Pentru ca mananc putin si nu fac firimituri pe jos, pentru ca fac glume (uneori) bune si pentru ca nu sunt (atat) de rau precum scrie la gazeta si pentru niste motive care imi scapa, uneori ma mai invita oamenii la ei acasa, la un pahar de vorba (uneori si de vin). Aseara mi s-a intamplat sa merg intr-o astfel de vizita si, pentru ca sfarsitul anului e clipa de bilant, am avut ocazia sa ma joc si cu lotul largit de prunci (editia 2010) ai prietenilor mei. N-ai cum sa nu te molesesti ca o budinca
Mircea Badea (da, prezentatorul tv) ne-a facut un mare rau, noua, romanilor: ne-a obisnuit sa explicam orice aspect neplacut al vietii noastre cu fraza “traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”; suna a resemnare tampita in fata inevitabilului, asemanatoare evlaviei fara discernamant a celor care se uita prostiti in gura oricarui “predicator” care ii suna la usa. Dar, pentru ca suntem romani si ne consideram, cel putin, cu doua secunde mai destepti decat altii, acestei resemnari ii adaugam
Vorba lui Creanga, “nu stiu altii cum sunt…” dar eu spun “acasa” locului in care m-am nascut si am copilarit, locul in care copacii, pietrele si drumurile au amintiri si nu doar nume. Si nu cred ca asta se va schimba vreodata desi mai bine de jumatate din viata am petrecut-o déjà departe de acest loc. Din pacate fac parte dintre cei care nu sunt “acasa” cam 360 de zile pe an. Din fericire exista si acele 5-6 zile pe an in care imi regasesc linistea in locul care imi este cel mai drag. Locul in
Editorialul din numarul 24 al revistei Business News Din moment ce citesti un articol intitulat in acest fel cred ca este corect sa presupun ca te intereseaza aspectul acesta deoarece simti ca inca nu ai ajuns acolo unde iti doreai. Te-ai intrebat vreodata de ce? Ce anume te opreste sa ai succesul despre care citesti ca li se intampla “doar altora”? Sunt convins ca nu esti mai putin pregatit sau mai putin dedicat muncii tale decat altii carora…”li se intampla sa aiba succes”. Si totusi…ce te
La toate evenimentele la care am participat anul acesta “se simte criza”. Indiferent ca a fost vorba despre concerte, expozitii sau alt gen de spectacole. Se simte criza in felul in care oamenii merg, mananca, beau, rad sau se plimba. Singurele lucruri care functioneaza sunt birturile cu bautura ieftina si “impinge tava” cu 10 lei. Anul trecut, pe vremea aceasta, inca mai speram ca nu va fi “dracul atat de negru”. Ne-am cam inselat. O spun, de data aceasta, cu dezamagirea omului care simte ca a
Asteptam un prieten, la o cafea. La masa alaturata, un italian si doi romani. Italianul, ca orice latin, se infierbantase si explica, plin de verva si cu gesture ample, cum face el “business” in Romania. Conversatia lor mi-a atras atentia. Italianul isi explica metoda de lucru, patenta in Romania: el asteapta sa cunoasca omul, sa afle cum gandeste si apoi il “ataca”, il “pacaleste”. Am aflat ca “lumea afacerilor este un teren de razboi, ca trebuie sa prinzi inamicul pe picior gresit si sa ii dai



