CUM A FOST LA CONCERTUL LUCIAN BAN & MAT MANERI


Organizatorii de spectacole si evenimente au diferite motivatii pentru a face ceea ce fac: unii o fac pentru bani, altii pentru ca vor sa fie ei cei care au pus artistul pe scena, altii o fac pentru ca trebuie, altii o fac pentru apluzele publicului si pentru sentimentul de multumire pe care il au in acel moment, stiind ca au produs cuiva bucurie.

Eu fac parte din ultima categorie: in momentul acela, cand sala e in picioare si aplauda sau il “cere” pe artist la bis…nu mai exista pretul, stresul, nervii, oboseala, supararea, toate acele lucruri pe care le acumulezi pana cand artistul intra pe scena.
Nu se intampla foarte des sa organizezi un spectacol cu un artist care chiar iti place, ca doar nu faci asta pentru amorul propriu. Dar, uneori, se intampla; sau descoperi atunci ca iti place. Mi s-a intamplat si mie, luni seara, cand am avut concertul cu Lucian Ban si Mat Maneri.

Ca si la alte concerte organizate impreuna cu Muzica de Vest, ma gandeam ca plec la o cafea si ma intorc la final caci nu inteleg foarte multe din jazz-ul de improvizatie. Nici dupa seara asta nu am inteles prea multe dar…nu am plecat ci am ramas pironit pe scaun, ascultand pianul lui Lucian si viola lui Mat. Nu stiu ce au inteles cei prezenti acolo din muzica celor doi; sunt convins ca nici eu nu am inteles pe deplin, caci imi lipsesc uneltele si metodele de analiza si, mai presus de asta, nu am nici limbajul necesar pentru a descrie “actul artistic” in cauza. Dar mi-a placut ce am simtit: ca se scurgea oboseala din mine, incet, se scurgea prin picioare, in scaunul pe care stam si apoi isi croia drum mai departe, prin podea. Si am simtit ca  mi-e bine si ca mi se relaxeaza, unul cate unul, fiecare muschi din corp (aia pe care ii am, destul de putini). Iar pentru mine, asta a fost suficient ca sa ma declar placut surprins si impresionat.

Dupa concert am fost cu cei doi la o pizza si o…apa plata. I-am intrebat daca isi aduc aminte de primul lor concert, cati bani au facut si alte cele. Lucian nu a facut niciun leu. Mat avea 13 ani si a cantat la o petrecere, plimband vioara printre invitati, mandru de succesul sau copilaresc. Au povestit despre iubirile din adolescenta si ne-am dat cu parerea despre muzica si concerte. Unii dintre cei mai normali si mai placuti oameni intalniti in ultima vreme, relaxati si cu energie pozitiva.

N-ar fi rau daca ati mai trece si voi pe la vreun spectacol, s-ar putea sa aveti si voi vreo surpriza placuta. Ce ziceti?

credit foto George Staicu

Flavius Bunoiu

Cate putin din toate. Gasesti prin trecutul meu posturi de radio, televiziune, un pic de media tiparita si cultura, branding, copywriting si relatii publice.

CITESTE SI ALTE ARTICOLE

2 comentarii

  • Ciprian
    16 mai 2012 at 11:02 PM

    ca se scurgea oboseala din mine, incet, se scurgea prin picioare, in scaunul pe care stam si apoi isi croia drum mai departe, prin podea

    păi cam acesta a fost și scopul. nu inteleg ce anume vrei sa intelegi, ce cauti sa intelegi. nu e poezie sa faci analiza pe text, e sunet care poate sa-ti placa sau nu. that’s it! nimic pretios 🙂

    • Flavius Bunoiu
      16 mai 2012 at 11:40 PM

      a, da??? ma gandeam ca…e mai mult! :))

Comments are closed here.

Flavius Bunoiu

Flavius Bunoiu

Blog mi-am facut (in 2007) la insistentele unui prieten si l-am pastrat de curiozitate si din atasamentul cu care pastrez orice alte lucruri care imi umplu inutil sertarele. Imi place sa povestesc si sa fac oamenii sa rada. Mi-am pus problema, la un moment dat, daca trebuie sa il sterg sau nu. Am ajuns la concluzia ca, asa cum este, cu bune si cu rele, este evolutia (sau involutia) mea. Lucrurile scrise aici sunt pareri personale.

Urmareste-ma:

PPx