LA LIMITA SUPORTABILULUI
Un sofer iti taie, intentionat, calea. Te mai si injura si se uita la tine ca la o pata de mizerie pe pantof. O functionara publica te face sa astepti, minute in sir, la un ghiseu pana isi termina ea convorbirea, la telefon, cu cine stie cine. Un superior iti da de lucru in plus, fara sa te plateasca, si te ameninta cu concedierea daca mai comentezi mult. Un politician iti raspunde arogant si in doi peri atunci cand ii ceri socoteala pentru lipsa de preocupare fata de popor.
Lista ar putea continua la nesfarsit. Zi de zi, cineva ne calca pe bataturi, zi de zi, ceva ne umple de nervi si ne facem sa ne dorim sa reactionam instinctiv. Si totusi nu o facem. Tocmai de aceea ma intreb:care e “limita suportabilului” la romani? Eu am fost invatat sa nu injur, sa imi pastrez calmul, sa intorc si celalalt obraz, sa fiu cinstit si altele de genul acesta. Ocazional, am mai incalcat aceste “invataminte”.
Important este insa faptul ca mi-am constientizat greseala. Sau nu e, oare, o greseala? Vedeti, de multe ori, dilema mea e simpla: sa actionez conform invataturilor primite de la parinti, biserica, scoala etc sau sa actionez conform instinctului, acelei ordini interioare care imi dicteaza sa supravietuiesc, sa fiu cel mai bun, sa ma apar? Care este calea? Cum e bine sa reactionezi? Viata de zi cu zi imi demonstreaza ca, prima varianta, nu ma va duce niciodata prea departe.Voi fi calcat in picioare daca voi fi slab. Este calea civilizata, foarte greu de urmat si fara recompense. A doua varianta (cea cu supravietuirea celui mai puternic) pare viabila. E calea usoara si cea mai recompensanta. Privind in istorie insa, nu poti sa nu te ingrozesti de aplicatiile odioase ale teoriilor lui Charles Darwin. Khmerii rosii care au pustiit Cambodgia, politica odioasa a lui Mao, in China, Stalin, Lenin sau Hitler…fiecare a gasit, intr-un fel sau altul, o aplicabilitate sau o inspiratie in teoria evolutionista a lui Darwin. Nu poti, ca fiinta inteligenta, sa sustii asa ceva. Nu poti gasi scuze si nici macar sa spui (am mai auzit credinta asta populara, pe ici, pe colo) “ehh, comunismul era bun dar prost aplicat”. Si atunci? E clar, unora nu le pasa de principiile dupa care traiesc eu. Nu dau doua cepe degerate pe principiile mele si vor trece peste mine sau peste tine. Eu ce sa fac? Tu ce vei face? Ce vom face, cu proxima ocazie, cand vom simti ca suntem impinsi dincolo de limita suportabilului?
P.S.Pare-mi-se ca animalele au descoperit solutia. Catelusa mamei, e prietena la catarama cu Miaunel, pisoiul.
Recunosc ca aici am ajuns urmand-o pe psiheea… dar nu regret!
Nu am solutii, nici sfaturi, dar experienta imi spune ca fiintele concentrate pe scopurile lor gasesc solutii sa se adapteze, vezi Fifi! In rest ramane sa mentii exact proportiile cand te razvratesti sau reactionezi la stimuli. Dar ideal este sa actionezi, nu sa reactionezi. Eu inca nu reusesc pe deplin.
:)) desteapta fifi! exact asta voiam eu sa zic! trebuie sa devii mai diplomat. in primul rand sa nu bagi in seama si sa nu te consumi, in al doilea rand sa zici ca ei si sa faci ca tine (sefii care dau overload mai ales!) si in al treilea rand, cand cineva te enerveaza atat de tare incat iti vine sa-i spargi capul, zambeste frumos si fa-l sa regrete din suflet fara sa-si dea seama ca tu l-ai facut…. sa ramana cu impresia ca s-a convins singur ca nu e bine… ca daca se prinde ca e opera ta zice ca te razbuni si mai rau face. e greu cand o colega iti fura nu stiu ce proiect sa razi a prost si sa faci cumva sa inteleaga ca de fapt chestia e in dezavantajul ei (de ex proiectul oricum e un esec)… dar data viitoare nu-ti mai face nimic.