SAPTAMANA FILMULUI AUSTRIAC

Stiu ca este foarte „din scurt” dar nu am ce face asa ca va anunt, fara alte introduceri: „Saptamana Filmului Austriac”. In fapt sunt doar patru zile in care puteti vedea opt filme ce va vor schimba parerea despre cinematografia austriaca, in cazul in care aveati o astfel de parere. Evenimentul are loc intre 7-10 iunie 2012, la Casa de Cultura Oradea, Piata Ferdinand nr 4, de la ora 19.00 iar intrarea este libera. Este organizat, in parteneriat, de Casa de Cultura Oradea, Asociatia Cultura in Miscare si Forumul Cultural Austriac. Evenimentul de pe Facebook este aici iar mai jos aveti descrierea filmelor care vor fi difuzate, furnizata de Karin Cervenka, Director al Forumului Cultural Austriac  din Bucureşti.

Dacă privim retrospectiv istoria recentă a cinematografului austriac, vom vedea că, după o lungă fază în care s-au produs mai cu seamă filme fără pretenţii artistice şi care nu reflectau deloc realitatea socială a ţării, la sfârşitul anilor ’70 a început o nouă eră a producţiei cinematografice. Responsabili de această schimbare au fost, fără îndoială, câţiva regizori care vedeau în „a şaptea artă” memoria audiovizuală a unei naţiuni.

Unul dintre acei pionieri a fost Axel Corti (1933-1993). Din creaţia lui prezentăm filmul  „Welcome in Vienna“, a cărui acţiune se petrece în Viena de după război. Într-un oraş distrus, cu o populaţie scindată ideologic – o parte a acesteia îşi neagă trecutul naţional-socialist, o parte îşi mărturiseşte încă deschis simpatiile naziste iar altă parte a avut de suferit de pe urma acelui regim – întâlnim personaje ce reprezintă, într-un mod foarte plauzibil şi în cadrul unei acţiuni palpitante, un  tableau vivant al acelor vremuri.

Filmul „38“, realizat de Wolfgang Glück în 1978, încearcă să aprofundeze această imagine printr-o poveste din 1938, deci cu şapte ani înainte de terminarea celui de-al doilea Război Mondial. Sub forma unei poveşti de dragoste, acest film vorbeşte despre perioada naţional-socialistă. Mulţi oameni, mai ales evrei, au fost nevoiţi să-şi părăsească ţara pentru a-şi salva viaţa, ceea ce a marcat foarte puternic multe destine. Din această perioadă s-au păstrat multe poveşti emoţionante. Filmul de faţă ne spune una dintre ele.

Dar încă mulţi ani după acest fenomen zguduitor care a fost naţional-socialismul, în Austria a mai persistat o mentalitate, criticată din ce în ce mai deschis în societate: sub masca austriacului harnic şi cumsecade se ascundea adesea spiritul unui individ ce se crampona de o atitudine depăşită, împotriva oricărei evidenţe: străinii, şomerii şi săracii n-au ce căuta în ţara asta. Personajul Kassbach, negustor de alimente, din filmul „Kassbach“ de Peter Patzak, ne aduce în faţa ochilor un astfel de individ, ce contrastează puternic cu propriul său fiu, un „pămpălău bun de nimic“, după cum îl caracterizează tatăl.

Timp de mulţi ani, un anumit gen de film s-a bucurat de o popularitate enormă în Austria: filmul patriei idilice. Acest termen desemnează producţiile cinematografice care, din punct de vedere estetic, se aseamănă reclamei turistice şi care ne prezintă, adesea prin intermediul unei acţiuni simpliste, plasate în mediul rural, o lume aşa cum n-a existat niciodată în realitate.  Regizorul Florian Flicker, încă foarte tânăr la începutul anilor ’90, a lansat un semnal important în acest sens prin filmul său „Suzie Washington“, un roadmovie realizat în 1995. O acţiune foarte palpitantă până la ultima scenă, şi anume fuga unei emigrante rusoaice prin Austria, ne conduce printr-un peisaj minunat, unde întâlnim şi câteva personaje mai aparte, care ne oferă o panoramă a tipurilor umane austriece.

Protagoniştii filmului “Nordrand” (1999) de Barbara Albert ne poartă în zona de nord a oraşului Viena, într-o înşiruire monotonă de blocuri, acolo unde eşuează tot felul de marginali şi defavorizaţi. E vorba despre tineri din Viena, din Balcani şi din Europa de Est, puşi în faţa unei alegeri dificile care le va influenţa decisiv cursul vieţii.

Filmul „Cei 7 fermieri“ (1998) de Stefan Ruzowitzky este o „anti-idilă“. Acţiunea se petrece în anii ’20 ai secolului XX şi ne prezintă destinul unor argaţi, servitoare şi ţărani iobagi care au moştenit gospodăria stăpânului lor crud şi despotic. Împreună vor să-şi demonstreze independenţa, în ciuda tuturor reţinerilor pe care ceilalţi săteni le au faţă de ei. Acest film dramatic şi palpitant până în ultima clipă a fost primul film austriac care, după o lungă pauză, a reuşit să ruleze în cinematografele din New York, Paris, Roma şi în alte oraşe.

„Pianista“ (2001) lui Michael Haneke a fost distins cu mai multe premii si este o ecranizare a romanului omonim scris de laureata Premiului Nobel pentru Literatură, Elfriede Jelinek, iar acţiunea din „Zile caniculare“ (2001) de Ulrich Seidl se petrece într-o zi extrem de călduroasă, într-un cartier foarte şic de la marginea Vienei. În spatele faţadelor frumoase se ascunde adevărata faţă a vieţii cotidiene, care, la o privire mai atentă, numai frumoasă nu e.

Opt filme care cuprind o perioadă de aproximativ 50 de ani, în care Austria a trecut prin transformări semnificative, cu implicaţii majore în memoria sa audiovizuală, constituindu-se într-un document despre căutarea de sine specifică acestei ţări mici.