TARANI LA POARTA


Mea culpa, sunt constient de asta, e vina mea pentru ca am intarziat cu post-ul de azi. Daaar, sa vedeti, exact ca la scoala – cand eram prins cu tema nefacuta – am si o scuza: de data asta nu mi-a mancat-o catelul (pe ea, tema) ci…am fost plecat “in oras” cu un prieten. Sper ca ma motivati, fanele si fanii mei aflati in durere si delir, cu toata durerea provocata de intarzierea postarii. Deci eu am facut azi o aroganta si am pasit pe taramul sfant al mall-ului in zi lucratoare, chestier pentru care déjà ma caiesc. Am fost cu un prieten de-al meu care e de-o “teapa” cu mine, adica am facut, in viata asta, lucrurile cam la fel, cu mici diferente de genul “el face abdomene la sala, eu fac burta, tot la sala. Naiba stie cum, dar asta e alt subiect.

Deci stiu, va dezamagesc ca nu abordez azi subiecte de genul “ce face bipedul in mall” sau “observatii pertinente asupra femeii-iedera” (adica aceea care sta atarnata de bratul barbatului, pana ii cauzeaza reuma). Nu, azi vorbim despre socializarea “de la poarta” ca asta a fost subiectul de pe drum. Cum mergeam noi spre mall, “allegro ma non tropo” si cum strabateam o zona mai rurala din urbea noastra de pe Cris, mi-am adus aminte de felul in care taranii, oamenii din care ne tragem toti (unii inca nu au incheiat procesul), socializeaza si traiesc, perfect linistiti si ne-traumatizati, fara sa simta ca le lipseste ceva daca nu au dat un update pe Twitter sau nu au facut un upload cu ultima gafa comisa de colegul lor, pe Youtube.

Eu, conform certificatului de producator, sunt oltean, asta nu e o surpriza pentru nimeni. Si noi, in Oltenia, eterna terra nova, avem o vorba care zice “nu e peste ca bibanul, nici oltean ca si gorjeanul”. Iar eu, taman de acolo sunt. Eh, spre deosebire de alte zone din tara asta, la noi sunt banci la poarta. Si copaci umbrosi. Deci “nu se exista” sa nu ai tu o lavita la poarta. Ce gospodar e ala care nu are o banca la poarta??? Care lavita joaca rol de “agregator social”, de “platforma de social media” ca pe ea se aduna, pe inserate, in noptile racoroase de vara, toata lumea buna de pe ulita: Anisoara lu’ Nedea, zisa si “racheta” sau “cadastru” (de la felul in care merge acasa, din sant in sant), Florin a lu’Anisoara, Vecinu’ (care nush de ce nu are nume dar are mereu mai multi copii decat la ultima numaratoare) si altii asemenea lor. Pe langa proprietarul casei, se mai aduna un caine, doi, trei, maxim patru, niste pui de rata, mai doi-trei vecini, se mai opreste si vaca sa pasca un fir de iarba de pe sant, deci e multime, veselie, followeri. Si daca tot s-au terminat treburile casei, prin curte sau la camp, se mai discuta una-alta: ce a mai facut secretarul de la primarie, ca nu merge becul de pe stalpul “din vale”, ca Pepe iar a jignit-o pe Oana, ca iar nu dau astia subventia la motorina, ca s-au scumpit “ingrasamintele”. Si daca tot s-a adunat toata lumea, parca e rost si de o vadra de vin, de un paharel de tuica, de un porumb copt, de o samanta sparta intre incisivi si scuipata cu obida in praful drumului. Se face update la stiri, se nareaza ultimele happeninguri din sat dupa care toata suflarea se imprastie pe la casele lor, care incotro ca “si maine e o zi”. De aia zic, in Oltenia, daca treci cu masina prin sate, dupa ora 19.00, faci jaloane, te joci cu soarta, faci atac de panica si te schimonosesti in fel si chip ca nu intelegi foiala prin care circuli. Ca toata lumea e “la poarta”, cu catel, cu purcel, toata lumea trece dintr-o parte in alta a drumului, fara jena. Deci, intelegeti, asfaltul e ceva care incurca, e o chestie pe care au pus-o aia de la “district” peste praful drumului, asfaltul e o inventie care mai mult incurca si, in niciun caz, nu are cum sa intrerupa feed-ul de informatii de pe celalalt sant, de la vecina. E o inventie care nu desparte un sat si care mai mult “se incinta” vara si ne arde la talpile goale. Toata agitatia asta are scopul si menirea ei, lumea se informeaza, dezbate, se fac planuri, se desfac cumetrii. Da, la poarta. Sau, cel putin, acolo incepe totul.

Noah, cum zice olteanul mutat in Ardeal, mie asta imi lipseste: n-am o poarta din asta, aci, la bloc. De aia stau brambura pe Facebook si Twitter. Ca sa stiti.

Flavius Bunoiu

Cate putin din toate. Gasesti prin trecutul meu posturi de radio, televiziune, un pic de media tiparita si cultura, branding, copywriting si relatii publice.

CITESTE SI ALTE ARTICOLE

Comments are closed here.

Flavius Bunoiu

Flavius Bunoiu

Blog mi-am facut (in 2007) la insistentele unui prieten si l-am pastrat de curiozitate si din atasamentul cu care pastrez orice alte lucruri care imi umplu inutil sertarele. Imi place sa povestesc si sa fac oamenii sa rada. Mi-am pus problema, la un moment dat, daca trebuie sa il sterg sau nu. Am ajuns la concluzia ca, asa cum este, cu bune si cu rele, este evolutia (sau involutia) mea. Lucrurile scrise aici sunt pareri personale.

Urmareste-ma:

Cele mai citite

VOI LUATI AUTOSTOPISTI?

3 octombrie 2013

AVEREA MEA CUI RAMANE?

19 iunie 2012

NICOLAE BOLCAS

15 martie 2017

PPx