IUBIREA DOARE
In urma unei discutii fructuoase cu Laurentiu a reiesit ca nu ne plac aceleasi lucruri (lui ii plac savarinele, mie brunetele) si ca, in general, nu avem aceleasi pareri despre viata (eu trimit atasamente pdf de 9 mega, el bea nefiltrata). Discutia s-a incheiat cu concluzia ca eu nu sunt romantic, probabil singurul lucru cu care am fost amandoi de acord in seara asta. Si, intre doua semafoare pana acasa, am si hotarat sa fac un research in memoria proprie dupa momente romantice din viata mea (sau momente pe care eu le-am crezut romantice). Momentele romantice sunt usor de recunoscut: sunt acele clipe, provocate de dorinta de a “da pe spate” vreo Gioconda, in care, de obicei, un barbat se face de ras in mod public.
Primul moment in care am simtit fiorul si zbuciumul unui astfel de sentiment s-a consumat pe malul raului, la o baie de vara, in copilarie. Prilej cu care am vrut sa ii demonstrez unei vecine ce tarzan sunt eu si ca ii pot aduce, din lanul de floarea-soarelui de peste rau, o roata de floare numai pentru uzufructul ei propriu si personal. Si m-am ales cu intepaturi de albine aflate la polenizat si fugarit de paznici. Ocazie cu care am invatat sa nu mai incerc sa fiu romantic in preajma albinelor. Sau a paznicilor de recolte.
Un alt moment, mult mai romantic decat precedentul, s-a petrecut la varsta la care se presupune ca ar fi trebuit sa am ceva glagorie in cap, adicatelea prin liceu. Ma plimbam cu Gioconda prin parc si am vrut, intr-o efuziune spontana de romantism care mi-a intunecat temporar judecata, sa o ridic in brate. Si nu am luat in seama faptul ca numai eu o vedeam pe Gioconda mea rubensiana drept o printesa diafana cu glezna subtire. Realitatea era alta, taman contrara, asa ca nu am apreciat bine greutatea iubirii care ma apasa si…am scapat-o pe beton. Iar ca sa fiu romantic pana la capat, in cadere i-am repezit si un genunchi in gura, ca intr-o manevra revazuta, peste ani, in luptele de K1. Ce sa-i faci, “iubirea doare”, vorba lu Mo.
Au mai fost si altele dar, din motive obiective, nu pot fi povestite dar…asa e, nu-s romantic!
deja sunt o cititoare inraita…..
esti casatorit…..:))))
pot sa incerc cateva replici de cucerire…..de la unul dintre articolele citite anterior :))))))
Acum m-am hotarat; o sa urmaresc blogul asta. Nu am mai ras asa bine in timpul serviciului de nu tin minte cand 🙂
multam! numai sa nu ai asteptari prea mari, nu le nimeresc asa funny intotdeauna! 🙂
Asteptari mici, dezamagiri pe masura… E o lectie pe care am invatat-o de curand. Plus ca daca, macar din cand in cand o sa fie cate una din asta, merita efortul.