca navaleau peste mine hoardele lui Sinan Pasa. Daca nu ai simtit vreodata cum adrenalina te pocneste fix in moalele capului si devii instant Bruce Lee, inseamna ca nu poti intelege asta. Nu stiu cum am avut reflexul asta dar am sarit in picioare pe bancheta, m-am proptit cu un picior de rama geamului, cu o mana ma tineam de plasa de bagaje si cu un picior loveam in tot ce se apropia de mine: in speta unul cu un iatagan (asa il vedeam eu) care insista sa imi dea sa gust din metalul cutitului lui. Nu glumesc cand spun ca adrenalina ma facea sa vad totul parca in reluare: eu il loveam pe ala cu piciorul in fata sa nu se apropie, el incerca sa ma taie. Daca mai aveam 4-5 picioare cred ca loveam si cu alea. Ciobanii au fost prinsi atipiti, nu au inteles ce se intampla, au cazut intre banchete si erau “jucati” in picioare la propriu si injunghiati (tot la propriu). Inchipuiti-va cam 10 persoane (din care vreo 2-3 cu cutite) batandu-se si urland inuman intr-un compartiment de tren! Toata incaierarea a durat sub 3 minute dar mie mi s-aparut o vesnicie. La un moment dat, rromii au fugit: tot compartimentul era vraiste, geamuri sparte, canapele taiate, suc si sange peste tot, inclusiv pe mine, pe fata, pe haine, etc. Unul dintre ciobani era taiat pe fata si ii atarna pielea peste un ochi, practic era scalpat si urla ca nu mai vede. Atunci i-a apucat pe astia turbarea: fuga si ei dupa rromi sa re razbune. Eu am ramas buimacit in compartiment. Numai bine, trenul opreste intr-o gara, cineva anuntase politia si urca astia in tren si ma gasesc pe mine plin de sange in mijlocul compartimentului distrus. Si ce puteau sa faca decat sa ma ia pe sus si sa ma duca la politie. In fine, dupa o ora si ceva de discutii la politie si dupa ce au luat declaratii de la martori, m-au lasat sa plec si sa urc inapoi in trenul care astepta, blocat in gara, decizia politistilor. De rromi si de ciobani nici urma, evident. Urc in tren, tremuram tot, trecuse efectul adrenalinei si ma simteam ca dupa doua bax-uri de red bull. Ma duc la baie, ma schimb de tricoul patat de sange, ma spal si imi aprind o tigara. Moment in care ma abordeaza un calator, cat un munte si plin de tatuaje. Zice catre mine: “baiete, eu ma bagam sa te scot de la tigani dar nu puteam sa risc sa ma ia politia la intrebari ca eu azi am iesit din inchisoare, inca n-am vazut Romania in democratie: din ‘88 sunt la parnaie”!

Eu, ce sa mai zic, am inghitit in sec si mi-am jurat ca nu mai merg cu trenul vreodata si am cam reusit. Asta a fost experienta mea “near to death” si saptamani intregi am visat cu nenorocitul ala care se arunca spre mine cu cutitul.