PR DE TOATA ISPRAVA
Orice barbat stie ca, daca e musai sa planga, trebuie sa planga rar si din motive bine intemeiate. Cum ar fi, de pilda, situatia in care isi da cu ciocanul peste degete, cand Emmerich Schäffer si Ion Besoiu pun la cale moartea lui Mihai Viteazul in filmul omonim sau cand echipa preferata de fotbal/whatever pierde vreun campionat sau vreo cupa.
Din situatiile astea trei, mie mi s-au intamplat doua si am plans la una. Si aseara era sa se intample si a doua la care sa plang, ca atat de emotionat am fost cand am vazut ca, zeci de oameni pe care ii cunosc putin spre foarte putin si chiar deloc, imi sar in ajutor atunci cand am nevoie, fara niciun castig. Eu am scris ca imi caut job si am primit RT-uri si distribuiri pe facebook de parca as fi fost tata alisterilor si mama Omida a internetului. Lucru pentru care multumesc frumos si ma voi revansa cu proxima ocazie.
Si-acum, in timp ce molfai molcom un Strepsils Intensiv (ca o nenorocire isi cheama, intotdeauna, si suratele) meditez la felul in care am ajuns in situatia de a avea atatia oameni care ma simpatizeaza.
Pe majoritatea celor care ii/ma urmaresc pe twitter sau facebook, i-am cunoscut cu ocazia Toamnei Oradene, un festival care a crescut foarte mult, ca promovare, datorita bloggerilor din Oradea si din tara. S-a intamplat cumva ca acesti oameni sa creada in acest eveniment si sa il sustina din toata inima, scriind foarte frumos si emotionant pe alocuri despre un festival care nu este, nici pe departe, la fel de mare si important ca altele de prin tara si aiurea dar care crestea frumos si sanatos. Iar pentru asta nu am platit bani grei, nu am facut campanii complicate, nu am dat iPad-uri, nu am angajat agentii pretentioase care sa “ne rupa fasul” cu pitch-urile si cu strategiile lor. Dar s-a folosit multa onestitate, mult bun simt, prietenie si implicare, plus o doza mare de distractie iar, in spatele acestor lucruri, destul de discret, munca unei echipe.
Iar daca dupa luni de zile de la evenimentul respectiv constat ca am dobandit si cativa prieteni sau macar cativa oameni care cred in mine…consider, fara modestie, ca noi, astia din Ardeal, am facut un PR de toata isprava la Oradea.
Nu pot sa spun decat ca va felicit. Sunt ardeleanca si si ma bucur sa stiu ca si mai inspre ‘cuiul unde se agata harta’ exista astfel de evenimente, si inca de ce amploare! Ma gandeam de mult sa ma apuc de ‘blog-arit’, insa nu sunt sigura daca am toate atu-urile pentru care as fi citita si ascultata. Totusi, ma bucura ca evenimente se intampla si inalte zone decat binecunoscutele orase mari sau centre universitare.
Eu ma numar printre cei care nu au fost la Toamna Oradeana, dar am fost sincer impresionat de munca depusa de tine si ceilalti din echipa. Si nu trebuie sa fii A-lister ca sa iti recunoasca oamenii din jur munca (asta e din proprie experienta). Asa ca bafta cu gasit job 🙂
multumesc! lasa ca poate facem ceva cu folk-ul asta…! 🙂
Sefu,
Pentru mine a fost o surpriza foarte faina tot ce s-a intamplat la Toamna Oradeana. Adica, nu ma intelege gresit, stiam ca sunteti de isprava, dar nu in halul asta de de isprava :))
Sa iti spun ca dupa zilele alea mi-am schimbat total perceptia despre Oradea? Si ca propovaduiesc cum prinde pe cineva care isi exprima dubii gen „ce rost are sa ma duc acolo?” sa mearga pentru ca e un oras cu care ramai la suflet?
Pe scurt, multam 🙂
multumesc frumos! sper sa continue cineva munca asta in aceeasi directie.
iar eu sper sa imi puste mintea la ceva istet si sa pun ceva pe picioare care sa ne faca sa ne vedem din nou cu toata floarea blogosferei romanesti.