La multi ani, Oradea – Nagyvarad – Großwardein – Veľky Varadin!

Astazi, in 12 octombrie, serbam ziua orasului nostru, Oradea. Din 1992 incoace, ziua orasului are o dubla justificare si semnificatie: semnarea Proclamatiei de la Oradea in casa avocatului Aurel Lazar la 12 octombrie 1918 si eliberarea orasului de sub ocupatia hortysta in 12 octombrie 1944.

Despre primul eveniment as vrea sa vorbesc astazi, eveniment cu rol determinant in crearea Romaniei asa cum o stim astazi. Iata o succinta cronologie a faptelor:

12 octombrie 1918 – S-a intrunit, la Oradea, in casa avocatului Aurel Lazar, Comitetul Executiv al Partidului National Roman din Transilvania compus din Teodor Mihali, Vasile Goldis, Stefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Alexandru Vaida-Voevod, Aurel Lazar si Ioan Ciordas. Proclamatia semnata cu aceasta ocazie prevedea: ”Pe temeiul dreptului firesc ca fiecare natiune poate dispune si hotari singura asupra sortii ei, natiunea romana … doreste sa faca acum uz de acest drept si pretinde in consecinta pentru ea dreptul ca, libera de orice inriurire straina, sa hotarasca singura asezarea ei printre natiunile libere’’

18 octombrie 1918 – Documentul a fost citit de Alexandru Vaida-Voievod in Parlamentul de la Budapesta.

30 octombrie 1918 – Constituirea la Budapesta, mutat ulteior la Arad, a Consiliului Naţional Roman Central ca organ de conducere al romanilor si care reprezenta vointa intregii populatii romanesti din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures. Era format din sase reprezentanti ai Partidului National Roman (Vasile Goldis, Aurel Lazar, Teodor Mihali, Stefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod si Aurel Vlad) si sase reprezentanti ai Partidului Social Democrat (Tiron Albani, Ioan Flueras, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu si Baziliu Surdu). 

18 noiembrie 1918 – Consiliul Naţional Roman Central lanseaza manifestul ”Catre popoarele lumii” prin care se afirma in fata opiniei publice mondiale dorinta romanilor transilvaneni de a se uni cu Romania.

20 noiembrie 1918 – Se convoca Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia care incepea cu cuvintele: ”Istoria ne cheama la fapte” si preciza obiectivul ce trebuia realizat: ”In numele dreptatii eterne si al principiului liberei dispozitiuni a natiunilor (…), natiunea romana din Ungaria si Transilvania are sa-si spuna cuvantul sau hotarator asupra sortii sale si acest cuvant va fi respectat de lumea intreaga’’.

1 decembrie 1918 – Marea Adunare de la Alba Iulia, 1228 de delegati voteaza Rezolutia de la Alba Iulia si se pecetluieste unirea Transilvaniei cu Regatul Roman.

Aurel Lazar, avocat, viitor presedinte al Despartamantului Bihorean al Astrei, a redactat si a raspandit manifeste in sprijinul Memorandistilor, i-a luat apararea lui Iustin Ardelean, studentul roman din Oradea care a criticat politica maghiara in privinta natiunilor in publicatia sa, Vulturul. In casa lui au participant la serate si intruniri culturale Nicolae Bolcas, Ioan Ciordas, Ioan Busitia ca sa enumeram doar cateva dintre personalitatile semnificative ale acelor vremuri.

Acestia nu au fost oameni care au stat deoparte in timpurile lor. Nu si-au vazut de ale lor, si nu au stat cu capul plecat ca sa nu deranjeze. Nu au fost nici comozi, nici invizibili si, in mod cert, nici nu au trecut tacuti prin viata. Au avut o viziune, au fost vehementi, vocali si controversati. Pentru actiunile si punctele lor de vedere au fost persecutati si hartuiti de autoritatile vremii. Aurel Lazar a fost amendat, mobilizat si deconcentrat in repetate randuri pentru refuzul de a semna angajamente de fidelitate pentru monarhia austro-ungara, Iustin Ardelean a fost exclus din Societatea de Leptura din Oradea, Ioan Busitia a fost arestat, batut si anchetat in numeroase ocazii murind in saracie si lipsit de respect, Ioan Ciordas si Nicolae Bolcas au sfarsit ucisi, torturati, cu ochii scosi, aruncati unul peste altul intr-o groapa comuna, pe malul unui parau.

Ce-ar fi fost Lazar si Ardelean fara bursele Elenei Birta Ghiba si Gojdu, ce folclor ar fi cules din Transilvania Bartok Bela fara ajutorul prietenului sau Busitia, ce-ar fi fost Beiusul fara Bolcas si Ciordas? Cand judecam istoria recenta a orasului nostru, nu putem face asta fara a lua in considerare educatia si cultura acestor oameni, a tuturor, si a felului in care destinele si vietile lor s-au intrepatruns si s-au completat reciproc intr-un mod pe care poate doar astazi il putem intelege si caruia ii putem atribui un sens. La fel cum astazi nu putem vorbi de viitorul acestui oras fara a ridica aceeasi problema: ce facem noi acum pentru educatia si cultura urmasilor nostri?

Va propun, dragi oradeni, ca macar de ziua orasului nostru sa ne aplecam asupra istoriei, vietii si destinului acestor oameni pentru a aprecia cum se cuvine si pentru a intelege inaltimea exemplului si daruirii acestor inaintasi pe ai caror umeri sta tot ceea ce inseamna astazi Oradea. E istoria pe care trebuie sa o stim si sa o intelegem, istoria pe care mai mult “viniturile” (printre care, cu dispret, sunt enumerat si eu uneori) par dispuse sa o aprecieze.

La multi ani, Oradea – Nagyvarad – Großwardein – Veľky Varadin!