CANTARE PENTRU PRIETENI
Grea zi. Ca orice zi, a inceput cu inceputul si s-a sfarsit cu sfarsitul. Zic sa scriu, pana nu imi dispar impresiile. Nu de alta dar ciorba care se incalzeste din nou…nu e chiar pe gustul meu.
Deci ieri, Ana Maria Urdea (care mai face si voluntariat si mai are si un strop de sange oltenesc in vine) mi-a zis ca un artist pe are eu il “vanez” de ceva vreme ca sa il aduc cu un concert la Oradea, este in trecere si, daca avem dispozitie, face si o cantare pentru prieteni. Nu puteam rata momentul asa ca, dupa o mica promovare –din facebook in facebook- ne-am adunat cativa sa il ascultam pe Emeric Imre (Imi pentru prieteni). Pentru cei care nu il cunosc, Imi este din Cluj, canta folk, a facut parte din “gasca frumoasa si nebuna” care incanta Clujul prin anii ’80. Apoi a debutat la Cenaclul Flacara si a ajuns sa puna umarul la ceea ce stim acum ca este Folk You. Sunt convins ca stiti “Nebun de alb” sau “Buna varianta rea”. Daca nu le stiti, dati un search pe Youtube. Pe Imi il gasiti si pe facebook.
Recunosc, eram mai mult curios sa vad reactia publicului, vroiam sa imi dau seama daca faceam o alegere buna pentru viitorul eveniment (pentru cei care nu stiu, munca mea presupune, in ultimii ani, si organizarea de evenimente: concerte, spectacole, etc). Asa ca mi-am impachetat curiozitatea si am plecat la “cantarea ad-hoc”. Locatia, improprie pentru asa ceva dar primitoare, sunet ioc (a rezolvat Jean aducand de acasa, in timp util, un microfon si un cablu ca sa amplificam chitara). Imi a papat rapid un piept de pui, si-a pus sapca pe cap si s-a cocotat pe scaun cu chitara in brate. Si ne-a cantat cum a stiut el mai bine, timp de vreo ora si ceva.
Si stiti ceva? Omul este foarte ok, transmite acea emotie care te face sa uiti, pentru un timp, de retarzii cu care dai cap in cap pe parcursul unei zile. Pentru o ora am uitat de oboseala si mi-am petrecut vremea cu emotii si versuri de Nichita Stanescu, Paunescu sau cu alte cele pe care le auzeai la “cenaclu”. Imi ne-a cantat fara bani, cu un siret desfacut la un pantof, cu o sapca si o chitara, cu ochii inchisi la unele piese si cu bunul-simt al artistului care se bucura de aplauze si nu de miile de euro cerute ca onorariu. Si cred ca are si el durerile lui dar nu ni le-a spus ci ni le-a cantat iar eu, alaturi de cei care am fost acolo, ii multumesc!
p.s. zic sa scuzati filmarea, asta e tot ce stiu sa fac! 🙂
Comments are closed here.