Post-ul acesta participa la concursul de pe blog-ul lui Bobby Voicu si da, vreau la Copenhaga! :) Orologiul vechi din hol sparse linistea noptii cu gratia unui elefant care trece printr-un magazin de portelanuri. Tresari si isi dadu seama ca statuse asa, privind in gol, cateva minute bune. Isi spuse in sinea lui, inca o data, ca trebuie sa scape de obiectul acela ponosit care se incapatanase sa sfideze trecerea atator ani si generatii. Il avea de aproape 20 de ani, de prin 2012, cand isi
Muncesc, tulai, Doamne, ca minerul. Adica "in sut" (sau in suturi). Dar nu asta e important. Important este ca mai arunc cate un ochi si pe blog, daca tot n-am vreme sa arunc cu vorbe. Ca, vedeti voi, si vorbele astea trebuie aruncate cu talc si chef...altfel se duc... baldabac, ca piatra in apa. Zic asta pentru ca m-am gandit sa va prezint un text magnific, primit recent pe mail: de la un impresar care asteapta, probabil, cu sufletul la gura sa-l sun si sa ii pun "hartistul" pe scena. Si,
La noi se joaca mult teatru. Drama, comedie, "di tati". Oradea este un caz unic in tara. Poate si in lume. La noi, in fiecare luna se infiinteaza cate un teatru. Deja le-am cam pierdut socoata. Suntem niste norocosi, altii nu au niciunul. Era prin anul de gratie 2011. Prin februarie, “alesii bihorenilor” s-au hotarat subit (sanchi) sa “reorganizeze” institutiile de cultura din Oradea. Si-au elaborat celebrele HCJ 4,5,6, 7 prin care au “reorganizat” Teatrul Arcadia, Teatrul de Stat si
Eu, de cand a venit criza asta (financiara sau economica) sunt, oaresicum, tare bucuros: pentru ca unul dintre multele efecte ale crizei, pozitiv pentru (bur)sucul meu gastric, consta in aparitia exploziva a restaurantelor cu meniuri de tip “pensiune”. Intre ele, concurenta dramatica. Care, cum: intre 7 si 16 lei. Ceea ce este perfect adaptat buzunarului meu peticit de bugetar. La pretul acesta imbatabil, uit sa trec prin piata sau supermarket cu lunile. Ce rost are sa astept la cozi kilometrice
In urma cu ceva vreme, un prieten mi-a prezentat cazul unui om care avea nevoie de ajutor. La vremea respectiva am facut si eu ce-am putut: am pus un link in sectiunea UMANITAR din blogul meu. Nu-i cine stie ce efort. Nu am cum sa stiu daca omul a fost ajutat macar cu vreun leu de vreunul din vizitatorii blogului meu. Dar azi ma bucur nespus de mult ca omul a fost ajutat. Cum? Cititi aici, asa cum am facut-o si eu. E unul dintre miile de oameni care au nevoie de ajutor de la semenii lor mai
Eu recunosc ca sunt in urma cu lectura. Rar se intampla sa mai pun mana pe vreo carte cu alt scop decat acela de a o sterge de praf. Pe de alta parte, pana la o anumita varsta, am citit tot ce am gasit tiparit asa ca nu sunt genul care crede ca Dostoievski e un jucator la Spartak Moscova. Toate se fac la timpul lor si cred ca e mai important sa citesti in prima parte a vietii, in anii in care iti formezi personalitatea si vocabularul. Calul batran greu mai trage la caruta si schimbari majore,



