FRICA DE MEDIOCRITATE

O sa va fac o marturisire: nu am avut niciodata alta frica decat aceea de a fi definit drept…mediocru. Ce inseamna asta? Potrivit dictionarului ”mediocru = care se afla intre două limite extreme, mijlociu, potrivit, care nu iese din comun, nu se evidentiaza prin nimic, modest, banal.”

Frica de mediocritate este o afectiune pe care, culmea, uneori nici nu o constientizam . Este spaima pe care o traim cu totii, inca din cele mai vechi timpuri. Este cauza nevrozelor omului modern si a fost sursa progresului omenirii. Pana la urma, este motorul care ne impinge…inainte.

Nimeni, in deplinatatea sanatatii sale mintale, nu doreste sa fie mediocru. Pentru ca, a fi mediocru, in ziua de astazi, echivaleaza cu a fi invizibil. Pur si simplu…nu contezi.

Daca nu esti in stare sa iti porti singur de grija, cineva te va ajuta.

Daca esti un geniu, cineva te va ajuta.

Daca nu esti nici una, nici cealalta…nimeni nu iti va da , niciodata, o mana de ajutor. Poti sa dispari maine din peisaj si nu iti va sesiza nimeni absenta.

Nu e de mirare, deci, ca nimeni nu doreste sa fie banal, modest, potrivit.

Care sunt, totusi, limitele acelor extreme intre care definim o persoana ca fiind “mediocra”? Se spune ca o persoana este definita de ceea ce face zi de zi, de ceea ce face in mod obisnuit. Intr-un fel sau altul, prin actiunile si inactiunile noastre, ne inscriem intr-o categorie sau alta. Singura problema este legata de faptul ca, limitele dintre categorii, nu sunt evidentiate, aproape niciodata, cu precizie. Mai mult, aceste limite se schimba adeseori. Ceea ce insemna altadata sa fii in varful piramidei, astazi poate insemna ca esti mediocru. Ceea ce inseamna azi ca esti mediocru, altadata te-ar fi propulsat in varful ierarhiei sociale. In urma cu cativa ani, erai laudat si apreciat daca participai la doua – trei olimpiade (faza pe judet), luai un premiu la “orientare turistica” si reuseai sa primesti repartitie “la oras” dupa terminarea facultatii. Astazi, sa termini o facultate este egal cu a scoate apa din fantana. Oricine poate face asta. Poate daca ai trecut de un “master”, un doctorat si inca patru – cinci cursuri de perfectionare, musai in strainatate, poate doar atunci parasesti categoria celor banali si multi. Maine…cine stie, poate vei fi mediocru daca nu vei studia, in paralel, la trei facultati.

Nu spun ca, neaparat, frica de a fi banal, lipsit de superlative, obisnuit, este intotdeauna rea. Poate avea si efecte bune. Poate este lucrul care ne impinge sa ne autodepasim, sa cautam mereu sa fim “cu un pas in fata”. Poate tocmai aceasta frica de mediocritate i-a facut pe exploratori sa caute noi limite teritoriale, pe cercetatori sa impinga tot mai departe barierele cunoasterii. Pe de alta parte, cu siguranta, frica de mediocritate este cea care sta si la baza comportamentului de toparlan mioritic. Mai ales ca nu este niciodata suficienta parerea proprie despre anumite calitati sau avantaje pe care le ai, in comparatie cu “restul lumii”. Intotdeauna este nevoie si de parerea “celorlati”, societatea, juriul care pune verdictul, eticheta, sintagma.

Frica de mediocritate si nevoia de “eticheta” ii imping pe romani sa isi construiasca o enormitate de casa, vopsita in culori tipatoare, chiar daca nu vor trece cu saptamanile prin cele zece camere; sa isi cumpere ditamai hardughia motorizata, capabila de performante off-road, chiar daca nu pleaca niciodata din zona cafenelelor din centru; sa isi cumpere ceasuri de lux, cu mecanisme complexe, chiar daca se uita la telefon ca sa afle cat e ora; sa plece in concedii exorbitante in Maldive sau in Tenerife, chiar daca nu au vazut inca Romania si nu descurca sa ajunga pana la Beius fara GPS.

Nimeni nu vrea sa fie mediocru si incercam, prin orice mijloc posibil, sa nu fim inclusi in aceasta categorie. Prin ceea ce facem zi de zi, prin comportament, prin vestimentatie, prin vorbe, prin studii, prin mancare, prin relatii, prin tot ceea ce facem in mod constant.

Pana la urma insa, sursa nevrozelor si dramelor interioare ale omului modern e doar…o iluzie. Omul, “animalul social”, trebuie sa invete sa traiasca nu prin ochii societatii ci prin intermediul propriei pareri despre ceea ce il inconjoara. Incerc, si va recomand sa incercati si voi, sa stabilesc limitele nevoilor (materiale sau imateriale) si sa ma incadrez singur intr-o categorie sau alta. Sa ma privesc sincer in oglinda si sa imi pun singur o eticheta. Si mai mult decat atat, sa ma impac cu aceasta caracterizare si sa accept aceasta eticheta. Cred ca nu poti fi, cu adevarat, linistit si impacat cu lumea daca nu esti linistit si impacat cu tine insuti. Poti face asta?