SCRISORI DE PRIN SERTARE


De sarbatori (adica “sfintele sarbatori” pentru initiati), cat timp asteapta sa se mai fiarba o ceasca de tuicomicina sau de vin de troscau, “rumanul” face un bilant. Sau, daca ii da cu minus la trecerea trecutului in revista, o recapitulare. Care recapitulare e tot un fel de bilant simplificat dar fara stresul si presiunea numararii scopurilor neindeplinite dintr-un an; recapitularea e…un soi de aducere aminte, complet inofensiva, e un fel de petala catifelata de floare ce atinge delicat pielea sensibila a orgoliului, indeobste, masculin. Si, dupa cum va ziceam, o astfel de recapitulare am facut si eu recent prin sertarele si cutiile de carton ale tineretii exilata in satul bunicilor, un fel de “curte a miracolelor” in care salasluiesc toate lucrurile care au insemnat ceva, la un moment dat, in viata adolescentului: scrisori, caiete, timbre, jucarii si alte minunatii din astea din vremuri peste care se asterne incet uitarea.

Eu, nu stiu cum sa va spui asta mai franc de-atat dar…nu-s nici foarte batran si nici foarte verde la ani si minte. Varsta marilor zbuciumari si indragosteli m-a surprins (desi, oarecum, ma asteptam la asta) in perioada in care telefoanele mobile aveau greutatea unui pietroi de muraturi si pretul unei Dacia 1310 de acum. Adica stiam cum aratau dar nu tinusem inca unul in mana, daramite la ureche. Ca sa vorbesti cu “febletea” trebuia sa o suni pe fix sau sa investesti toata alocatia intr-o cartela de telefon public (asta daca nu vroiai sa te auda parintii cum ii gafai si ii respiri  sacadat fetei in receptor ca, deh, se mai intamplau si din astea). Sau, mai ales daca fata “habita” in alta localitate, sa ii scrii o scrisoare plina de patos, sa cumperi timbre, sa le lingi temeinic la lipire, sa mergi la posta si apoi sa numeri zilele pana cand vei deveni din “expeditor” “destinatar”. Actiunea mai implica si sa te rogi aprins ca postasul sa nu fie muscat de caine, sa nu uite, sa nu ii fie lene, sa nu ii prinda lantul de la bicicleta pantalonii si alte cele scenarii din astea apocaliptice care ar fi putut sa il abata pe mesager de la indeplinirea misiei sale sfinte, aceea de a aduce la tine raspunsul mult asteptat.

Ca pe vremea aceea nu discutam de internet, messenger, facebook, twitter, skype  si telefoane mobile, asa cum facem azi, chestiuni din astea care au eliminat complet emotia raspunsului si starea febrila pe care o resimteam  atunci cand tineam in mana scrisoarea mult dorita, plina de stampile si indoita pe la toate colturile din cauza plimbatului prin tara. Emotia cu care pipaiam si deschideam plicul, anticipatia raspunsului, bucuria cand vedeam ca raspunsul nu se intinde stingher si neglijent pe o pagina smulsa dintr-un blocnotes ci continua nestingherit pe cateva pagini albe, scrise de mana, cu cerneala albastra sau violet. Sau, culmea deliciilor, atunci cand colile scrisorii mai pastrau inca o vaga urma din parfumul ei, asta in cazul in care ajungeau misivele destul de repede. Cate sarbatori legale si cupoane de pensie am urat eu atunci si, in general, toate lucrurile despre care imi inchipuiam eu ca il intarzie prea mult si nejustificat pe postasul care, in mintea mea, era angajat doar ca sa faca treaba asta: sa livreze scrisori intre mine si ea! Si-apoi raspunsul, hartiile mototolite, aruncate si rescrise de la capat, ba ca era scrisul prea urat, ba ca as fi putut scrie ceva mai bine, ba ca ea nu va intelege, ba ca nu mai intelegeam  nici eu. Fara backspace, fara delete. 3-4 zile drumul incolo, 3-4 zile drumul inapoi…o saptamana intreaga (uneori mai mult) pentru un simplu mesaj.

Am pastrat cam toate scrisorile din acea vreme, nu cred ca le voi arunca vreodata: le-am asteptat cu sufletul la gura si au insemnat atat de mult, la vremea lor! A spune ca traim, acum, in secolul vitezei e prea putin: comunicam instant si, ca orice lucru facil, nici asta nu mai are vreo insemnatate deosebita. Sau, ce, arhivati careva e-mailuri si dm-uri de pe twitter? Strangeti sms-uri, mms-uri? Va veti uita la ele cu emotie peste 20 de ani, le veti pipai si veti incerca sa le mirositi ca sa vedeti daca mai pastreaza vreo nuanta din parfumul acestor vremuri?

Deci, mai aveti scrisori prin sertare?

Flavius Bunoiu

Cate putin din toate. Gasesti prin trecutul meu posturi de radio, televiziune, un pic de media tiparita si cultura, branding, copywriting si relatii publice.

CITESTE SI ALTE ARTICOLE

Comments are closed here.

Flavius Bunoiu

Flavius Bunoiu

Blog mi-am facut (in 2007) la insistentele unui prieten si l-am pastrat de curiozitate si din atasamentul cu care pastrez orice alte lucruri care imi umplu inutil sertarele. Imi place sa povestesc si sa fac oamenii sa rada. Mi-am pus problema, la un moment dat, daca trebuie sa il sterg sau nu. Am ajuns la concluzia ca, asa cum este, cu bune si cu rele, este evolutia (sau involutia) mea. Lucrurile scrise aici sunt pareri personale.

Urmareste-ma:

Cele mai citite

VOI LUATI AUTOSTOPISTI?

3 octombrie 2013

AVEREA MEA CUI RAMANE?

19 iunie 2012

NICOLAE BOLCAS

15 martie 2017

PPx