SARBATORI IN TREN

Eh, am amanat un pic mini-vacanta: asa e intotdeauna cand vrei sa pleci mai repede, se aglomereaza niste…neasteptate. Asa ca azi am mai zabovit, inca un ordin de plata, inca o facturica, inca o chestie rezolvata pe ultima suta de metri. Dar maine…oi, oi…zbor!

Deci eu, dat fiind faptul ca sunt destul de departe de casa, am obiceiul acesta: macar de Paste si de Craciun sa ajung si eu acasa. Ca nu m-a interesat niciodata sa petrec sarbatorile astea la altii in casa sau pe alte meleaguri. Nu ca ar fi rau dar…asa mi se pare normal. Si am reusit pana acum sa nu lipsesc decat o singura data iar despre data aia nu vorbim. Iar de cateva ori am ajuns mai tarziu dar tot am ajuns. Am eu tot felul de istorisiri din astea horror (cum era sa fiu taiat de rromi in tren si arestat de politie, cum am petrecut revelionul la OMV, etc) dar niciuna de Paste. Dar am una de Craciun, povestire adicatelea.

Deci eu, cand am inceput sa lucrez pe bani, lucram la un radio din Timisoara. Si asa era la inceput (pe vremea cand se potcovea puricele cu zece ocale de fier la un picior), pruncii mai fraieri stateau si faceau program in radio de sarbatori. Vedetele aveau liber. Si cazuse napasta taman pe mine sa fac Craciunul in emisie. Pai si am facut frumoasa emisiune si apoi am roit-o spre casa, in noaptea de Craciun, ca aveam tren. Apai mai bine ajungi mai tarziu decat deloc, socoteam eu. N-am fost foarte mirat ca eram cam singur in gara, ca naiba merge cu trenul in noaptea aceea. Si mai sunt si sociabil din fire si ma mai apucase si tristetea de la singuratate in trenul acela asa ca am luat-o tiptil la pas, prin vagoane, sa caut vreun humanoid cu care sa pot schimba doua vorbe (maxim sase) in cele cateva ore de mers cu trancalaul. Parca eram in trenul solitudinii, tipenie de om. M-am oprit dupa vreo cinci vagoane, in vagonul restaurant. Unde faceau chef doi ospatari si controlorul. Si ne-am dat la vorba si ne-a ajutat la aspectul asta si o lada de Tuborg prafuita ca, nu se stie de ce, nimeni nu consuma “beri straine” in acceleratul respectiv. Si decat sa treaca ghinionul in anul nou…mai bine sa ii gasim o utilizare decenta, am considerat noi, cei care ne petreceam Craciunul in accelerat. Acum mi-e greu sa imi aduc aminte ce am discutat atatea ore, ca greu imi era si atunci sa ma concentrez la discutie. Dar imi aduc aminte ca, la un moment dat, unul dintre chelneri s-a ambitionat brusc de la cele cateva beri si a pornit, extreme de motivate, prin tren sa vanda trei cafele, pe tava. Noi, ceilalti, am pus pariuri ca nu va vinde niciuna, ca doar gol era “marfarul”. Deci am facut niste fete-fete cand a venit baiatul fara nicio cafea pe tava! Nu ne-a venit sa credem ca a gasit si a convins trei calatori sa bea cafea. Agasat de noi cu intrebari a recunoscut, pana la urma, ca una o daduse gratis unui homeless, una o bause el si una si-o varsase pe camasa, la o frana mai brusca a trenului. Mno, omul reusise: “scapase” de trei cafele!

Acum s-au schimbat lucrurile: nu mai lucrez la radio, nu mai petrec sarbatori in “post”, nu mai merg cu trenul (de cand cu intamplarea cu tiganii) si incerc sa nu lipsesc de acasa, macar de doua ori pe an. Ceea ce va doresc si voua!