Cand au venit ursitoarele la capataiul patutului meu, una dintre ele a dat cu degetul mic de scaun si s-a schimonosit vreo cinci minute din cauza durerii. Presupun ca de asta o fi zis “asta mic n-o sa aiba noroc la autostopisti”. Si n-am, s-a adeverit! Adevarul e ca nici nu prea opresc sa iau oameni de pe marginea drumului. Ca e ca la birt: nu stii ce iei pana nu e prea tarziu. Cu o singura exceptie: am spaima asta de a adormi la volan cand sunt la drum lung si atunci, dupa o ... hmm ... atenta
Cand vine vorba de organizat evenimente, la fel ca in fotbal si politica, toata lumea se pricepe. Ce poate fi greu? Dai doua-trei telefoane, ii dai bani "aluia" sa cante (sau "de-o ciorba"), vine puhoiul de lume, casca gura, artificii, mergem acasa. De la 8 la 4. As putea vorbi despre meseria asta vreo doua zile si nu m-as repeta. La fel cum as putea vorbi despre editia de anul acesta a festivalului pe care l-am organizat si eu in ultimii patru ani. Dar nu fac asta pentru ca am atins limita
UPDATE: Recunosc, cand am scris post-ul de mai jos nu ma asteptam la mare lucru. Sunt coplesit insa de efect si de reactia oamenilor care au citit. Practic, azi am primit promisiuni ferme pentru tot ce avem nevoie ca sa terminam treaba. Oameni de bine din Oradea, ba chiar si din Austria. Deocamdata nu le dau numele, nu i-am intrebat daca pot face asta. Intre timp, munca decurge bine: s-a dat primul strat de vopsea lavabila (in unele locuri chiar si al doilea, si al treilea strat, din cauza
"Astazi ne aducem prinosul de recunostinta si inchinam acest omagiu unui OM, inainte de toate: tovarasul Vulcu Daniel, pe care vi l-am prezentat si cu alte ocazii: printre altele, revolutionar, actor, regizor, manager la Teatrul Regina Maria, consilier local la Primaria Oradea, antreprenor si presedinte al comisiei responsabile de evenimentele culturale ale municipalitatii, in cadrul Directiei de Monitorizare Cheltuieli de Functionare si Organizare Evenimente, membru in biroul permanent judetean
Recunosc ca am articolul acesta deschis in browser de vreo doua zile. Si recunosc ca l-am citit de cateva ori, fara sa stiu ce sa scriu. Contine o declaratie care mi se pare de un cinism macabru: „În toate oraşele din Europa, să locuieşti în centru este un privilegiu. Unul care costă. Dacă nu îţi permiţi, mai bine vinzi altuia care îşi permite şi te muţi” . Ar fi spus primarul, intr-un grup de apropiati. E vorba despre cetatenii din Oradea care nu isi permit sa renoveze fatadele cladirilor
Cu totii cunoastem macar unul: declarat sau nu, de ambe sexe, de varie nationalitate sau sorginte. Uneori e "latent" si se manifesta numai la "beutura". Alteori e deosebit de vocal si il afli in emisiunile tv, radio sau in paginile ziarelor. Sau il vezi in oglinda, depinde de cat de sincer poti fi cu tine insati. Cale cam de-o luna in urma, am asistat la o discutie in care, un “ember” ungur ii explica nevestei sale romance, pe un ton agresiv, ca “asta, aici, Ungaria o fost si romanii furat



