LA MULTI ANI, NATIONAL FM ORADEA!!!

Prezicerile „mamei Omida”…

Pierdut in aglomeratia specifica lunii decembrie, ocupat cu una si cu alta, am scapat din vedere o aniversare foarte importanta…ceea ce e trist! Bine, niciodata nu am fost bun la capitolul aniversari, adica nu va bazati pe mine sa tin minte date de nastere si alte momente speciale. Dar totusi, parca nu trebuia sa uit de aniversarea asta. Pentru ca aniversez ceva ce, intr-un fel, mi-a schimbat viata…cursul acesteia adica.

Colegul Dacin mi-a amintit ca s-au implinit (in 2 decembrie) 5 ani de National Fm in Oradea. Eu uitasem de asta.

In 2 decembrie 2002, la 6 dimineata, eu eram cel care spunea, clar si raspicat, de la microfonul National Fm Oradea…”buna dimineata, Timisoara!”. Abia venisem in Oradea, plin de sperante, de idei, de chef de viata, statusem la radio pana la 2 noaptea ca sa montam sculele de emisie si…inca nu realizam unde sunt asa ca, normal, luat din pat dupa 3 ore de somn…am crezut ca sunt acasa, la Timisoara. Si am zis-o…buna dimineata Timisoara!

Pe vremea aceea, defunctul radio Sonvest (rebotezat National Fm) salasluia deasupra orasului, in varf de deal, pe celebra strada Janus Panonius. O casa veche si darapanata ce statea sa cada (daca nu o fi cazut intre timp). Un studio de radio rudimentar, casete audio (!!!) si o pereche de casti pentru toata lumea (si alea lipite cu banda adeziva albastra). O strada pe care nu puteai urca iarna cu masina si niste caini care ma fugareau zilnic, la 5 dimineata cand veneam la radio. O camera insalubra, plina de sobolani, fara incalzire si in care mai viscolea si zapada. Stateam la Astoria, mancam muuuult pateu si fumam tigari Kosuth, ieftine si pacatoase. Orasul mi se parea de neinteles, toata lumea vorbea o limba care nu imi spunea nimic, prea multe sensuri unice si vremea foarte morocanoasa. Invatasem sa spun, in ungureste, hamis kutya. Cam astea erau primele mele impresii despre Oradea, la vremea aceea.

In alta ordine de idei, colegii erau putini dar faini, se radea mult, se lucra mult mai mult decat acum si mult mai serios. Treburile radioului se faceau cu masinile personale (Dacia mea, Fordul lui Dacin si un Espero al firmei). Toate damblagite de vreme rea si de prea multi kilometri. Mergeam in tara sa deschidem alte statii National Fm, caram sucuri cu ele, munceam si ne distram. Eu am vopsit usile de la studioul de emisie, am legat un termometru in bradul din curte (ca sa dau temperatura) si am pus cartoane de oua pe pereti pentru antifonare. Arata “bine” studoiul, cartoanele de oua erau acoperite cu panza de sac. In tot radioul sa tot fi fost vreo 2 calculatoare (unul dintre ele e si acum pe biroul meu). Dacin monta top 100 si il scria pe cd-uri ca sa il trimita in tara, la celelalte statii. Politistii si pompierii si medicii ma urau pentru ca ii sunam la 5 dimineata ca sa ii intreb ce s-a mai intamplat, ca sa dau la radio. Aveam putere de munca, rezistenta si credeam ca mutam muntii din loc. S-a si vazut. National Fm, pana in 2004, a insemnat ceva. Atceva decat este acum. Nu spun mai multe.

In 2004 ne-am mutat in centru. Alte conditii, frumos, curat, scule profesioniste, televiziune, inca un post de radio, mai multi bani. Atunci s-a dus dracului totul!

Au urmat alti 2 ani de munca, alte promisiuni neindeplinite. Alte idei, alte promotii, alte campanii, sentimentul ca realizam ceva in domeniul asta.Intre timp, smecherii care au stiut sa profite de munca celor care puneau osul la treaba, au ajuns in posturi bine platite si au uitat de iobagii care ii ajutasera sa ajunga acolo. C-asa-i in tenis! Nu dau nume, n-are sens.
Asta a insemnat, pe ffff scurt, National Fm Oradea, din 2002 incoace.

Raman amintirile (doar cele frumoase).