ASTEPTAND CRACIUNUL
Spectacolul face parte din seria de evenimente organizate de Casa de Cultura a Municipiului Oradea. Va avea loc la sala Filarmonicii de Stat Oradea, in 16 decembrie, de la ora 18.00 p.m..Biletele se gasesc la Filarmonica iar pretul unui bilet este de 15 lei. Banii vor fi directionati catre cumpararea de cadouri pentru copii.
Aşteptând Crăciunul se doreşte a fi un altfel de spectacol, menit să oferă o alternativă atât producţiilor de inspiraţie occidentală cât şi producţiilor autohtone folclorizate, care invadează spaţiul premergător celei mai încărcate perioade din an din punct de vedere al concentrării de sacralitate.
Nu numai că aceste producţii stau din păcate sub semnul kitsch-ul, fiind lipsite de mesaj artistic şi estetic, dar nici nu ne dau posibilitatea de a ne regăsi şi de a ne purifica pentru a putea primi una dintre cele mai importante sărbători creştine -Naşterea Mântuitorului– puternic grefată pe magia incantatorie a păgânismului perioadei din care face parte şi care culminează cu Anul Nou.
Sfârşitul de an coincide cu o reactualizare a cosmogoniei, cu refacerea Timpului Primordial, a timpului pur care exista în momentul Creaţiei. Spectacolul Aşteptând Crăciunul nu povesteşte doar de sfârşitul efectiv al unui anumit interval de timp şi de începutul unii alt interval, ci de anularea trecutului şi a păcatului individual sau colectiv printr-o purificare rituală, printr-o ardere simbolică suprapusă mesajului creştin.
Spectacolul propune un repertoriu de colinde precreştine, cântece de stea şi cântece religioase, culese şi transcrise de Grigore Leşe. Sunt colinde neabordate de alţi interpreţi, cu teme cosmogonice despre facerea lumii, colinde satirice, variate de Mioriţa corind din Transilvania, cântece de stea vestind Naşterea Mântuitorului auzite în vatra satului sau cântate pe front şi în prizonierat.
Îl însoţesc în scenă cinci voci feminine excepţionale cu timbre arhaice, care nu pot fi ascultate live decât în concertele semnate Grigore Leşe.
Aşteptând Crăciunul este un spectacol complex, de mare rafinament şi ţinută artistică, ce se adresează atât publicului iniţiat cât şi marelui public. Textele, liniile melodice şi concepţia spectacolului îi aparţin lui Grigore Leşe şi reprezintă rodul a peste 20 de ani de studiu şi cercetare în teren.
INTERPRETEAZĂ:
Grigore Leşe – voce, fluiere, dobă, toacă
Doina Lavric – voce, cobză
Teodora Şerban – voce
Zamfira Mureşan – voce
Lenuta Purja – voce
Lorena Nechifor – voceREPERTORIUL ŞI CONCEPŢIA SPECTACOLULUI: Grigore Leşe
COSTUME: Victoria Zidaru
Comments are closed here.