NICOLAE BOLCAS


Nicolae Bolcaș s-a născut la 24 noiembrie 1882 în satul Remetea , aflat în apropierea Beiușului. După câțiva ani, mama sa, Maria, rămasă văduvă, se stabilește la Beiuș, locuind în casa fratelui său, Teodor Cristea. A urmat cursurile scolii secundare din Beius pana in anul 1903. După terminarea liceului se înscrie la Universitatea din Cluj,  la Facultatea de Stiințe Juridice.  Obtine diploma de avocat “magna cum laude” si apoi doctoratul în ştiinţe juridice şi deschide, în 1912, un birou avocaţial în Beiuș, în casa unchiului său.

Profesorii săi il descriau drept o fire gravă, intransigentă, fiind foarte direct în exprimarea propriilor păreri. Dovedea independenţă în gândire şi acţiune, o voinţă puternică, toate acestea fiind accentuate de un comportament sangvin. Adeseori isi apăra principiile şi părerile cu o extraordinara determinare. Incă din adolescenta trece în “primul rând” al luptătorilor pentru redeşteptarea conştiinţei naţionale, manifestandu-si public opozitia fata de oranduirea administrativa de la acea vreme. In timpul studentiei si mai apoi al stagiaturii participa la toate miscarile nationale si la campaniile electorale din zona Beius – Vascau. Firea sa impetuoasa il impune drept un veritabil lider de opinie al acelor vremuri. Participă la luptele primului război mondial, apoi se întoarce în Beiuș cu speranta că nu va trece multă vreme și tara sa va fi din nou întreagă. Își dedică toată energia informării românilor din satele bihorene despre necesitatea și importanța actului unirii în care credea cu toată ființa sa.

În 12 octombrie 1918, la Oradea, Partidul Național Român adopta ”Declarația de la Oradea”, prin care se „constata că urmările războiului îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională” şi că aceasta poate „hotărî singură şi liberă de soarta ei”. O decizie epocală ce proclama independența națiunii române, anunţând separarea ei definitivă de Imperiul Austro – Ungar, recâştigarea condiţiei romanilor de a fi liberi şi de a decide în legătură cu viitorul lor .

După această dată, evenimentele s-au derulat într-un ritm alert, relaţiile interetnice devenind tot mai tensionate. Noua putere de la Budapesta, instalată în urma revoluţiei de la sfârşitul lui octombrie, era dornică de a reface Ungaria în graniţele sale medievale, iar entuziasmul nedisimulat al autorităţilor şi populaţiei maghiare faţă de această idee erau în contradicţie cu dorinţa românilor de a pune în practică principiul autodeterminării.

Pe 1 Decembrie 1918, la Alba-Iulia, Consiliul Naţional Român Central decide unirea necondiţionată cu România. În rândurile delegației beiușene prezente se regăsește patriotul avocat Nicolae Bolcaș.

Nu peste mult timp are loc demisia întregii conduceri a Republicii Ungare şi preluarea puterii de către comunişti iar noul guvern introduce starea de asediu în Ungaria. Propaganda agresivă în favoarea puterii comuniste este însoţită de măsuri dure împotriva Consiliului Naţional Român din Oradea şi Bihor, iar lucrurile scapa de sub control. Orașul Beius este ocupat de o trupa de soldati secui conduşi de căpitanul Kalman Verböczy. Acesta ordonă, în noaptea de 3/4 aprilie 1919 (Vinerea Mare), să fie arestati Nicolae Bolcaș și Ioan Ciordaș, ambii fiind recunoscuți pentru activitatea lor anti-maghiară și care, conștienți fiind de pericolul ce-i pândea, refuzaseră totusi să părăsească Beiușul. Cei doi au fost transportati cu trenul pe ruta Beiuș-Vașcău,  până în satul Lunca, situat la cca 25 km de Beiuș. Aici au fost torturati, executati si aruncați laolaltă într-o groapă comuna, pe malul Vărzariului, un afluent al Crișului Negru.

Petru E. Papp descrie, în 1928, tragicul eveniment:

…trupurile lui Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș s-au găsit în telechiul lui Nicolae Hasan din Luncă.  Decedații fuseseră aruncați într-o groapă din fundul grădinii lui Hasan, săpată la distanță de 1 metru de vîlceaua Apa Vărzarilor. Era o groapă afundată de 1 metru, lungă de 5 și lată de 3 pași, plină de spume și de sînge închegat. Pe cei morți i-am recunoscut și noi, și familiile mai presus de orice îndoială. Deși fața lui Ciordaș era de tot desfigurată, capul și corpul mutilate de putrefacție și de apă, i-am recunoscut mustățile tunse, verigheta de pe deget, pulovărul, pantalonii, ghetele, ciorapii, lanțul de aur, ceasornicul de buzunar și cheile de la casă. În lipsă de medic, nu s-a făcut autopsia. Am constatat însă că ceafa și aproape întreg capul i-au fost zdrobite într-un mod bestial. Creier, oase, păr și sînge erau amestecate. Mîna dreaptă era frîntă în mai multe locuri, ochii scoși. Înfiorătoare priveliște! Tot asemenea era zdrobit capul lui Bolcaș și era încovoiat de grumaz. A fost recunoscut și el, deși erau amîndoi negri ca tăciunele, căci nu avea barbă și mustăți. L-am recunoscut de pe o cicatrice a unei operații mai vechi, după haine, palton, chipiu și orologiul de argint. Ni s-a spus că amîndoi au fost găsiți în groapă cu fața în jos, dedesubt Bolcaș, deasupra Ciordaș. Acesta din urmă avea gura înfundată cu o batistă. Nici alte lucruri, nici locul împușcăturii n-am putut afla, pentru că la scoaterea obiectelor amintite pîrîia întregul corp și era un miros de cadavru insuportabil. În ziua următoare i-am așezat în sicriele aduse din Beiuș, am făcut sigilarea cu 2 preoți și i-am adus la Beiuș, unde, în aceeași zi, adică în 25 aprilie, la orele 4,00, au fost prohodiți și înmormîntați cu mare pompă și cu toată jalea sufletelor noastre cernite.

La 6 iunie 1935, ca omagiu adus jertfei celor doi fii ai Beiușului pentru români și unitatea lor, a fost dezvelit un monument în centrul oraşului, monument  din care azi se mai păstrează doar soclul. Monumentul original a fost distrus în anii ‘50 de către ocupanții sovietici care au montat pe soclu obeliscul cu secera și ciocanul.

În 1993, beiușenii au dărâmat monumentul sovietic și-au înălțat un monument nou pentru cinstirea memoriei celor doi martiri.

Tot în semn de recunoștință, Liceul Pedagogic din localitate poartă numele avocatului Nicolae Bolcaș iar Colegiul Tehnic – numele avocatului Ioan Ciordaș.


Bibliografie:

Coordonatori Ioan Degau si Nicolae Branda, Ioan Igna – Beiusul si lumea lui, studiu monografic, vol IV, Editura Primus, Oradea, 2009

Teodor Nes – Oameni din Bihor 1848 -1919, editia a II-a, Biblioteca Revistei Familia, Oradea, 2006

Etichete: ,
Flavius Bunoiu

Cate putin din toate. Gasesti prin trecutul meu posturi de radio, televiziune, un pic de media tiparita si cultura, branding, copywriting si relatii publice.

CITESTE SI ALTE ARTICOLE

SAMUIL VULCAN

IOAN CIORDAS

PRIMARIE, NIET KULTURA?

LASA UN COMENTARIU

Flavius Bunoiu

Flavius Bunoiu

Blog mi-am facut (in 2007) la insistentele unui prieten si l-am pastrat de curiozitate si din atasamentul cu care pastrez orice alte lucruri care imi umplu inutil sertarele. Imi place sa povestesc si sa fac oamenii sa rada. Mi-am pus problema, la un moment dat, daca trebuie sa il sterg sau nu. Am ajuns la concluzia ca, asa cum este, cu bune si cu rele, este evolutia (sau involutia) mea. Lucrurile scrise aici sunt pareri personale.

Urmareste-ma:

Cele mai citite

PROCES INCHEIAT

24 ianuarie 2016

PRIMARIE, NIET KULTURA?

6 februarie 2016

PPx