NU VRETI SA CASTIGATI BANI?

Mi se mai intampla si mie, uneori, sa trec prin supermarket. Si mai rar prin hypermarket. Aproape deloc prin market (ca tot suntem “englezofili” pana in maduva oaselor). Intamplator, in supermarket, am gasit si o carte pe care mi-o doream de multa vreme. Aruncata intr-un colt de raft si plimbata prin multe maini obisnuite sa verifice preturile cutiilor de pateu, de diferite soiuri. Bucuria mi-a fost de scurta durata.

Ajuns la casa am constatat ca nu pot intra in posesia respectivei carti. Doamna casiera, cascand flegmatic, a remarcat ca nu o poate “scana” si a decis: “aduceti alta”! Apoi si-a mutat imperial privirea (nu si interesul) catre urmatorul client care murea de nerabdare sa isi toace bonurile de masa in respectivul supermarket. Mamaie, nu merge asa, era singura de pe raft, ca de aia arata ca si cand ar fi luata din anticariat iar mie asta imi trebuie! Asa ca faceti bine si chemati pe cineva, capabil sa rezolve situatia! Am zis eu, convins ca asa merg treburile. Eh, treburile merg asa dar nu la noi in tara.

Intr-o seara, recent, am decis sa ma intalnesc cu cativa prieteni vechi, intr-o cafenea. La o cana de ceai, la un pahar de vorba, la o sticla de amintiri. Ambianta era placuta atunci cand am ajuns, mobilier retro, lumanari pe masa, scaune confortabile. Totul a fost bine pana cand barmanul a decis ca vrea sa asculte muzica la un nivel sonor care facea imposibila discutia fara tipete. La rugamintea de a de muzica mai incet, la nivelul la care fusese atunci cand ne asezasem la masa, chelnerita ne-a spus ca nu se poate “asa este sambata seara”. Cu alte cuvinte, “nu va convine, cautati-va alta crasma”.

Intr-o zi fara soare, satul de gropile in care am dat cu masina, am trimis si eu un mail catre firma care “se face” ca ne asfalteaza craterele din sosele. I-am intrebat ce pun in amestecul acela ciudat de pietris cu magiun de prune pe care il arunca si il batatoresc cu lopata. Mi s-a raspuns ca “este o solutie cu care se asfalteaza iarna”. Si cu ironiile de rigoare pentru tupeul meu de a adresa unei asemenea firme importante, o astfel de mizerie de intrebare. Le-am multumit frumos si le-am spus ca voi publica raspunsul lor. Ciudat dar s-a lasat tacerea peste scurta si zbuciumata noastra relatie, de atunci incoace.

Trei intamplari, in mai putin de o saptamana. Lipsa de respect pentru client, pentru consumator, pentru cel care plateste. Bataie de joc si tupeu grobian. Afaceristii romani nu vor sa castige bani si au falsa impresie (intiparita in mintile lor comuniste) ca suntem, in continuare, dependenti de serviciile unei firme anume. In conditiile in care ne ies ochii din cap de foame din cauza crizei, in conditiile in care clientul, omul cu bani dispus sa ii cheltuie, trebuie alintat mai abitir decat pruncul sugar, exista situatii, precum cele de sus, care te fac sa te intrebi “oare astia pe ce planeta traiesc, ei nu vor sa castige bani?”. Vad problema din toate punctele de vedere. Poate “patronul” respectivei afaceri nu are nicio vina pentru faptul ca angajatii lui sunt mitocani si putin spre deloc interesati de bunul mers al lucrurilor. Dar poarta toata vina pentru faptul ca isi permite sa tina astfel de angajati. Sau e si el la fel de “ingramadit” ca si angajatii respectivi, si atunci nu ne mai batem capul cu explicatii. Si nici nu le mai raspundem celor care se intreaba ‘de ce merge consumatorul roman in Ungaria sa isi cheltuie banii?” Pentru ca ne trateaza mai frumos decat romanii, sau macar corect, pentru ca ne zambesc si pentru ca, atunci cand cheltuim acolo o anumita suma, nu ne simtim jigniti sau umiliti. Cu toate ca platim mai scump, ne place sa cheltuim bani acolo pentru ca nu exista preturi mari ci doar preturi corecte (adica platim bucurosi daca primim exact ceea ce am comandat). Cand platim o anumita suma, platim si zambetul celui care ne serveste si salutul si corectitudinea, rapiditatea sau coerenta serviciului. De asta platim mai mult acolo si preferam chiar sa le dam banii altora. De asta ne reparam masinile la altii, de asta nasc sotiile in alta tara, de asta ne facem concediile altundeva decat in Romania.

Am auzit ca o anumita banca din Romania a inceput sa supravegheze foarte atent ceea ce se intampla cu angajatii care sunt in contact cu clientul; nu manifesti bunavointa si profesionalism, automat iti cauti de lucru prin alte domenii. Dar e o floare atat de mica si primavara e foarte departe!
Personal, sper sa apuc si zilele in care consumatorul roman va face reclamatii si va bate cu pumnul in masa mai des decat o face acum. Acum, romanul face o reclamatie doar daca i se intampla ceva ce depaseste orice limita a bunului simt (gaseste un dinozaur in paine, un pantof in conserva sau puiul fript din farfurie ciuguleste din garnitura). Altfel, romanul tace si sufera, ca asa a fost el invatat. Astept sa se adanceasca si criza care ne bantuie de ceva vreme iar firmele “bolnave” sa treaca de la o usoara tuse la cazuri cronice si chiar deces. Poate in felul acesta, mediul economic va creste mai frumos, mai viguros, ca si lastarii proaspeti ai unei paduri, dupa un incendiu.