HATER vs STALKER

Uff, ce vuieste blogo si twitto sfera! A aparut conceptul de “hater”, aista fiind asa un fel de oaresice om rau, negru in cerul gurii si cu vorba veninoasa, in mare pericol de a muri otravit daca se musca singur de limba. Probabilmente si chel sau scund sau lipsit de performanta in iatac ca altminterea nu se poate explica o atat de mare oftica la adresa unora si altora. De ce? Nu stiu, de parca il pune Aghiuta sa-l ceteasca pe unul si pe altul si sa isi verse amarul in casuta lui de comentarii. Enfin, vorba bunicii, prostii: cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia!

“Haterii” mei sunt pro, scriu la ziare. Pe blog, deocamdata, nu s-au manifestat. Insa altceva vroiam sa aduc in discutie: nu haterii ci persoanele care te iubesc, iuuui, mama-mama, Doamne-Doamne, pana in Franta si-napoi. Ca pe astia nu ii baga nimeni in seama si eu am avut parte de cativa, mai bine zis…de cateva. Prin natura si durata meseriei, adicatelea radio si televiziune, m-am lovit de niste cazuri de ar sta mata in coada si ar recita Bacovia daca le-as povesti pe toate dar nu se cade sa dam apa la moara ciudosilor care isi mananca pielita de la degete de pofta sa mai devoreze un can-can. Purcedem, light, la o scurta enumerare a cazurilor mai mult sau mai putin amuzante: stalkerii de la radio. De-a lungul timpului am avut si eu parte de oala mea de sarmale, de portia de prajituri, de scrisori pe adresa redactiei, sub stergatorul de parbriz sau sub presul de la usa (la asta am tremurat oleaca). Am mai avut numere de telefon scrise cu rujul pe parbriz, respiratii grele in telefon la miezul noptii si sms-uri cu nemiluita. Din cand in cand, inexplicabil, cineva face o pasiune pentru vocea omului de la radio. Mama are doi baieti frumosi dar asta nu se vede prin FM iar eu nu mi-am explicat niciodata ce le mana in lupta pe unele don’soare. Naiba stie, mi-au pus babele ceva in zodie cand eram mic si ma stalkeresc femeile. Alea nepotrivite. La televiziune, cand am crescut, a fost mai rau: poze cu inimioare, scrisori prinse in pioneze pe usa televiziunii, telefoane in direct sau abordari prin cluburi. N-ai cum sa scapi si imi amintesc si-acum cum venea portarul dimineata cu corespondenta si deschideam cu grija fiecare epistola. Omul ala a mancat multa ciocolata, pe vremea aia, ca nu indrazneam sa pun gura pe nimic. Daca incepeam apoi sa latru, in direct? Cineva ne-a facut la un moment dat, mie si colegului, bancnote cu chipul nostru si ne scria poezii!

Nu ma plang si nu ma laud si nu vorbesc aici de fanii obisnuiti, maicutele care iti dadeau doua mere in plus, in piata, ca esti “domnu’ de la televiziune”. Vorbesc de oamenii care vroiau, cu tot dinadinsul, o particica din viata ta, din tine, cei care simteau nevoia, macar saptamanal, sa iti aduca aminte ca ei exista si ca tu insemni pentru ei mai mult decat orice. N-am avut problem majore, in sensul ca sa nu pot scapa de cineva de genul acesta dar nu de putine ori m-am uita peste umar, seara, in parcare.

Si-acum va intreb? Ce ati prefera? Un hater sau un stalker?