TU CE AI FACUT IN VIATA ASTA?

Stiti vorba aceea, batraneasca “prostul nu e prost destul pana nu e si fudul”? O sa va povestesc o intamplare care sa confirme vorba aceasta.

Saptamana trecuta organizam un concert; lume multa, cata frunza, cata iarba. Celebrul gard albastru al jandarmilor tinea “fanii” la distanta respectabila. Nu pentru ca ar navali careva pe scena cu intentii criminale ci pentru a proteja echipamentele si scena de mitocania romaneasca. Ca, deh, la rele nu ne intrece nimeni si, daca prostia ar durea, multe tipete am mai auzi. Dar, sa ne intoarcem la intamplarea noastra si sa lasam vorbele de duh in seama celor batrani. Ca la orice concert, sunt obisnuit cu cei care fac semen disperate peste gard sa ii lasi inauntru, aproape de scena, in locurile destinate presei si artistilor. De data aceasta, un pustan gesticula de ziceai ca l-a lovit subit vreo maladie asociata cu tremurici. Ma decid sa merg la el si sa vad ce suferinta are.

-Auzi, zice pustanul, la cat vine sa cante X?

-Aud destul de bine, salut si tie! X “intra” la 21.00, ii zic eu, amuzat de formularea tinerelului.

-Auzi, zice el ignorand ironia mea si perseverand in arta discursului pe care, evident, o stapanea perfect, daaa… cand vine, sa-i spui ca-l salut si ca am intrebat de el.

-Ii zic, mai Praslea, cum sa nu! Sa ii spun sa iti dea si un “buzz” pe “mess”? Are “ID-ul” tau?

-Aaaa…adica?

-Adica…numele, varsta, CNP-ul, data si scopul nasterii. Cine esti, in limbajul tau, cine l-a salutat si a intrebat de el?

-Sunt Y, fiul lui Z, zice el radios ca un astru matinal, pe plaja la Navodari. Il stii pe tata, nuu? Si adauga, plin de emfaza: politicianul!

Ma uit la el, ma scarpin cu indexul in ureche (in mintea mea, evident) si oscilez (la fel, in mintea mea) intre a-l trimite pe pustan la mama lui (probabil la fel de cunoscuta) si a continua discutia in stilul meu, ironic. Imi dau seama insa ca IQ-ul lui e la fel de mare ca si numarul meu de la pantof asa ca, probabil, nu isi va da seama ca il ironizez si, prin urmare, abandonez discutia. Intamplarea face sa il cunosc pe tatal amintit. Nu cred ca purtarea tanarului l-ar face fericit.

As minti daca as spune ca nu m-a lasat masca discutia cu puberul fiu de politician. Micutul mi s-a adresat cu siguranta unuia care a incercat figura asta cu “fiul lui tata” de nenumarate ori. Si probabil ca, in nenumarate randuri, figura asta “a tinut” si hoarde intregi de muritori de rand si-au plecat umili spatele ca sa il ajute pe fiul voievodului politician sa incalece.

Probabil ca suntem o natie de prosti, o natie de opinci care se ploconesc necontenit in fata vladicii. Oare nu il asculta nimeni pe Tudor Gheorghe cand zice “Ca daca m-oi caciuli / La ce dracu’ o-i mai trai?!” Probabil ca lipsa de verticalitate a romanilor a fost sesizata si de altii, asa incat am ajuns carpa de sters pe jos a Europei. Bine, exagerez un pic dar nici nu suntem foarte departe de momentul acesta. Ma socheaza adoratia cretinoida si lipsa de coloana vertebrala a unora dintre concetateni. Personal, chestiunea cu “fiul lui tata” ma impresioneaza putin spre deloc. Cam la fel de mult precum ma intereseaza cine e primar in Belfast. Nu ma impresioneaza un om a carui singura performanta in viata tine de faptul ca, la un moment dat, a fost un spermatozoid rapid al tatalui sau. De ce m-ar impresiona si m-ar umple de respect un astfel de fapt? Daca te lauzi cu asta inseamna ca ai fost doar un spermatozoid rapid, nu neaparat si cel mai inteligent.

Daca stam bine si ne gandim, orasul este plin de astfel de specimene. “Baieti de bani gata”, baietasi cu tatici cunoscuti, “rich and famous” si care arunca in stanga si in dreapta cu numele parintilor de parca ar fi buzduganul capabil sa deschida orice usa. Baietasi pe care oamenii ii cunosc dupa numele si profilul de activitate al firmei conduse de tata, baietasi care isi pun numele si pe numarul de la masina, sa nu care cumva sa ii confunzi cu altcineva. Ii cunoasteti, nu e nevoie sa le spunem numele, nu? Baietasi care, doar astfel, pot impresiona o femeie, pot incheia o afacere, pot sa iasa in lume. Daca le iei numele de familie, e ca si cand i-ai lasa in fundul gol, in pasajul Vulturul Negru. Ati auzit de Eminescu, Coanda, Sadoveanu, Iorga, Eliade? Sunt convins ca nu s-au recomandat vreodata cu numele tatalui, in speranta ca vor prinde loc in fata la bacanie.

Dupa cum spunea un prieten “degeaba ti-ai luat loc la Business Class; daca pica avionul, ajungi la fel de rapid pe Terra ca si prostimea pe care ai incercat sa o eviti”.

Pana la urma este doar o chestiune de alegere si de personalitate. E alegerea ta daca te recomanzi cu ceea ce ai facut tu sau daca te recomanzi cu ceea ce a facut tatal tau. Daca te macina frustrarea si te bantuie sentimentul ca esti o nulitate, probabil ca nu ai alta solutie sa iesi in evidenta decat sa strigi in gura mare “ba, va sparg, va indoi, voi stiti cine e tata?!”

Da, tinere, stim cine e “tac’tu”! Intrebarea e “cine esti TU”? TU ce-ai facut in viata asta?

P.S. Pe tata il cheama Gheorghe.