„...un roman, persoana privata, a cumparat intreg lotul de documente apartinand lui Emil Cioran, la licitatia care a avut loc astazi la Paris. A cumparat tot cu 405.000 de euro...” Stirea o gasiti aici. Probabil ca in ultimele saptamani, daca nu ati fost foarte prinsi de divortul lui Pepe si al Oanei Zavoranu, v-au zabovit privirile si pe intregul desfasurator al evenimentelor din seria „manuscrisele, caietele, pierdute si regasite ale lui Cioran”. Acum, daca nu stii cine este Cioran,
Grea zi. Ca orice zi, a inceput cu inceputul si s-a sfarsit cu sfarsitul. Zic sa scriu, pana nu imi dispar impresiile. Nu de alta dar ciorba care se incalzeste din nou…nu e chiar pe gustul meu. Deci ieri, Ana Maria Urdea (care mai face si voluntariat si mai are si un strop de sange oltenesc in vine) mi-a zis ca un artist pe are eu il “vanez” de ceva vreme ca sa il aduc cu un concert la Oradea, este in trecere si, daca avem dispozitie, face si o cantare pentru prieteni. Nu puteam rata momentul
Ca suntem, de la o zi la alta, tot mai rai…e clar, nu? Ca, desi avem la dispozitie tot felul de mijloace moderne de socializare, petrecem din ce in ce mai putin timp impreuna, la fel, e clar. Dar la fel de clar este si faptul ca devenim, pe zi ce trece, tot mai nesimtiti si marlani. Ma rog, unii dintre noi, evident ca nu noi, astia care citim chestii asa “destepte” de pe blogul meu. Dupa 30 de ani (nu ca eu as avea atat) incepi sa te schimbi, in sensul ca nu te mai bati cu “morile de vant”
Deci eu, cand merg la Timisoara, e musai (da’chiar este) sa fac urmatoarele chestii: 1.Sa ma intreb ce naiba o fi fost in capul meu de am plecat de acolo. 2.Sa ma intalnesc cu fosti colegi, prieteni. Si cum eu obisnuiesc sa ajung foarte des in Timisoara, tot la a treia-a patra luna, am ajuns si weekend-ul acesta. Am ajuns foarte repede, in felul in care ajung si fondurile europene la noi in tara. Pentru asta nu pot decat sa multumesc companiei care “asfalteaza” drumul Oradea-Arad de vreo 3
Sa scriu, sa nu scriu? Sa ezit, sa nu ezit? Acestea sunt intrebarile care ma chinuie astazi. Sau, ma rog, o parte din ele. Sunt oarecum trist, am un conflict dur si de durata cu cantarul. Eu cred ca depun toate eforturile, ba chiar mi se intampla rar sa dau iama in borcanul cu Finetti. Si totusi, nu am rezultate spectaculoase. Stiti ce cred eu? Cred ca aia imi pun ceva in apa, la sala! Ceva pe baza de plumb! Asta trebuie sa fie, de asta “trag” greu la cantar. Intre doua rotocoale lenese de
Am vazut ca unii s-au cam suparat pe post-ul cu descrierea Bucurestiului, “capitala lenzavcioisului”. Pentru mine, asta intra in cotidian, am “talentul” de a-mi face “prieteni” cu dezinvoltura cu care altii se leaga la sireturi. Tocmai de aia zic ca e musai sa va povestesc inca o faza de la Bucuresti. Deci, in capitala, au zis niste prieteni “mergem in oras”. Zis si facut, am mers si am poposit intr-un club. Nu foarte amenajat, genul musical-pub. Atmosfera foarte faina, canta Doru Isaroiu, mai



